Război în UcrainaStirile zilei

Vasile Dîncu, despre războiul din Ucraina: România monitorizează posibila dezvoltare a conflictului spre Odesa

România monitorizează „cu mare atenție” evoluția războiului din Ucraina, în special posibila dezvoltare a conflictului spre Odesa, și este „preocupată” de situația din Marea Neagră, le-a transmis joi, 12 mai, ministrul Apărării comandanților marinelor militare din Europa.

Miercuri și joi a avut loc Reuniunea Comandanților Marinelor Militare din Europa (CHENS), eveniment organizat de Forțele Navale Române.

25 de șefi ai forțelor navale din țări europene membre ale UE sau ale NATO și reprezentanții conducerilor Comandamentului Maritim Aliat al NATO și ai Flotei a VI-a a SUA dislocată în Europa au fost prezenți la București.

„Prezența dumneavoastră la București este cu atât mai relevantă în contextul în care se poartă lupte în Marea Neagră, forțele ruse fiind, de fapt, aproape de gurile Dunării, pe Insula Șerpilor. România monitorizează cu mare atenție această situație, posibila dezvoltare a conflictului spre Odesa, și rămâne procupată de faptul că Marea Neagră nu este, practic, deschisă pentru circulația internațională”, a spus Vasile Dîncu.

CHENS reprezintă organismul care contribuie la consolidarea viziunii unitare în rândul reprezentanților forțelor navale europene și încurajează dialogul militar la nivel înalt și cooperarea militară europeană în domeniul naval, a transmis MApN.

Până în aceste zile, România a deținut președinția forumului european, iar contraamiralul Mihai Panait, șeful Forțelor Navale Române, i-a predat conducerea structurii omologului irlandez, Michael Malone.

„Participarea la misiunile și operațiile navale ale NATO și Uniunii Europene au contribuit la obținerea interoperabilității atât de necesare în acest moment”, a subliniat Vasile Dîncu.

Informații transmise din timpul invaziei ruse în Ucraina: 

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Articole Recomandate

Back to top button