Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ziua 112 de război / Cel puțin 300 de copii ucraineni au murit de la începutul războiului Federației Ruse

By Diochetanu Andreea , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 15 iunie 2022

Miercuri, 15 iunie, ziua 112 de război. Forțele rusești controlează acum majoritatea orașului ucrainean Sievierodonețk, potrivit celui mai recent raport al Ministerului britanic al Apărării. Aproximativ 500 de civili blocați alături de soldați în interiorul Azot, o fabrică chimică din Sievierodonețk, se pregătesc să părăsească orașul prin intermediul unui posibil coridor umanitar în cursul zilei de azi.

Printre cei 500 de oameni care se adăpostesc în fabrică se numără și 40 de copii.

Generalul-colonel rus Mihail Mizintsev a promis că civilii vor fi lăsați să iasă dacă luptătorii ucraineni „depun armele”, deci le cere apărătorilor din din Sievierodonețk să se predea.

Main News a transmis LIVE cele mai importante evenimente din ziua 112 de război în Ucraina:

20:25 – Un atac terorist care a vizat conducerea Ucrainei a fost împiedicat de Poliţia ucraineană, a declarat prim-adjunctul ministrului ucrainean de Interne, Yevhen Yenin, relatează BBC.

20:03 – Administraţia Biden urmează să anunțe un ajutor militar suplimentar în valoare de 1 miliard de dolari pentru Ucraina, potrivit unui oficial american, relatează CNN.

19:14 – Rusia poate „oferi trecerea în siguranţă” a transporturilor de cereale din Ucraina prin porturile ţării la Marea Neagră, dar ”nu este responsabilă” să stabilească coridoarele, a declarat, miercuri, ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, relatează News.ro.

19:09 – Silozurile care ar urma să depoziteze grânele ucrainene, cerute de SUA la granița Poloniei cu țara afectată de război, ar urma să fie gata în 3-4 luni, potrivit unor oficiali polonezi citați de The Guardian.

18:22 – Organizația Națiunilor Unite (ONU) investighează acuzațiile potrivit cărora copii ucraineni ar fi fost adoptați ilegal de familii din Federația Rusă, a declarat miercuri, 15 iunie, Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet.

DETALII AICI.

16:56 – Grecia va trimite Ucrainei până la 30 de vehicule blindate, a anunțat premierul grec Kyriakos Mitsotakis.

16:48 – La rândul său, Kremlinul a transmis, referitor la discuția dintre Vladimir Putin și Xi Jinping, că „s-a convenit să se extindă cooperarea în domeniul energiei, finanțelor, industriei, transporturilor și în alte domenii, ținând cont de situația economică globală care a devenit mai complicată din cauza sancțiunilor ilegitime ale Occidentului”.

Mai multe detalii, aici.

16:33 – Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a declarat că, în opinia sa, reducerea livrărilor de gaz prin gazoductul Nord Stream 1 de către Gazprom este „o decizie politică” și nu are loc din cauza unor probleme tehnice, așa cum susține gigantul energetic rus. Gazprom a anunțat marți că va reduce cu 40% fluxul zilnic de gaze naturale prin Nord Stream 1, invocând întârzierea returnării unităților de compresoare reparate de către compania germană Siemens.

16:25 – Din 24 februarie, Rusia a deteriorat sau distrus peste 380 de situri de patrimoniu cultural din Ucraina. Potrivit ministrului adjunct al Culturii și Politicii Informaționale, Anastasia Bondar, forțele rusești atacă intenționat monumentele arhitecturale, arheologice sau religioase din Ucraina.

16:11 – Uniunea Europeană, Israel și Egipt au semnat la Cairo, astăzi, un acord trilateral privind gazele naturale, în contextul în care Europa caută alternative la gazul rusesc. Livrările de gaze vor fi expediate prin intermediul infrastructurii de export de GNL a Egiptului.

DETALII AICI.

16:04 – Turcia a transmis miercuri, 15 iunie, că așteaptă un „răspuns scris” din partea Suediei și Finlandei la obiecțiile Ankarei față de candidaturile lor la NATO. „Am transmis întrebările noastre în scris acestor două țări. Acum așteptăm răspunsurile lor scrise”, a declarat presei ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu.

15:44 – Consilierul prezidențial al Ucrainei, Mykhaylo Podolyak, a făcut apel la aliații occidentali pentru un ajutor militar mai mare înainte de o reuniune a oficialilor NATO în Belgia pentru a discuta despre mai multe provizii.

Podolyak a scris pe Twitter că soldații ucraineni au întrebat când este așteptată artileria occidentală pe linia frontului. „Bruxelles, așteptăm o decizie”, a afirmat el. El a spus că raportul dintre artileria rusă și cea ucraineană de-a lungul liniei de front în unele zone este de 10 la 1.

15:31 – Mii de civili, printre care femei, copii și bătrâni, sunt blocați în orașul ucrainean Sievierodonețk, care se confruntă cu o aprovizionare tot mai redusă cu apă potabilă și electricitate, potrivit ONU.

15:27 – Șeful NATO, Jens Stoltenberg, a declarat pe 15 iunie că președintele Volodimir Zelenski va fi invitat să se adreseze liderilor NATO la summitul alianței de la Madrid, care va avea loc pe 28 și 29 iunie.

15:00 – Președintele Chinei, Xi Jinping, a vorbit la telefon cu omologul său rus, Vladimir Putin. În cadrul discuției, liderul chinez a apreciat „că toate părțile ar trebui să lucreze pentru a rezolva criza din Ucraina într-un mod responsabil”, relatează televiziunea de stat chineză CCTV. Xi Jinping a reiterat disponibilitatea Chinei de a ajuta la rezolvarea situației.

Mai multe detalii, aici.

14:49 – Comisia ONU pentru Ucraina a strâns numeroase acuzaţii privind posibile crime de război comise de forţele ruse în această ţară, însă este prea devreme pentru a trage concluzii, a declarat miercuri preşedintele comisiei.

14:26 – Prim-miniștrii din Muntenegru și Albania au vizitat regiunea Kiev. Dritan Abazovic, premierul din Muntenegru, și Edi Rama, omologul său din Albania, au vizitat Irpin și Borodianka la 15 iunie, ambii reiterând în timpul vizitei că susțin ferm Ucraina.

14:15 – Kremlinul a declarat că rămâne „esențială” comunicarea cu SUA și trebuie să se bazeze pe „respect și beneficii reciproce”. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a fost întrebat despre starea relațiilor dintre SUA și Rusia în timpul briefingului său zilnic.

„Comunicarea este esențială, în viitor va trebui să comunicăm în continuare. SUA nu pleacă nicăieri, Europa nu pleacă nicăieri, așa că, într-un fel, va trebui să comunicăm cu ei”, a replicat el.

14:00 – Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, a declarat că va discuta săptămâna viitoare cu guvernul turc despre cererile Suediei și Finlandei de aderare la NATO. În cadrul unei conferințe de presă, Wallace a declarat că este important ca Turcia să fie ascultată.

Cele două țări nordice au depus luna trecută cererea oficială de aderare la alianța militară, dar se confruntă cu opoziția Turciei, care le acuză că susțin și adăpostesc militanți kurzi și alte grupuri pe care le consideră teroriste.

Wallace a declarat anterior că el crede că există o modalitate de a răspunde preocupărilor Ankarei. „Cred că vom ajunge acolo în cele din urmă”, a declarat el luna trecută în parlament.

13:48 – Armata ucraineană a făcut un bilanț al pierderilor suferite de armata rusă de la debutul invaziei, în 24 februarie:

13:37 – Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a îndemnat UE să înăsprească sancțiunile împotriva Rusiei și a avertizat că forțele Moscovei ar putea ataca și alte țări după Ucraina.

Într-o alocuțiune rostită în fața parlamentului ceh, Zelenski a reiterat apelurile pentru ca UE să acorde Ucrainei statutul de țară candidată la aderare.

„Invazia rusă a Ucrainei este primul pas de care conducerea rusă are nevoie pentru a deschide calea spre alte țări, spre cucerirea altor popoare”, a declarat liderul de la Kiev.

13:23 – Papa Francisc a transmis miercuri un nou mesaj despre războiul din Ucraina. Rugăciunea noastră merge către oamenii care suferă, a spus Papa, referindu-se la civilii afectați de război.

13:15 – Bombardamentele rusești asupra așezărilor din regiunea Harkov au rănit 7 civili. Guvernatorul regiunii Kharkiv, Oleh Synyehubov, a precizat că bombardamentele rusești au rănit patru persoane în districtul Chuhuiv, două în districtul Kharkiv și una în districtul Izium în ultimele 24 de ore

13:06 – Cartierul general al apărării teritoriale a autoproclamatei Republici Populare Donețk susține că rușii dețin acum controlul asupra a 237 de așezări din regiune. 18 dintre aceste așezări au fost bombardate de forțele ucrainene în ultimele 24 de ore, soldate cu doi morți și opt răniți în rândul civililor. Afirmațiile nu au fost verificate în mod independent.

12:38 – Ministerul rus de Externe promovează în această dimineață pe rețelele de socializare un mesaj al purtătorului de cuvânt Maria Zakharova, în care aceasta acuză SUA și Marea Britanie că încurajează Ucraina să recruteze mercenari străini.

„Regimul de la Kiev continuă să recruteze mercenari străini în timp ce forțele armate ucrainene pierd luptători. Ei au recrutat peste 6.500 de „soldați”. La începutul lunii iunie, numărul mercenarilor străini a scăzut de două ori.

Cu toate acestea, eforturile de a recruta mercenari și „voluntari” continuă fără încetare, vizând în principal refugiații afgani și ceea ce a mai rămas din luptătorii Isis din Siria”, a scris ea.

12:25 – Localnicii au raportat o explozie puternică în apropierea pieței din Chornobaivka ocupată de Rusia, în regiunea Kherson. Reporterii locali ai postului de știri Suspilne din Kherson au declarat că există morți și răniți, dar momentan nu se cunoaște numărul exact.

12:12 – Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, participă, pe 15 și 16 iunie, la reuniunea miniștrilor Apărării din statele membre ale NATO. Întâlnirea are loc la Bruxelles și este prezidată de Secretarul General al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

12:01 – Ministerul rus al Apărării a anunțat, în informarea sa zilnică, că în ultimele 24 de ore, forțele rusești:

  • au distrus un depozit de muniție pentru armele transferate de NATO, inclusiv obuziere M777 de 155 mm.
  • au distrus echipamente de aviație ale forțelor aeriene ucrainene de pe aerodromul militar Voznesensk
  • au distrus arme și echipamente militare trimise din SUA și din țările europene în mai multe gări
  • a ucis peste 300 de membri ai forțelor armate ucrainene
  • a doborât un avion ucrainean Su-25

11:45 – Biroul Procurorului General al Ucrainei a transmis miercuri că cel puțin 313 copii au murit în războiul declanșat de Rusia, iar alți 579 au fost răniți. Potrivit Procuraturii Generale, pe 14 iunie, un bebeluș a fost rănit de bombardamentele rusești în Zolochiv, regiunea Lviv. De asemenea, biroul a raportat moartea a 25 de copii, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, în regiunea Donețk, ca urmare a bombardamentelor rusești din martie până în mai, dintre care 21 în Mariupol.

11:27 – Dmitri Medvedev, un aliat al lui Vladimir Putin și fost președinte al Rusiei, care este în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a postat în această dimineață pe Telegram un mesaj care oferă o imagine asupra stadiului actual al gândirii rusești la nivel înalt cu privire la situația din Ucraina.

În mesaj, Medvedev pune sub semnul întrebării o cerere a Ucrainei de a primi importuri de energie în această iarnă cu opțiunea de a amâna plata cu doi ani.

Medvedev a scris – „Doar o întrebare. Cine a spus că peste doi ani Ucraina va mai exista pe harta lumii?”

11:08 – În câteva luni, Rusia ar putea încetini operațiunile militare din Ucraina pentru o „regrupare majoră”, scrie Kyiv Independent.

După ce și-a epuizat o mare parte din capacitatea militară, Rusia caută forță de muncă și arme, inclusiv tancuri vechi din Orientul Îndepărtat, relatează Bloomberg, citând oficiali europeni de rang înalt. De asemenea, Rusia ar putea fi nevoită să anunțe o mobilizare în masă pentru a-și continua lupta, au spus oficialii.

10:57 – 4 morți și un rănit în atacul rusesc în regiunea Dnipropetrovsk. Orașul Apostolove, situat la 37 de kilometri sud de Kryvyi Rih, a fost bombardat de un lansator multiplu de rachete rusesc Uragan în noaptea de marți spre miercuri. Patru persoane au fost ucise în atac, a declarat primarul din Apostolove, Andrii Osa.

10:51 – Agenția rusă de știri RIA Novosti relatează în această dimineață că în regiunea ocupată Kherson din Ucraina sunt depuse mii de cereri pentru obținerea de cetățenie rusă. Kherson se află la nord de Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014.

„Există multă agitație. Din ce în ce mai mulți oameni doresc să obțină cetățenia Federației Ruse. Locuitorii din regiunea Kherson se află astăzi în masă la cozi pentru a depune documentele pentru obținerea cetățeniei ruse doar pentru că Rusia poate proteja, Rusia poate hrăni și asigura social o persoană în țara în care o persoană este cea mai mare valoare socială a statului”, a declarat Kirill Stremousov, adjunctul șefului administrației militaro-civile impuse de Rusia în regiune.

Stremousov susține că au fost deja depuse peste zece mii de cereri pentru obținerea cetățeniei ruse. Primele pașapoarte au fost eliberate la 11 iunie.

10:24 – Maksym Kozytskyi, guvernatorul din Lviv, a precizat pe Telegram că în cursul nopții a existat un avertisment de raid aerian în regiune, care se află în vestul Ucrainei. El a afirmat că forțele ucrainene au doborât o rachetă deasupra regiunii, care a rănit șase persoane, inclusiv un băiețel de un an, când au căzut resturile. El a spus că 26 de clădiri rezidențiale au fost avariate.

10:16 – Marți, au intrat în țară 8.489 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 11,3% faţă de ziua precedentă), anunță miercuri, 15 iunie, Poliția de Frontieră.

„Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.905 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 19%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.155 cetăţeni ucraineni (creştere cu 16,5%).

De la declanşarea acestei crize (24.02.2022), până la data de 14.06.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 1.202.182 cetăţeni ucraineni. De asemenea, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţara noastră 1.236.711 ucraineni”, conform unui comunicat al Poliției de Frontieră.

10:00 – Energoatom, care supraveghează instalațiile nucleare din Ucraina, a raportat în această dimineață că centrala nucleară din Zaporizhzhia funcționează normal. Aceasta se află într-o zonă ocupată în prezent de forțele rusești și a fost o sursă de dispută între Ucraina și Agenția Internațională pentru Energie Atomică, care dorea să o viziteze și să o inspecteze, lucru pe care Ucraina încerca să îl împiedice.

09:43 – Aproximativ 500 de civili blocați alături de soldați în interiorul Azot, o fabrică chimică din Sievierodonetsk, se pregătesc să părăsească orașul prin intermediul unui posibil coridor umanitar în această dimineață.

Serhiy Haidai, guvernatorul regiunii Luhansk, a declarat că aproximativ 500 de civili, dintre care 40 de copii, se adăpostesc de atacurile intense ale Rusiei în uzina chimică Azot din oraș.

Bombardamentele asupra Azot au fost atât de puternice încât „oamenii nu mai pot rezista în adăposturi, starea lor psihologică este la limită”, a adăugat Haidai.

Generalul-colonel rus Mihail Mizintsev a promis că civilii vor fi lăsați să iasă dacă luptătorii ucraineni „depun armele” începând cu ora 8.00, ora Moscovei (5.00 GMT), a relatat agenția de presă Interfax.

09:18 – Președintele american Joe Biden a declarat că vor fi construite silozuri temporare de-a lungul graniței cu Ucraina, inclusiv în Polonia, în încercarea de a ajuta la exportul mai multor cereale din țara devastată de război.

„Lucrez îndeaproape cu partenerii noștri europeni pentru a scoate pe piață 20 de milioane de tone de cereale blocate în Ucraina pentru a contribui la scăderea prețurilor la alimente. (…) Nu se poate ieși prin Marea Neagră, așa că vom construi silozuri, silozuri temporare, la granițele Ucrainei, inclusiv în Polonia”, a declarat liderul de la Casa Albă.

09:11 – Serviciile secrete britanice confirmă că sute de civili ucraineni se adăpostesc în buncărele subterane din uzina chimică Azot din Sievierodonețk.

09:00 – Roman Starovoyt, guvernatorul din Kursk, a anunțat pe Telegram că în această dimineață s-a tras dinspre Ucraina la punctul de control Krupets din districtul Rylsky din interiorul Rusiei. Regiunea Kursk se învecinează cu regiunea Sumy din nord-estul Ucrainei. Starovoyt spune că nu au existat victime și că polițiștii de frontieră au ripostat. Afirmațiile nu au fost verificate în mod independent.

08:30 – Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, le-a cerut, marţi seară, compatrioţilor săi să „reziste” în Donbas, regiunea din estul Ucrainei considerată de el „vitală” şi de care va depinde viitorul războiului dus de Moscova contra Kievului, conform AFP.

Informații transmise din timpul invaziei ruse în Ucraina: 

Foto: Pixabay

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW