Tuesday, May 17, 2022
Jurnalism corect


42 de zile de război în Ucraina / SUA și Marea Britanie au anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei

By Redactia , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 6 aprilie 2022

Kiev-ul are un moment de răgaz, după 42 de zile de la debutul invaziei ruse în Ucraina. Estonia și Turcia au anunțat că își vor restabili sediile ambasadelor în Capitala Ucrainei, notează Kyiv Independent. În paralel, forțele ucrainene se pregătesc de o nouă ofensivă rusă în Donbas. 

Procurorul general Iryna Venediktova a anunțat că aproximativ 5.000 crime de război comise de Armata Federației Ruse sunt investigate de autorități.

Vezi cum s-au desfășurat primele zile de război:

Main News a transmis LIVE cele mai importante momente din a 42-a zi de război în Ucraina:

21:00 – Cel puțin 1.563 de civili au fost uciși de când a început invazia rusă în Ucraina, potrivit Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului.

20:42 – Și Marea Britanie a anunţat, miercuri, o nouă tranță de sancţiuni împotriva Rusiei. Astfel, Marea Britanie urmează exemplul SUA şi îngheaţă activele celei mai importante instituţii bancare, Sberbank. De asemenea, interzice investiţiile britanice în Rusia, ia angajamentul de a opri importurile de cărbune şi petrol ruseşti până la sfârşitul anului şi interzice importul de fier şi oţel.

20:26 – Rusia a avertizat statele membre ale Naţiunile Unite că un vot favorabil sau o abţinere faţă de încercarea SUA de a suspenda Moscova din Consiliul pentru Drepturile Omului va fi privit ca un „gest neprietenos” care va avea consecinţe asupra relaţiilor bilaterale, potrivit Reuters.

19:31 – Turcia a dezamorsat a treia mină detectată în Marea Neagră de la începutul invaziei ruse în Ucraina.

19:17 – Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a avertizat, miercuri, că decizia Franţei de a expulza zeci de diplomaţi ruşi riscă să ducă la întreruperea relaţiilor diplomatice. Însă reprezentantul Preşedinţiei Rusiei a salutat eforturile pentru pace ale preşedintelui francez Emmanuel Macron.

19:02 – Un înalt oficial american din domeniul Apărării a precizat miercuri că Statele Unite cred că Rusia a finalizat retragerea din jurul Kievului și că își reface și își realimentează trupele.

18:20 – Statele Unite ale Americii au anunțat noi sancţiuni impuse Federației Ruse. Sunt vizați Sberbank, fiicele lui Putin, soţia şi fiica lui Serghei Lavrov, fostul preşedinte şi premier rus, Dmitri Medvedev, precum şi actualul premier Mihail Mişustin.

Mai multe detalii, aici.

17:38 – Bărbatul găsit noaptea trecută în Ucraina de grănicerii din ţara vecină a fost recuperat din zona montană cu un elicopter SMURD. Victima are degerături la picioare şi a fost transportată la spital, relatează News.ro.

17:12 – NATO nu a văzut „niciun indiciu” că obiectivul preşedintelui rus Vladimir Putin de a controla întreaga Ucraină s-a schimbat, războiul putând dura chiar ani de zile, a declarat, miercuri, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

16:32 – Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că a vorbit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, miercuri, şi l-a îndemnat să instituie o încetare a focului în Ucraina.

16:00 – Mariupol este cel mai bombardat oraș din Ucraina, astfel că primarul localității spune că zona a devenit „noul Auschwitz”. Edilul dezvăluie că Rusia a deschis crematorii mobile în oraș, tocmai pentru a distruge dovezile care confirmă uciderea civililor și, totodată, vorbește despre mii de victime.

15:13Guvernatorul regiunii Luhansk a declarat că 10 clădiri înalte sunt în flăcări în orașul Sievierodonetsk, după atacurile rusești.

Autoritățile din estul Ucrainei au cerut civililor să părăsească zona, avertizând că bombardamentele rusești ar putea întrerupe căile de evacuare, pe măsură ce Armata Rusă sporește atacurile asupra zonei Donbas. 

13:46 – Papa Francisc a condamnat uciderea civililor din Bucha de către armata rusă și și-a reînnoit apelul pentru încheierea războiului din Ucraina.

Au loc și mai multe cruzimi îngrozitoare, chiar și împotriva civililor, femeilor și copiilor. Sunt victime al căror sânge nevinovat strigă la cer și imploră”, a spus Papa miercuri la Vatican, ținând în mâini steagul Ucrainei, potrivit CNN.

Papa nu a vizitat încă Ucraina pe fondul invaziei Rusiei, dar a declarat pe 2 aprilie că are în vedere o posibilă călătorie. 

13:38 – Guvernul Ungariei l-a convocat miercuri pe ambasadorul Ucrainei, Mihailo Iunher, în semn de protest faţă de „insulte” ale Kievului cu privire la poziţia Ungariei faţă de invazia rusă a Ucrainei, relatează AFP.

13:16 – Uniunea Europeană este necesar să impună mai devreme sau mai târziu sancţiuni vizând petrolul şi gazele naturale ruse, îndeamnă miercuri preşedintele Consiliului European Charles Michel, care denunţă crimele împotriva umanităţii la Bucea şi în multe alte oraşe din Ucraina, relatează AFP.

10:37 – Potrivit vicepremierului Iryna Vereshchuk, 11 coridoare umanitare, pentru evacuarea civililor, ar urma să fie organizate în cursul zilei de miercuri.

10:20 – Pierderile suferite de Armata Federației Ruse în timpul invaziei, potrivit Kyiv Independent.

10:15 – Potrivit ministrului ucrainean de Interne, Denys Monastyrsky, ocupanții ruși ar fi lăsat în urma lor explozibili în apartamentele din Bucha, în locurile în care găseau simboluri ucrainene sau documente ale unor reprezentanți ai statului.

10:00 – Atacurile aeriene ale forțelor ruse au provocat un incendiu la un depozit de petrol din regiunea Dnipropetrovsk.

9:30 – Peste 8.000 de persoane au fost evacuate în ziua precedentă din Kramatorsk și Slovyansk pe 5 aprilie, potrivit companiei feroviare de stat.

Sursă foto: Photo Musienko Vladislav / UNIAN

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW