Saturday, July 2, 2022
Jurnalism corect


DNA cere acordul autorităților din Madagascar pentru anchetarea lui Radu Mazăre

By Robert Madaianu , in Justitie Stirile zilei , at 13 decembrie 2019 Etichete: , , ,

Instanța Supremă a admis o solicitare prin care procurorii DNA cer ca Ministerul Justiției din România să solicite acordul autorităților din Madagascar pentru ca Radu Mazăre să poată fi anchetat și, eventual, judecat într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu. Acceptul este necesar în condițiile în care Mazăre a fost extrădat din Madagascar. O persoană nu poate fi anchetată pentru alte fapte decât cele pentru care s-a cerut și obținut extrădarea. Motivul este legat de cooperarea dintre statele implicate.

,,Admite solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul Teritorial Constanţa. Sesizează Ministerul Justiţiei din România în vederea formulării solicitării către autorităţile din Republica Madagascar, referitoare la obţinerea consimţământului în vederea efectuării urmăririi penale şi a eventualei judecăţi a suspectului Mazăre Radu Ştefan în cauza ce formează obiectul dosarului nr.204/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu”, se arată în minuta ÎCCJ.

Decizia judecătorilor este definitivă. În dosarul în cauză, Radu Mazăre este acuzat de abuz în serviciu.

O persoană extrădată nu poate fi anchetată alte fapte anterioare aducerii în țară. Motivul este legat de încălcarea ”regulii specialității”, lucru care ar putea afecta cooperarea României cu alte state.

Regula specialității, potrivit articolului 74 din legea 302/2004:

(1) Persoana predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deținută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricții a libertății sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea.

Extrădarea

Radu Mazăre a fost adus din Madagascar după ce a fost condamnat definitiv la nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale, cu un prejudiciu estimat de procurori la peste 100 de milioane de euro.

Într-un proces recent, în care a cerut, fără succes, eliberarea, Mazăre a spus în instanță că procedurile prin care a fost adus în țară au fost încălcate.

,,M-am tot întrebat dacă se poate realiza o dreptate, nu vreau sa discut cuantumul pedepsei, eu discut modul de punere în executare și ma întrebam dacă se poate face o dreptate prin nedreptate. Am simțit pe toată perioada în care am fost arestat în Madagascar, am simțit că e în neregulă. 6 zile am fost într-un birou Interpol. Nu mi-au fost arătate acte. Șeful Interpol a venit la mine și m-a amenințat să semnez să mă întorc în România de bunăvoie. Nu mi-am dat acest consimțământ. (…) M-au luat pe sus ca pe un pachet și m-au adus în România cu încălcarea tuturor drepturilor mele. Consider că mă aflu într-o detenție nelegală, cu încălcarea procedurilor”, a susținut Mazăre.

Sursă foto: Inquam Photos/George Călin 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW