Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Kremlinul a acuzat „statele inamice” că duc un război diplomatic și economic împotriva Federației Ruse

By Matthew Garvey , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 17 mai 2022

Țările clasificate de Federația Rusă drept „neprietenoase” ar trebui să fie catalogate drept „inamice”, întrucât ar fi declanșat un război diplomatic, politic și economic împotriva Rusiei, a declarat marți, 17 mai, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, relatează Interfax.

România, restul țărilor membre ale Uniunii Europene, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie sunt o parte dintre țările care se află pe „lista statelor neprietenoase”, întocmită de oficialii de la Moscova.

Este imposibil să vorbim despre un război informațional fără să legăm totul de contextul general al războiului hibrid. Nu este vorba doar de consultanții militari britanici și americani, ce le spun naționaliștilor ucraineni cu arme ce să facă. Nu, este un război diplomatic, un război politic, sunt încercări de a ne izola de restul lumii, este un război economic”, a declarat Dmitry Peskov.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a menționat că rușii sunt „blânzi” pentru că le-au inclus pe „lista statelor neprietenoase”.

Ar trebui să le numim state inamice, pentru că acțiunile lor înseamnă război(…)Banii noștri, ținuți în euro și dolari în diverse conturi, au fost blocați. Sunt banii noștri, ni i-au furat. Vom lupta pentru recuperarea lor”, a precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, făcând referire la sumele confiscate de autoritățile occidentale de la cetățenii și companiile ruse sancționate.

Peskov a mai descris situația în care se află Federația Rusă drept „o furtună perfectă”, în urma căreia cetățenii ruși vor avea o viață „mai confortabilă, mai stabilă și mai sigură”.

Orice război se termină cu pacea, iar vocea noastră va fi auzită în această lume”, a mai spus acesta.

Informații transmise din timpul invaziei ruse în Ucraina: 

Sursă foto: CNN

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW