Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

8 luni de război în Ucraina / Peste 1 milion de case rămase fără curent electric după atacurile aeriene ale Rusiei

By Redactia , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 24 octombrie 2022 Etichete: , , , , , , ,

Luni, 24 octombrie, se împlinesc 8 luni de când Vladimir Putin a declanșat invazia Ucrainei. Peste 68.000 de soldați ruși ar fi fost uciși în timpul războiului, potrivit datelor publicate de autoritățile ucrainene. Aproape 1 milion de case au fost lăsate fără curent electric în urma atacurilor aeriene ale Federației Ruse asupra orașelor ucrainene din ultimele două săptămâni. Forțele ucrainene susțin, în schimb, că doar 30% din dronele iraniene folosite de Rusia au lovit țintele planificate.

DETALII AICI.

Main News a transmis LIVE cele mai importante informații din ziua 243 a războiului din Ucraina:

20:49 – Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a anunțat eliberarea a altor patru localități din regiunea Donețk.

20:39 – România și-a asumat, în cadrul NATO, un acord de pregătire a paramedicilor ucraineni care include și medicină tactică de intervenție în timp de război, au anunțat luni, 24 octombrie, reprezentanții Guvernului.

DETALII AICI

18:09 – Direcţia principală de informaţii de pe lângă Ministerul ucrainean al Apărării (GUR) nu se aşteaptă ca trupele ruse să se retragă din oraşul ocupat Herson, în sudul Ucrainei, dimpotrivă, să îl apere, relatează agenția dpa, citată de Agerpres.

17:11 – Două linii de apărare au fost construite în regiunea rusă Kursk, care se învecinează cu Ucraina, în vederea înfruntării unui eventual atac al forţelor ucrainene, a anunţat în weekend guvernatorul regiunii ruseşti, Roman Starovoit, relatează AFP.

16:33 – Ministerul ucrainean al Apărării susține că peste 90 de localități din Herson, cu peste 12.000 de locuitori, au fost recucerite.

16:15 – Un sondaj citat de Kyiv Independent arată că 86% dintre ucraineni își doresc să continue rezistența armată împotriva Federației Ruse.

15:54 – Autoritățile ruse au informat că „toate forțele și capabilitățile” sunt pregătite „să desfășoare activități în condiții de contaminare radioactivă”, potrivit jurnalistului Max Seddon, de la The Financial Times, citat de The Guardian.

15:46 – La scurt timp după ce Peskov a spus că amenințările legate de folosirea „bombei murdare” de către Ucraina sunt reale, ministrul de Externe Dmytro Kuleba a făcut un apel către șeful Agenției Internaționale pentru Energia Atomică, Rafael Grossi, să trimită experți în facilitățile nucleare ale Ucrainei pentru a infirma zvonurile.

La rândul lui, președintele Ucrainei a spus că doar Rusia este în stare să folosească arme nucleare în Europa.

15:44 – Ministerul de Externe arată, la 8 luni de când Vladimir Putin a declanșat invazia Ucrainei, că România a făcut eforturi de natură politico-diplomatică, economică, financiară, umanitară și sectorială și a trimis un răspuns „ferm și multidimensional” la criza generată de conflictul militar de la graniță.

DETALII AICI.

14:17 – Kremlinul, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitry Peskov, a transmis că avertismentele legate de folosirea „bombei murdare” de către Ucraina sunt reale, potrivit Interfax.

14:08 – Șeful serviciului de informații al Armatei Ucrainene susține că Federația Rusă se pregătește să apere orașul Herson în fața contraofensivei ucrainene, potrivit unui interviu acordat The Guardian.

Kyrylo Budanov arată că forțele ruse au adus noi unități militare în oraș, scot tot numerarul din bancomate, închid rețelele de internet din regiune sau eliberează spitalele pentru a face loc unor viitori soldați răniți.

Totodată, Budanov a avertizat forțele ruse că aruncarea în aer a barajului Kahovka ar încetini contraofensiva ucraineană cu câteva săptămâni și ar duce la blocarea alimentării cu apă în Crimeea.

14:02 – Volodîmîr Zelenski a convocat o ședință a Statului Major al Armatei ucrainene, în cadrul căreia au fost analizate situația actuală de pe front, „acțiunile probabile ale inamicului în viitorul apropiat”, dar și modul în care forțele ucrainene vor contracara atacurile aeriene ale Federației Ruse, potrivit unui comunicat al administrației prezidențiale ucrainene.

12:57 – Șeful uneia dintre cele mai mari companii producătoare de motoare de avion, localizată în Zaporojie, este acuzat de serviciile ucrainene de informații că ar fi colaborat cu forțele ruse, relatează Kyiv Independent.

Este vorba de Viacheslav Bohuslaiev, afacerist ucrainean care a fost interceptat de SBU în timp ce vorbea despre cooperarea companiei Motor Sich cu forțele ruse din regiune.

10:28 – În ultimele 24 de ore, 6 persoane au fost ucise și alte 5 rănite în regiunea Donetsk, în urma atacurilor ruse, a transmis guvernatorul Pavlo Kyrylenko, citat de Kyiv Independent.

1.085 de persoane au fost ucise și alte 2.465 rănite pe parcursul invaziei ruse în regiunea Donetsk. Datele furnizate de Pavlo Kyrylenko nu cuprind și persoanele afectate de război în Mariupol și Volnovakha.

9:45 – Pierderile suferite de Armata Federației Ruse în Ucraina, potrivit datelor furnizate de oficialii ucraineni:

9:40 – SUA, Marea Britanie și Franța resping acuzațiile lansate de Federația Rusă, potrivit cărora Ucraina ar urma să folosească „bomba murdară” și au avertizat Moscova să nu folosească niciun pretext pentru escaladarea conflictului, potrivit unui comunicat lansat de cele trei super-puteri.

„Statele noastre au clarificat că resping orice acuzațiile fals transparente ale Rusiei potrivit cărora Ucraina va folosi bomba murdară asupra teritoriului său. Lumea va vedea că acest lucru este doar o încercare de a folosi acuzația drept pretext pentru escaladare”, se arată în comunicatul citat de Kyiv Independent.

9:35 – Kyrylo Budanov, șeful serviciului de informații al Armatei Ucrainei, susține că 30% din dronele iraniene Shahed-136 au reușit să lovească țintel, după ce 222 (dintr-un total de 330) au fost distruse de apărarea anti-aeriană ucraineană, notează Kyiv Independent.

9:30 – Institute for The Study of War, think-thank-ul american care are analize zilnice despre invazia rusă, susține că apelul fals al Moscovei pentru NATO, referitor la utilizarea „bombei murdare” de către Ucraina, are ca scop încetinirea sau suspendarea livrărilor de arme în Ucraina.

9:25 – Ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kyleba, susține că acuzațiile referitoare la utilizarea „bombei murdare” au ca scop crearea unui pretext pentru o operațiune sub steag fals, condusă de Federația Rusă.

În primul rând, Ucraina este un membru al Tratatului de Neproliferare Nucleară. Nu avem nicio „bombă murdară”, nici nu avem în plan să cumpărăm una. În al doilea rând, Rusia de obicei se acuză pentru ceea ce planifică”, a scris Kyleba.

9:20 – Peste 1 milion de case au fost lăsate fără curent electric în urma atacurilor aeriene ale Federației Ruse asupra orașelor ucrainene, a transmis adjunctul președinției ucrainene, Kyrylo Tymoshenko, potrivit The Guardian.

Informații transmise din timpul invaziei ruse în Ucraina: 

Sursă foto: Musienko Vladislav / UNIAN

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW