Tuesday, May 17, 2022
Jurnalism corect


51 de zile de război în Ucraina. Crucişătorul „Moscova” s-a scufundat în timpul nopții

By Redactia , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 15 aprilie 2022

A fost a 51-a zi de război în Ucraina. Crucişătorul „Moscova”, nava-amiral a flotei ruse din Marea Neagră, s-a scufundat în cursul nopții de joi spre vineri, după ce cu o zi înainte a fost lovită de două de două rachete ucrainene. Trupele rusești au răspuns cu bombardamente. În Hakiv, 7 persoane au fost ucise, printre care și un copil, iar alte 34 au fost rănite, în urma unui atac cu rachetă.

Între timp, trupele rusești au continuat să pregătească o operațiune ofensivă în estul țării, desfășurând unități suplimentare, potrivit armatei ucrainene. Primele trupe rusești care s-au retras din nordul Ucrainei la începutul acestei luni au început să apară în nordul regiunii Donbas din estul Ucrainei.

Informații transmise din timpul invaziei ruse în Ucraina: 

Main News a transmis LIVE cele mai importante momente din a 51-a zi de război în Ucraina:

21:46 – Două rachete ucrainene Neptun au lovit crucișătorul „Moscova”, nava amiral a Federației Ruse în Marea Neagră, la începutul acestei săptămâni, a confirmat vineri, 15 aprilie, pentru CNN, un înalt oficial din cadrul Departamentului Apărării al SUA.

DETALII AICI

20:43 – Autoritățile ucrainene au publicat un nou bilanț al pierderilor înregistrate de Armata rusă. Potrivit acestuia, rușii ar fi pierdut 20.000 militari, aproape 2.000 de blindate, 366 de sisteme de artilerie, 163 de avioane, 756 de tancuri și opt ambarcațiuni, printre care se numără și Crucişătorul „Moscova”. Cel puțin o parte din aceste pierderi nu sunt confirmate de surse independente.

18:30 – Federația Rusă a decis expulzarea a 18 membri ai misiunii Uniunii Europene, relatează AFP.

18:19 – Ambasada Franței a revenit la Kiev.

 

16:44 – Rusia a folosit bombardiere cu rază lungă de acțiune pentru a ataca orașul port asediat Mariupol pentru prima dată de la începutul invaziei, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, Oleksandr Motuzyanyk.

Acesta a declarat, citat de Reuters, că Rusia își concentrează eforturile pentru a cuceri orașele Rubizhne, Popasna și Mariupol.

16:30 – Macedonia de Nord a expulzat, vineri, şase diplomaţi ruşi din cauza încălcării normelor diplomatice, reprezentând a doua astfel de expulzare în mai puţin de o lună.

16:18 – Numărul refugiaţilor care au părăsit Ucraina, de la începutul invaziei Federației Ruse, a depăşit cinci milioane.

16:11 – Una dintre cele mai mari uzine metalurgice din Europa a devenit reduta Mariupol. Fabrica este „un spațiu enorm” în care rușii „pur și simplu nu pot găsi” forțele ucrainene, a declarat Oleh Zhdanov, un analist militar stabilit la Kiev, pentru Reuters.

15:56 – Ucrainenii au depus peste 77.000 de plângeri pentru daune materiale. Cetățenii ucraineni pot cere despăgubiri pentru casele și apartamentele private distruse de Rusia, depunând o cerere prin intermediul aplicației guvernamentale Diia.

15:48 – 7 oameni au murit și 27 au fost răniți, în urma unui atac rusesc asupra autobuzelor de evacuare în regiunea Harkiv.

Potrivit Procuraturii din regiunea Harkov, forțele ruse au tras asupra autobuzelor de evacuare cu civili în Borova, un sat din regiunea Harkiv, pe 14 aprilie.

15:32 – Până la 50.000 de locuitori se întorc zilnic în Kiev, potrivit oficialului local Mykola Povoroznyk. Anterior, primarul Vitali Klitschko a declarat că este prea devreme ca rezidenții să se întoarcă, deoarece există încă amenințarea unor lovituri rusești, în timp ce deminarea teritoriilor din jurul Kievului este în curs de desfășurare.

15:07 – Peste 1.000 de militari ucraineni capturaţi de forţele ruse în cursul campaniei militare în Ucraina se află în Rusia, a indicat vineri preşedintele Comisiei de anchetă ruse, Aleksandr Bastrîkin, informează Agerpers.

15:00 – Site-ul în limba rusă al publicației independente Moscow Times a fost blocat de către Roskomnadzor, autoritatea de supraveghere a comunicațiilor din Rusia.

„Rusia a blocat vineri serviciul în limba rusă al cotidianului The Moscow Times după ce a publicat ceea ce autoritățile numesc un reportaj fals despre ofițerii de poliție antirevoltă care refuză să lupte în Ucraina”, a precizat publicația într-un comunicat publicat pe site-ul său în limba engleză, care nu a fost afectat de această decizie.

14:46 – Secretarul de stat Antony Blinken le-a spus aliaților europeni că Statele Unite consideră că războiul rusesc din Ucraina ar putea dura până la sfârșitul anului 2022, au declarat doi oficiali europeni pentru CNN, în condițiile în care oficialii americani și europeni au apreciat că nu se întrevede un final pe termen scurt al conflictului.

14:11Washington Post a relatat că a primit o copie a unei note diplomatice trimise de Rusia Statelor Unite ale Americii, potrivit căreia avertizează SUA să nu mai înarmeze Ucraina. În nota diplomatică, Rusia susține că livrările de arme ale SUA și NATO către Ucraina ar putea duce la „consecințe imprevizibile”.

13:01 – Bombardamente intense au avut loc în regiunea Donețk, au declarat vineri oficiali ucraineni. Pavlo Kyrylenko, șeful administrației militare regionale din Donețk, a declarat că „aproape toate așezările din regiunea Donețk de-a lungul liniei frontului sunt atacate”.

Kyrylenko a evidențiat situația dramatică a orașului Maryinka, unde a spus că 11 civili au fost uciși de la începutul invaziei rusești. Orașul a fost grav avariat, cu aproape 100 de case distruse, 13 clădiri înalte și trei școli afectate, a spus el.

12:24 – Rusia a lovit o „instalație militară” la periferia Kievului, la două zile după ce a amenințat că va lovi ținte din capitală ca răspuns la presupusele atacuri ucrainene pe teritoriul rusesc, a anunțat vineri armata rusă. Specialiștii au avertizat anterior că Rusia va încerca noi operațiuni sub „steag fals”.

„O instalație militară de la periferia Kievului a fost lovită de rachete Kalibr de înaltă precizie cu rază lungă de acțiune lansate din mare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul-maior Igor Konașenkov.

12:07 – Peste 400 din cei 500 de civili morţi găsiţi în gropile comune din oraşul ucrainean Bucea par să fi fost ucişi prin împuşcare, a declarat primarul oraşului, Anatoli Fedoruk, vineri, conform Kiev Post.

11:58 – 20.000 de soldați ruși au murit de la începutul invaziei în Ucraina, potrivit unui bilanț avansat de Forțele Armate ucrainene.

11:23 – Unii cetățeni din Belarus vor să lupte împotriva rușilor, alături de Ucraina. Ei speră, de asemenea, să își elibereze țara de sub „stăpânirea lui Putin”, conform CNN.

11:01 – Ministrul ucrainean al Apărării a glumit pe seama Rusiei, în legătură cu scufundarea navei  amiral Moskva – „lăudându-se” în mediul online cu planurile sale de a face scufundări la epava navei.

10:49 – Ministrul finlandez pentru Europa, Tytti Tuppurainen, a declarat, vineri, că este „foarte probabil” ca Finlanda să adere la NATO, iar procesul ar trebui să fie „cât mai rapid posibil”.

Vorbind de la Helsinki, ea a spus că acum există o schimbare profundă în relațiile dintre Rusia și Finlanda, „ceea ce o întristează”.

„Poporul finlandez pare să se fi hotărât deja și există o mare majoritate pentru aderarea Finlandei la NATO. Bineînțeles, asta nu este tot. Suntem o democrație parlamentară, așa că trebuie să discutăm această problemă în parlamentul nostru. În acest moment aș spune că este foarte probabil (ca Finlanda să adere la NATO – n.red.), dar o decizie nu a fost încă luată”, a declarat Tytti Tuppurainen.

10:30 – Patru soldaţi ruşi şi alţi cinci militari ucraineni au fost eliberaţi într-un nou schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina, în regiunea Herson (sudul ţării), potrivit forţelor armate ale Ucrainei din sud.

10:16 – Nouă coridoare umanitare au fost convenite pentru vineri, a anunțat vicepremierul Ucrainei, Iryna Vereshchuk.

Cei care doresc să evacueze orașele Mariupol, Berdyansk, Tokmak și Energodar către Zaporojie o pot face cu mașina, a transmis ea, joidimineață, pe Telegram.

10:08 – Secretarul general adjunct al ONU însărcinat cu Afaceri Umanitare, Martin Griffiths, a cerut tuturor părţilor să asigure trecerea în siguranţă a civililor din oraşul-port asediat Mariupol (sud-estul Ucrainei), după ce doi angajaţi ai organizaţiei umanitare Caritas şi membrii familiei lor au fost ucişi, relatează CNN.

10:00 – Preşedintele american Joe Biden le-a transmis reporterilor că este pregătit să viziteze personal Kievul, capitala Ucrainei. „Luăm această decizie acum”, a spus Biden când a fost întrebat dacă va trimite un oficial de rang înalt în Ucraina. Întrebat dacă este pregătit să plece el însuşi, şeful de stat a răspuns afirmativ.

09:55 – Poliția de Frontieră a anunțat vineri, 15 aprilie, că în ultimele 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 90.084 de persoane, dintre care 10.092 cetăţeni ucraineni (în creștere cu 7,5 % faţă de ziua precedentă).

„Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 6.394 cetăţeni ucraineni (în creștere cu 7,7%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.628 cetăţeni ucraineni (ușoaeă creștere cu 0,8%). De la declanşarea acestei crize, până la data de 14.04.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 714.260 cetăţeni ucraineni”. au transmis polițiștii de frontieră.

09:46 – Președintele francez Emmanuel Macron s-a angajat să livreze Ucrainei 24 de autospeciale de pompieri și ambulanțe, precum și 50 de tone de echipamente de urgență.

„Pentru a sprijini Ucraina, pompierii și salvatorii noștri trimit 24 de camioane de pompieri și ambulanțe, precum și 50 de tone de echipamente de urgență. Acesta este al doilea convoi într-o lună”, a declarat el.

09:41 – 503 civili au murit în Harkiv, a anunțat vineri conducătorul regiunii din estul Ucrainei, Oleg Sinegubov, într-o postare pe Telegram. Printrepersoanele decedate se numără şi 24 de copii.

09:30 – Armenia a început să plăească pentru gazul rusesc în ruble, a declarat pentru RBC ministrul economiei Vagan Kerobyan.

„Trebuie să ne îndreptăm spre monedele naționale. Din câte știu eu, ultimele plăți au fost în ruble, dar la un curs corespunzător”, a declarat Kerobyan. Ministrul a precizat că stabilirea prețurilor va fi în dolari, dar plata se va face în ruble.

09:12 – Peste 6.500 de presupuse crime de război comise de trupele rusești în Ucraina sunt în curs de investigare, a anunțat procuratura ucraineană. În total, au fost raportate 6.673 de cazuri, iar 198 de copii au fost uciși, a adăugat biroul.

09:00 – Economiştii germani prognozează o recesiune în cea mai mare economie a Europei dacă livrările de gaze ruseşti ar fi oprite, iar efectele s-ar putea răspândi şi în restul continentului, transmite CNBC.

08:35 – Tokyo a „transmis Moscovei preocupările sale” cu privire la testele cu rachete de croazieră efectuate de Rusia în Marea Japoniei, a declarat vineri ministrul de externe Yoshimasa Hayashi într-o conferință de presă.

Moscova este îndemnată să „se abțină de la orice acțiune care ar putea crește tensiunile în Asia de Nord-Est”, având în vedere această situație, a spus Hayashi, care a subliniat din nou că Japonia „condamnă cu fermitate” agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, deoarece „zdruncină fundamentele ordinii internaționale”.

08:00 – Mai multe explozii puternice au fost auzite, în noaptea de joi spre vineri, la Kiev şi Herson, potrivit BBC. Totodată, a fost alertă de atac aerian pe tot teritoriul Ucrainei.

Foto: Marienko Andrii / UNIAN

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW