Un deputat rus a insinuat că un ministru al Apărării NATO ar putea fi răpit și dus la Moscova

Un deputat rus a insinuat că un ministru al Apărării al unui stat membru NATO ar putea fi răpit în timpul unei vizite în Kiev și dus la Moscova pentru a fi interogat, notează marți, 31 mai, Reuters.
Cel care a făcut declarațiile este Oleg Morozov, ales în Parlamentul rus în anul 1993 și membru al Partidului Rusia Unită, ce se află la putere.
Acesta s-a referit de ajutorul militar acordat de Occident Ucrainei, susținând că reprezintă o amenințare directă la adresa Federației Ruse, și a precizat că Moscova ar trebui să își redefinească țintele militare.
„Știi, există un scenariu fantastic pe care l-am creat….. anume că în viitorul apropiat, într-un anumit stadiu, un ministru al Apărării dintr-un stat NATO se va duce cu trenul la Kiev pentru a vorbi cu Zelenskiy (n.r. Președintele Ucrainei)”, a spus Mozorov, în cadrul emisiunii „60 de Minute”, de la televiziunea de stat Rossiya-1.
„Dar nu va ajunge acolo. Se va trezi undeva în Moscova”, a adăugat deputatul.
„Vreți să spuneți că îi vom răpi?”, a intervenit prezentatoarea Olga Skabeyeva, zâmbind.
„Da. Atunci vom lămuri cine le-a dat ordinele și pentru ce, cine este responsabil(…)Sunt reguli noi în lume. Să îi lăsăm pe miniștrii Apărării care se întrunesc în Kiev să se gândească cum ar fi să se trezească la Moscova”, a adăugat deputatul rus.
De la începutul războiului, foarte mulți oficiali din statele Occidentale, printre care și premierul Nicolae Ciucă, șeful Pentagonului, Lloyd Austin, secretarul de stat Antony Blinken, premierul Marii Britanii, Boris Johnson, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au fost în vizită în Kiev, de unde au condamnat la unison războiul declanșat de Rusia în Ucraina.
Informații transmise din timpul invaziei ruse în Ucraina:
- 24 februarie, 25 februarie, 26 februarie, 27 februarie, 28 februarie,1 martie, 2 martie, 3 martie
- 4 martie, 5 martie , 6 martie , 7 martie, 8 martie, 9 martie , 10 martie, 11 martie, 12 martie,
- 13 martie, 14 martie, 15 martie, 16 martie, 17 martie, 18 martie, 19 martie,20 martie, 21 martie
- 22 martie, 23 martie, 24 martie, 25 martie, 26 martie, 27 martie, 28 martie, 29 martie, 30 martie;
- 31 martie, 1 aprilie, 2 aprilie, 3 aprilie, 4 aprilie;5 aprilie; 6 aprilie; 7 aprilie; 8 aprilie, 9 aprilie;
- 10 aprilie, 11 aprilie, 12 aprilie;13 aprilie, 14 aprilie, 15 aprilie, 16 aprilie,17 aprilie,
- 18 aprilie,19 aprilie; 20 aprilie; 21 aprilie;22 aprilie; 23 aprilie; 24 aprilie,25 aprilie;
- 26 aprilie;27 aprilie; 28 aprilie; 29 aprilie;30 aprilie; 1 mai;2 mai; 3 mai;4 mai;
- 5 mai; 6 mai; 7 mai; 8 mai; 9 mai; 10 mai; 11 mai; 12 mai; 13 mai; 14 mai; 15 mai;
- 16 mai;17 mai; 18 mai;19 mai;20 mai;21 mai;22 mai; 23 mai;24 mai;25 mai; 26 mai;
- 27 mai; 28 mai; 29 mai; 30 mai; 31 mai;
Sursă foto: Pixabay



