Sunday, December 4, 2022
Jurnalism corect


134 de zile de război la graniță / ISW: Armata Rusă ar fi intrat într-o pauză operațională. Zelenskiy susține că armele primite din Occident își fac simțită prezența pe front

By Matthew Garvey , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 7 iulie 2022

Armata Federației Ruse ar fi intrat într-o pauză operațională, în cadrul căreia trupele ruse ar urma să pregătească pentru o ofensivă de mare amploare, potrivit analizei zilnice a Institute for The Study of War (ISW). Volodymyr Zelenskiy a precizat că armamentul greu primit de Ucraina de la aliații din Occident începe să își facă simțită prezența pe front, după ce armata ucraineană a lansat o serie de contra-atacuri și avansează în regiunile Herson și Zaporizhzhia. Este a 134-a zi a războiului din Ucraina.

Main News a transmis LIVE cele mai importante informații din ziua 134 a războiului din Ucraina:

20:42 – Uniunea Europeană refuză ca Federația Rusă să folosească reuniunea G20 din Indonezia drept o „platformă a propagandei” sale cu privire la războiul asupra Ucrainei, denunţă o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei europene, relatează AFP.

20:13 – În luna mai, peste 20.000 de refugiați ucraineni au primit azil temporar în România, potrivit datelor Eurostat. Polonia s-a aflat pe primul loc la garantarea dreptului de ședere temporară ucrainenilor, înregistrând aproape 100.000 de cereri.

DETALII AICI

19:31 – Cel puţin un civil a fost ucis, iar mai mulţi alţii au fost răniţi într-un atac la Hramatorsk, centrul administrativ al regiunii ucrainene Doneţk, în estul Ucrainei, un oraş care poate fi ţinta unei ofensive ruse, relatează AFP.

17:29 – Armata ucraineană anunţă că a preluat controlul asupra Insulei Şerpilor, la Marea Neagră, după ce a instalat steagul ucrainean pe insulă, în urmă cu câteva zile, în urma retragerii armetei ruse din acest mic teritoriu simbolic, relatează AFP.

16:59 –  Anunțul demisiei lui Boris Johnson de la conducerea Partidului Conservator din Marea Britanie a provocat rumoare în rândul oficialilor ruși și ucraineni deopotrivă, notează The Guardian.

În timp ce Ucraina deplânge pierderea unuia dintre cei mai aprigi aliați ai lui Volodymyr Zelenskiy, Federația Rusă s-a folosit de scandalul din insulă pentru a transmite mesaje liderilor care s-au opus public invaziei.

DETALII AICI.

16:25 – Ucraina a primit 9 sisteme anti-aeriene HIMARS până în acest moment, potrivit unui oficial al Consiliului Național de Securitate și Apărare, citat de Kyiv Independent.

16:15 – Atacul cu rachete asupra orașului Kramatorsk a omorât cel puțin o persoană și a rănit alte 6, potrivit guvernatorului Pavlo Kyrylenko.

16:04 – Mihailo Podoliak, un consilier-cheie al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, i-a mulţumit lui Boris Johnson că „şi-a dat seama de ameninţarea monstrului (n.r. Rusiei) şi a fost mereu în fruntea sprijinului oferit Ucrainei”, potrivit News.ro.

Anterior, Boris Johnson și-a anunțat demisia din funcția de șef al Partidului Conservator, dar a declarat că va rămâne în funcția de prim-ministru până când partidul își va alege un nou lider.

15:09 – O navă sub pavilion rusesc care ar fi transportat grâu furat din Ucraina a fost lăsată liberă de autoritățile turce, care anterior o reținuseră la cererea oficialilor ucraineni, notează Kyiv Independent.

14:00 – O rachetă rusă a lovit centrul orașului Kramatorsk. Au fost raportate victime, potrivit Kyiv Independent.

13:30 – Oficialii ucraineni din Mariupol acuză forțele ruse că ar fi furat toate piesele valoroase din muzeele orașului-port.

13:18 – Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a intervenit, prin videoconferinţă, la Forumul Parlamentar de Securitate și Informații de la București. Șeful diplomației ucrainene a mulțumit României, „prietenul și vecinul bun”, pentru sprijinul acordat de la începutul invaziei Federației Ruse și a făcut un nou apel pentru armament.

DETALII AICI.

12:23 – Imagini de pe Insula Șerpilor, unde în urmă cu o săptămână a fost arborat steagul Ucrainei:

11:46 – Autoritățile din Odesa, citate de The Guardian, au raportat că, în zorii zilei, Insula Șerpilor a fost atacată cu două rachete.

Mai mult, și în cursul nopții, două rachete au lovit hangare agricole din regiunea Odesa și de pe Insula Șerpilor, pe care le-au distrus. Într-unul dintre ele erau depozitate aproximativ 35 de tone de cereale.

11:35 – În ultimele 24 de ore au intrat în țara noastră 10.486 de cetăţeni ucraineni (în creștere cu 10,1 % faţă de ziua precedentă), a transmis Poliția de Frontieră.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, aproape 9 milioane de oameni au fugit din calea războiului în țările vecine, arată cele mai recente date ale ONU. Potrivit acestora, aproximativ 800.000 de refugiați ucraineni au ajuns în România.

10:51 – Aparatul de propagandă al Federației Ruse încearcă să divizeze Occidentul și să influențeze opinia publică în ceea ce privește invazia din Ucraina, potrivit unui studiu al Recorded Future, o firmă americană de securitate informatică.

DETALII AICI.

10:01 – Trenurile de marfă care vin din Ucraina, via Republica Moldova, vor putea descărca cerealele direct în Portul Galați, după ce linia ferată cu ecartament larg a fost redeschisă in dimineața zilei de joi, 7 iulie, potrivit unui anunț al ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.

DETALII AICI.

9:40 – Federația Rusă nu a anunțat nicio cucerire în ziua precedentă, pentru prima dată de la începutul invaziei, susține ISW, ce a precizat că Armata Rusă ar fi intrat într-o pauză operațională pentru a pregăti noi ofensive de mare amploare.

9:35 – Au fost raportate explozii în zona localității Skadovsk, din Herson, ocupată de trupele ruse. O persoană a murit și alte 4 au fost rănite, potrivit primarului orașului-port, citat de Kyiv Independent.

9:30 – Armata Ucrainei a transmis că a ucis 5 soldați ruși și a rănit un altul în Herson, numindu-i „sabotori”, după ce ar fi încercat să pătrundă pe teritoriul apărat de trupele ucrainene.

9:25 – Federația Rusă și-a mărit numărul navelor din Marea Neagră, potrivit unor date transmise de Armata Ucrainei. Ar fi adus alte 5 nave de pe care sunt lansate rachete, 2 submarine și o navă de război amfibie.

9:15 – Rusia ar urma să ceară o întâlnire informală a Consiliului de Securitate ONU pentru a discuta pe tema „neo-naziștilor” din Ucraina, notează Kyiv Independent, citând un oficial ucrainean de la ONU.

9:10 – Volodymyr Zelenskiy a precizat, în mesajul transmis în noaptea de miercuri spre joi, că armamentul greu primit de Ucraina de la aliații din Occident începe să își facă simțită prezența pe front, după ce armata ucraineană a lansat o serie de contra-atacuri și avansează în regiunile Herson și Zaporizhzhia

Informații transmise din timpul invaziei ruse în Ucraina: 

Sursă foto: Inquam Photos / Virgil Simionescu

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW