Thursday, April 25, 2024
Jurnalism corect


Ziua 184 de război / Centrala nucleară ucraineană Zaporojie a fost reconectată la rețea

By Diochetanu Andreea , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 26 august 2022

Vineri, 26 august, ziua 184 a războiului. Centrala nucleară Zaporojie, care este ocupată de Rusia, a reluat astăzi furnizarea de energie electrică către Ucraina, după ce unul dintre cele șase reactoare ale sale a fost reconectat la rețeaua ucraineană, a anunțat compania nucleară de stat Energoatom.

Peste 18.000 de persoane din 72 de localități din regiunea Zaporojie au rămas fără electricitate începând de vineri din cauza unor avarii provocate la liniile electrice, a anunțat administrația regională, fără a preciza despre ce linii este vorba.

Bombardamentele rusești au provocat joi incendii în gropile de cenușă ale centralei electrice pe cărbune din apropiere, care au deconectat complexul reactorului de la rețeaua electrică. Ministerul rus al Apărării a dat vina pe Ucraina, spunând că forțele sale au distrus tunul ucrainean.

Main News a transmis LIVE cele mai importante informații din ziua 184 a războiului din Ucraina: 

20:40 – Compania franceză TotalEnergies (TE) a anunțat că vinde participația de 49% din Terneftegaz, societatea care are în administrare câmpul de gaze Termokarstovoie din Federația Rusă, după ce a fost acuzată că a fost implicată în furnizarea de combustibil pentru avioanele Forțelor Aeriene ale Rusiei, relatează Reuters.

DETALII AICI.

20:10 – Podul Dariivski din regiunea Herson a fost distrus în urma unui atac strategic al Armatei Ucrainene, relatează Kyiv Independent.

19:30 – Lituania ar urma să cumpere 37 de drone Kamikaze pentru Ucraina, potrivit presei ucrainene.

18:40 – Adjunctul șefului poliției rutiere din orașul ucrainean Berdiansk, controlat de ruși, a murit vineri la spital, după ce a fost rănit într-o explozie cu bombă, au spus autoritățile rusești din Berdiansk într-o declarație postată pe Telegram. 

18:15Viceprim-ministrul Ucrainei, Iryna Vereshchuk, a spus că evacuarea femeilor cu copii și a persoanelor în vârstă va fi o prioritate în unele districte din regiunea de est Harkiv și din regiunile de sud Zaporizhzhia și Mykolaiv, notează The Guardian.

18:11 – Actorii din Mykolaiv, oraș puternic bombardat din sudul Ucrainei, s-au întors pe scenă, prezentând prima lor reprezentație de la invazia Rusiei, într-un adăpost subteran transformat într-un mic teatru.

Managerul teatrului, Artem Svystun, a descris spectacolul drept „terapie prin artă”, oferind localnicilor care au rămas în oraș un scurt răgaz de la stresul războiului.

18:07 – Rusia ar fi pregătită să extindă un acord cu Statele Unite pentru a partaja zboruri către Stația Spațială Internațională după 2024 dacă primele trei zboruri vor avea succes, a declarat vineri directorul executiv al agenției spațiale ruse, relatează Reuters.

NASA și agenția spațială rusă Roscosmos au semnat în iulie un acord prin care le permite cosmonauților ruși să zboare cu nave spațiale fabricate din SUA, în schimbul ca astronauții americani să poată zbura pe nava spațială rusă Soyuz.

17:48 – Un sondaj al Oficiului Naţional de Statistică (ONS) a sugerat că mulți ucraineni care au venit în Marea Britanie se luptă să își găsească de lucru, deoarece calificările lor nu sunt recunoscute și din cauza dificultăților lingvistice, scrie The Guardian.

„În timp ce majoritatea celor care nu lucrează au spus că probabil sau foarte probabil își vor căuta de lucru, mulți se luptă să își găsească un loc de muncă din cauza calificărilor obținute în străinătate care nu sunt recunoscute de angajatorii din Marea Britanie sau care se confruntă cu cerințele de limba engleză”, arată ONS.

La sondaj au participat 1.132 ucraineni refugiați în Marea Britanie.

17:00 – Miniştrii Energiei ai Uniunii Europene se vor reuni pentru o întâlnire de urgenţă cât mai curând posibil pentru a discuta „măsuri specifice de urgenţă cu scopul de a aborda situaţia energetică”, a anunţat, vineri, guvernul ceh, relatează CNN.

16:42 – Producătorul bayraktar „nu va furniza niciodată” drone către Rusia. „Indiferent câți bani ne oferă [Rusia], sincer, nu se pune problema să le predăm drone în această situație. În acest moment, tot sprijinul nostru este complet de partea Ucrainei”, a declarat Haluk Bayraktar, directorul general al companiei turcești Baykar, pentru BBC.

Anterior, producătorul a oferit Bayraktars gratuit mai multor colectori de fonduri, în Lituania, Polonia și Ucraina, după ce aceștia au strâns bani pentru a cumpăra dronele pentru armata ucraineană.

16:30 – 33 de clinici desemnate pentru tratarea Covid-19 distruse sau parțial avariate în războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Ministrul adjunct al Sănătății, Ihor Kuzin, a declarat pe 26 august că săptămâna trecută au fost înregistrate 9.500 de cazuri de Covid-19 în Ucraina și se așteaptă la o nouă creștere a numărului de pacienți în toamnă.

16:12 – Lucrătorii de la centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei, aflată sub control rusesc, au fost descriși drept „eroi” după ce cea mai mare centrală nucleară din Europa a fost deconectată de la rețeaua electrică a țării pentru prima dată în istoria sa.

Energoatom, agenția nucleară de stat din Ucraina, a declarat acum că unul dintre cele două reactoare funcționale a fost reconectat la rețea. Un lucrător administrativ de la centrală a declarat pentru CNN astăzi că „totul este deja în regulă”.

15:41 – Kadîrov și aliații săi sunt suspectați de crime de război în Ucraina. Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a raportat la 26 august că a colectat „dovezi incontestabile ale unor crime de război” comise de liderul cecen Ramzan Kadîrov și de doi dintre aliații săi apropiați, Daniil Martynov și Huseyn Mezhidov. SBU îi acuză pe aceștia că au ordonat și gestionat operațiuni militare rusești care au implicat reținerea ilegală a civililor ucraineni, folosindu-i ca „scut uman”.

15:29 – 1,3 milioane de persoane au fost evacuate din partea controlată de ucraineni a regiunii Donețk începând cu 24 februarie. Guvernatorul regiunii Donețk, Pavlo Kyrylenko, a declarat că aproximativ 350.000 de locuitori au rămas în partea controlată de ucraineni a regiunii.

15:17 – Ucraina a ucis 200 de parașutiști ruși în Kadiivka, regiunea Donețk. Guvernatorul regiunii Luhansk, Serhiy Haidai, a declarat pe 26 august că trupele ucrainene au distrus o bază rusă la hotelul Donbas din Kadiivka, ocupată de ruși, cunoscută anterior sub numele de Stakhanov.

15:06 – Centrala nucleară ucraineană Zaporojie a fost reconectată la rețea, potrivit companiei nucleare de stat din Ucraina. Energoatom a precizat că un reactor de la centrală a fost reconectat la rețea și că a ușor-ușor crește capacitatea acestuia, relatează Reuters.

14:48 – Aripa stângă a partidului lui Scholz încearcă să oprească livrările de arme către Ucraina și să înceapă discuții cu Rusia. Aripa stângă a Partidului Social-Democrat al cancelarului german Olaf Scholz a cerut, de asemenea, să îndemne China și alte țări să devină intermediari în negocierile ruso-ucrainene, a relatat der Spiegel, citând o scrisoare deschisă semnată de politicieni. Scholz însuși a fost acuzat anterior de întârzierea și blocarea livrărilor de arme către Ucraina.

14:34 – Reprezentanții Turciei, Finlandei și Suediei sunt așteptați să se întâlnească astăzi în Finlanda pentru a discuta despre preocupările Turciei în contextul aderării celor două țări nordice la NATO, relatează Reuters.

Ministerul finlandez de externe a fost rezervat în legătură cu întâlnirea, refuzând să ofere detalii despre locația sau data acesteia.

14:00 – Oficial: Vizita AIEA la centrala nucleară Zaporojie, programată pentru săptămâna viitoare. Potrivit Lanei Zerkal, consilier al ministrului ucrainean al Energiei, forțele rusești încearcă să împiedice o misiune a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică să ajungă la centrala nucleară Zaporojie din Enerhodar, ocupată de Rusia.

13:44 – Statul Major al Forțelor Armate Ucrainene a transmis că rușii încearcă -fără succes- să avanseze în direcția Bakhmut. Trupele rusești au încercat fără succes să lanseze o ofensivă în apropiere de Soledar, Bakhmut și Kodema în regiunea Donețk.

13:37 – Procurorii ucraineni anunță, vineri, că armata rusă a ucis 377 de copii în Ucraina începând cu 24 februarie. Procuratura Generală a mai spus că cel puțin 733 au fost răniți. Potrivit Procuraturii Generale, se așteaptă ca cifrele să fie mai mari, deoarece nu includ victimele din teritoriile ocupate de Rusia și din zonele în care ostilitățile sunt în curs de desfășurare.

13:19 – Statul Major General al Ucrainei a transmis, vineri, că Rusia a pierdut 46.250 de soldați în Ucraina din 24 februarie încoace. Sursa citată a raportat că Rusia a pierdut, de asemenea, 1.936 de tancuri, 4.251 de vehicule blindate de luptă, 1.040 de sisteme de artilerie, 272 de sisteme de rachete cu lansare multiplă, 148 de sisteme de apărare aeriană, 202 elicoptere, 234 de avioane, 834 de drone și 15 ambarcațiuni.

13:02 – Rusia a bombardat două sate din regiunea Mykolaiv. Potrivit guvernatorului regiunii Mykolaiv, Vitaliy Kim, trupele ruse au vizat două sate din comunitatea Shyroke din regiune. El a mai spus că în Mykolaiv s-au auzit explozii în timpul nopții. Nu au fost raportate victime.

12:46 – Ucraina încearcă să repornească operațiunile la două reactoare de la centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei, relatează Reuters, citând declarații ale guvernatorului regional Oleksandr Starukh.

Cel de-al șaselea reactor al centralei funcționează la o capacitate de 10%, în timp ce al cincilea reactor este în curs de reluare a operațiunilor.

Energoatom, agenția nucleară de stat din Ucraina, a declarat că nevoile proprii ale centralei sunt alimentate printr-o linie din sistemul electric ucrainean, după ce a fost deconectată de la rețea în momentul în care au izbucnit incendii în jurul centralei, joi.

12:33 – Rușii abombardat regiunea Dnipropetrovsk de 9 ori în timpul nopții de joi spre vineri. Potrivit guvernatorului regiunii Dnipropetrovsk, Valentyn Reznichenko, forțele ruse au bombardat regiunea folosind lansatoare multiple de rachete Grad și Uragan. Bombardamentele au vizat districtele Nikopol, Synelnykove și Kryvy Rih. Nu au fost raportate victime.

12:00 – Ambasadorul Germaniei în Marea Britanie a recunoscut că există riscul ca sprijinul public pentru Ucraina să se diminueze în această iarnă, pe măsură ce criza energetică se intensifică.

Întrebat dacă Germania este îngrijorată de faptul că sprijinul politic pentru Ucraina ar putea scădea pe fondul condițiilor dificile din această iarnă, Miguel Berger a declarat: „Cred că aceasta este aceeași provocare aici, în Marea Britanie, pentru Franța, pentru întreaga Europă. Modul în care Putin folosește gazul ca armă și pune presiune asupra societăților noastre – vrea să ne testeze hotărârea. Evident, va depinde foarte mult de pachetele de ajutor ale guvernelor noastre”.

El a declarat că guvernul german a început devreme, acordând subvenții companiilor, plăți directe pentru gospodării și discuții cu sindicatele și patronatele. Dar a recunoscut că „există riscul” ca sprijinul să se diminueze.

11:38 – Rusia consumă cantități mari de gaze naturale pe care le-ar fi exportat anterior în Germania, în timp ce costurile energiei cresc în Europa. Potrivit BBC News, care citează o analiză realizată de Rystad Energy, o uzină din apropierea graniței Rusiei cu Finlanda arde zilnic o cantitate de gaz în valoare estimată la 8,4 milioane de lire sterline.

11:19 – Soldații ruși trebuie să părăsească centrala nucleară din Zaporojie pentru a-i garanta siguranța, a declarat un consilier al ministrului ucrainean al apărării.

În cadrul unei emisiuni la BBC, Iuriy Sak a declarat că, de când centrala nucleară Zaporojie a fost capturată de soldații ruși în martie, aceasta a fost controlată de aceștia, dar este condusă de personal ucrainean. „Personalul nostru face tot ce poate în aceste circumstanțe pentru a se asigura că funcționează neîntrerupt… Centrala reprezintă un risc pentru întreaga Europă”.

Întrebat despre actualizările privind posibilitatea ca Rusia să permită inspectorilor internaționali să intre în incinta centralei, el a spus: „Avem afirmații din partea Rusiei că vor permite această inspecție – sperăm că își vor onora acest angajament, dar soluția finală nu este doar admiterea inspecției … soluția finală este demilitarizarea completă a centralei nucleare, [și] asigurarea faptului că soldații ruși părăsesc centrala nucleară Zaporizhzhia. Aceasta va fi singura garanție că nu se va întâmpla nimic major”.

11:13 – Elveția se pregătește pentru o penurie de energie electrică în această iarnă din cauza dependenței sale de gazul rusesc și de energia nucleară franceză, relatează AFP.

Țara se bazează pe energia hidroelectrică în lunile de vară, dar apelează la importuri în alte perioade. În contextul în care Rusia a redus livrările de gaze, Elveția este deosebit de vulnerabilă, deoarece nu dispune de propriile instalații de stocare a gazelor.

11:04 – Rusia și forțele sale din Ucraina operează 21 de locații folosite pentru a reține, interoga și tria prizonieri de război și civili, potrivit unui nou raport al cercetătorilor de la Universitatea Yale, susținut de Departamentul de Stat al SUA.

10:53 – Aproape un milion de ruși au intrat în UE de la începutul invaziei din Ucraina. Deutsche Welle relatează că 998.085 de cetățeni ruși au intrat în Uniunea Europeană între 24 februarie și 22 august. Peste 60% dintre cei care au intrat în UE de la invazia Ucrainei au făcut-o prin Estonia și Finlanda, potrivit agenției de pază a frontierelor Uniunii, Frontex.

10:30 – Oficialii din Kiev s-au angajat într-un efort de a redenumi 95 de străzi şi pieţe care aveau nume ruseşti sau sovietice, potrivit primarului capitalei ucrainene Vitali Kliciko, citat de Agerpres. Străzilor din capitala Ucrainei ce purtau numele unor scriitori ruşi din secolul al XIX-lea precum Aleksandr Puşkin, Lev Tolstoi, Anton Cehov, Ivan Turgheniev şi Mihail Lermontov li s-a schimbat numele. Aceeaşi soartă tristă au suferit-o şi filosofii comunişti de origine germană Karl Marx şi Friedrich Engels, al căror nume a fost dat multor străzi din întreaga Uniune Sovietică.

10:14 – Presa rusă relatează că incendii de pădure au izbucnit în apropierea centralei nucleare din Zaporojie. Presa de stat rusă RIA Novosti a citat autoritățile ocupaționale locale care au afirmat că un incendiu forestier de proporții a izbucnit în apropierea centralei.

10:00 – Forțele ucrainene au distrus noduri de comunicații și logistică în regiunea Kherson. Comandamentul operațional Sud a raportat că a ucis 20 de soldați ruși și a distrus două vehicule blindate, centrul de comunicații al Diviziei 98 Gardă Aeropurtată din regiunea Dudchany din Kherson, precum și un depozit de muniții din Novovoskresensk.

09:37 – Ucraina spune că Rusia folosește tactici coercitive pentru a impune politici în teritoriile ocupate temporar. Centrul pentru combaterea dezinformării raportează că Rusia manipulează rezidenții prin diverse metode în teritoriile ocupate. În regiunea Zaporojie, pensiile și alte beneficii sociale nu sunt acordate fără obținerea unui pașaport rusesc.

Tinerii rezidenți din Oblastul Luhansk, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, sunt reținuți și eliberați în schimbul acordului unui membru al familiei de a lupta pe front. Muncitorii ruși din domeniul construcțiilor sunt cazați în apartamentele care încă nu au fost distruse din Mariupol.

09:20 – Ucraina a distrus 7 depozite de muniții rusești în ultima săptămână. Natalia Humeniuk, un purtător de cuvânt al comandamentului militar de sud al Ucrainei, a declarat că depozitele de muniție rusească reprezintă principala prioritate a Ucrainei și că este probabil ca mai multe depozite să fie vizate până la sfârșitul săptămânii. Forțele ucrainene au lovit depozitele rusești din Chornobaivka, Blahodatne și Starytsi.

09:00 – SUA alocă 9 milioane de dolari pentru a colecta date despre deportările forțate și lagărele de filtrare din Ucraina. Hub-ul Conflict Observatory, care colectează și analizează dovezi ale crimelor de război rusești, a publicat pe 25 august un raport care oferă dovezi privind existența unor lagăre de deportare forțată și de filtrare în Ucraina.

Folosind informații din surse deschise, cercetătorii au identificat cel puțin 21 de locații ale sistemelor de filtrare numai în regiunea Donețk și în jurul acesteia. Pentru a ajuta la documentarea și identificarea în continuare a unor crime și atrocități similare, hub-ul susținut de Departamentul de Stat al SUA va primi o finanțare de 9 milioane de dolari.

08:30  – Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) precizează că forțele ucrainene continuă să vizeze liniile de comunicații și logistica rusească cu arme de distanță și avioane. Autoritățile de ocupație rusești continuă să se confrunte cu provocări la adresa abilităților lor administrative în zonele ocupate.

08:17 – Autoritățile ruse continuă eforturile de a facilita integrarea sistemelor educaționale din Ucraina ocupată în sistemul rusesc. Experții au citat Centrul de Rezistență Ucraineană, care a raportat că autoritățile ruse oferă părinților ucraineni o plată unică de 10.000 de ruble (165 de dolari) dacă aceștia solicită să-și trimită copiii la școlile administrate de ruși în părțile ocupate ale Ucrainei.

08:00 – Citigroup iese de pe piața rusă, afectând 2.300 de angajați. Citigroup avea în plan să părăsească Rusia în aprilie 2021, din cauza unei ieșiri generale de pe unele piețe de peste hotare, dar a luat măsuri suplimentare în martie 2022. Acțiunile de facilitare a lichidării serviciilor bancare pentru consumatori și a celor comerciale locale vor începe în acest trimestru.

„În legătură cu planul de lichidare anunțat astăzi, Citi se așteaptă să înregistreze costuri de aproximativ 170 milioane de dolari, în principal în următoarele 18 luni, în mare parte determinate de costuri de restructurare, taxe de reziliere a furnizorilor și alte cheltuieli aferente”, a precizat compania într-un comunicat.

Informații transmise din timpul invaziei ruse în Ucraina: 

Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW