Sunday, November 24, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

63 de zile de război / Bombardamentele au continuat în estul Ucrainei. Florin Cîțu, vizită la Kiev după Nicolae Ciucă

By Redactia , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 27 aprilie 2022

Atacurile aeriene ale Federației Ruse au continuat în mai multe regiuni din Estul Ucrainei și în noaptea dintre marți spre miercuri, 27 aprilie, potrivit informațiilor din media ucraineană. În același timp, autoritățile ruse au raportat un incendiu la un depozit de muniție din Belgorod, Rusia, oraș situat la graniță. 1.300 de rachete rusești au fost lansate în Ucraina în timpul invaziei, se arată în datele furnizate de oficialii ucraineni.

Florin Cîțu, președintele Senatului, a efectuat miercuri o vizită în Ucraina, la o zi după vizita premierului Nicolae Ciucă la Kiev, care a fost însoțit de președintele Camerei Deptuaților, Marcel Ciolacu, și ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.

Informații transmise din timpul invaziei ruse în Ucraina: 

Main News a transmis LIVE cele mai importante momente din a 63-a zi de război în Ucraina:

21:35 – Președintele polonez Andrzej Duda spune că vor fi luate „măsuri legale adecvate” împotriva furnizorului rus de energie Gazprom, după ce acesta a întrerupt exporturile de gaze către țară. Și ministrul bulgar al Energiei a evocat această posibilitate (update 20:50).

Mai multe detalii, aici.

21:23 – Elveția a adoptat cel mai recent pachet de sancțiuni ale UE împotriva Rusiei. Noile măsuri includ un embargo asupra cărbunelui și sancțiuni financiare suplimentare, care intră în vigoare imediat. Conform noilor sancțiuni, întreprinderile sau cetățenii ruși nu vor mai putea înregistra trusturi în Elveția, transmite Kyiv Independent.

21:15 – Serviciile de informații din Ucraina susțin că ocupanții ruși plănuiesc un turneu de propagandă de presă la Mariupol. Turneul pentru jurnaliștii din presa „loială”, inclusiv cea occidentală, ar putea prezenta martori falși pentru a pune uciderea civililor și bombardamentele din orașul asediat pe seama armatei ucrainene.

21:03 – Organizația Mondială a Turismului a ONU (OMT/UNWTO) a suspendat miercuri, în cadrul unei sesiuni extraordinare, calitatea de membru a Rusiei. Guvernul rus și-a anunțat retragerea cu câteva ore înainte de reuniunea OMT.

„Membrii UNWTO au votat pentru suspendarea Rusiei. Reuniți pentru prima Adunare Generală extraordinară a UNWTO, membrii au dezbătut suspendarea Rusiei din Organizație. Rusia a refuzat să intervină și să-și apere poziția și și-a anunțat retragerea din UNWTO”, a anunțat organizația.

20:50 – Ministrul bulgar al Energiei, Alexander Nikolov, a declarat miercuri pentru CNN că guvernul său este deschis să exploreze ramificațiile legale împotriva Moscovei după ce Gazprom a oprit livrările de gaze către țară.

„Bulgargaz, entitatea deținută de stat, a executat plata și apoi banii au fost returnați de Gazprom. Dacă vorbim despre o încălcare a contractului, atunci este absolut clar din punct de vedere juridic și legislativ cine a încălcat contractul”, a declarat Nikolov.

20:36 – Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, António Guterres, se va întâlni joi cu președintele ucrainean Volodymyr Zelensky, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al ONU, Farhan Haq, într-un briefing.

Guterres a călătorit miercuri dimineață din Polonia în Ucraina și a ajuns recent la Kiev, unde se va întâlni joi cu Zelenskyy și cu ministrul de externe Dmytro Kuleba, a precizat Haq.

20:18 – Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a ajuns miercuri după-amiază în Ucraina, după vizita efectuată în Rusia.

20:07 – Statul Major General al Ucrainei a transmis că forțele rusești nu reușesc să spargă liniile de apărare ucrainene din est, în ciuda bombardamentelor intense. Armata ucraineană a raportat la 27 aprilie că trupele rusești își refac stocurile în părțile ocupate din regiunile sudice ale Ucrainei.

19:56 – Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a făcut miercuri, 27 aprilie, o vizită în Ucraina şi s-a deplasat la Hostomel şi Irpin, anunţă preşedintele Radei Supreme din Ucraina, Ruslan Stefanciuk.

Mai multe detalii, aici.

19:42 – Invazia Rusiei în Ucraina a contribuit la un șoc istoric pe piețele de mărfuri care va menține prețurile globale la un nivel ridicat până la sfârșitul anului 2024, potrivit Băncii Mondiale.

Creșterea bruscă a prețurilor la energie din ultimii doi ani este cea mai mare de la criza petrolieră din 1973, în timp ce saltul prețurilor la alimente este cel mai mare din 2008 încoace, a transmis Banca Mondială în raportul său privind perspectivele piețelor de mărfuri.

19:28 – Igor Volobuev, vicepreședinte al Gazprombank, una dintre cele mai mari bănci private din Rusia și parte a holdingului Gazprom, și-a dat demisia și a părăsit Rusia în semn de protest față de războiul din Ucraina și intenționează să se alăture apărării teritoriale a Kievului, a declarat acesta într-un interviu acordat unei publicații online rusești independente „The Insider”.

19:17 – Președintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri, 27 aprilie, că orice țară care va interveni în Ucraina va fi întâmpinată cu un răspuns „fulgerător” din partea Moscovei, relatează CNN.

Mai multe detalii, aici.

18:56 – Rusia se așteaptă ca producția sa de petrol să scadă cu până la 17% în 2022. Interdicția americană asupra importurilor de petrol rusesc, împreună cu alte sancțiuni asupra băncilor și navelor rusești „au paralizat comerțul cu petrol”, relatează Reuters, citând un document al Ministerului rus al Economiei.

18:33 – Secretarul pentru Securitate Internă al SUA, Alejandro Mayorkas, a subliniat miercuri procesul simplificat recent stabilit pentru ucrainenii care doresc să vină în Statele Unite, adăugând că ucrainenii nu ar trebui să se deplaseze la granița dintre SUA și Mexic pentru a intra pe teritoriul american.

„Credem că, dacă într-adevăr ucrainenii care fug din Ucraina doresc să vină în Statele Unite și să caute ajutor, ajutor umanitar aici, în Statele Unite, cel mai eficient și eficace și sigur proces este să procedeze de fapt prin mijloacele noastre pe care le-am prezentat direct și nu să caute să meargă în sud, în Mexic (…) Nu aceasta este calea de urmat”, a declarat Mayorkas miercuri în Camera Reprezentanților din SUA.

18:02 – Rușii au bombardat spitalul din Sievierodonetsk, omorând un om. Potrivit guvernatorului din Luhansk, Serhiy Haidai, spitalul atacat la 27 aprilie era unul dintre cele doar două spitale care mai funcționa în regiunea Luhansk.

17:40 – 80% din animalele de la grădina zoologică din Harkov au fost evacuate în siguranță. Grădina zoologică Feldman Ecopark de lângă Harkov găzduia 5.000 de animale înainte de război. Bombardamentele rusești au ucis aproximativ 100 de animale și 5 angajați ai grădinii zoologice, a declarat conducerea pentru postul de știri Ukrainska Pravda. Evacuarea este în curs de desfășurare.

17:11 – Procurorul Curții Penale Internaționale (CPI), Karim Khan, a declarat că Federația Rusă se va confrunta „în timp util” cu un proces deschis în urma presupuselor crime de război comise în localitatea Bucha.

Mai multe detalii, aici.

17:04 – Departamentul pentru Securitate Internă a procesat peste 20.000 de ucraineni la granița dintre SUA și Mexic.

16:57 – Polonia și Bulgaria primesc gaze de la vecinii lor din UE, a declarat miercuri președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Anunțul vine după ce Gazrpom a suspendat livrările de gaz în aceste două țări membre UE (update 10.26).

16:46 – Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat miercuri faptul că trei rachete de croazieră lansate de Rusia au survolat simultan reactoarele de la centralele nucleare din Zaporojie, Hmelniţki şi Iujnoukrainskoe, notează Agerpres.

16:40 – Ambasada Austriei revine la Kiev. Ministerul austriac de Externe a anunțat miercuri, 27 aprilie, că personalul ambasadei s-a întors la Kiev săptămâna trecută, ca „un semn important al solidarității noastre de neclintit cu Ucraina”.

16:29 – Președintele indonezian l-a invitat pe Volodimir Zelensi, președintele Ucrainei, la summitul G20. n timpul unei conversații telefonice din 27 aprilie, Joko Widodo l-a invitat pe liderul de la Kiev să participe la summitul G20 care va fi găzduit de Indonezia în luna noiembrie.

16:21 – Rusia a expulzat trei diplomați norvegieni, a anunțat miercuri biroul de presă al Ministerului norvegian al Afacerilor Externe, informează CNN.

Această decizie vine după ce, la începutul acestei luni, Norvegia a declarat același număr de diplomați ruși persona non grata, ca răspuns la atrocitățile care ar fi fost comise de forțele rusești în orașul ucrainean Bucha/Bucea.

Aceasta marchează cea mai recentă măsură de represalii din partea Rusiei, pe fondul expulzării în masă a diplomaților din întreaga Europă ca răspuns la războiul din Ucraina.

16:04 – Forțele rusești continuă să atace combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol, unde sunt ascunși luptători și câțiva civili, spune un consilier al primarului orașului, citat de CNN.

15:49 – Peste 50 de cetăţeni ucraineni, refugiaţi din calea războiului şi cazaţi la Braşov, şi-au anunţat participarea la acţiunile de ecologizare care au loc în cadrul campaniei naţionale „Curăţăm România”, care se desfăşoară la nivel naţional. Aceştia participă la a doua etapă a campaniei, prima etapă desfăşurându-se în 16 aprilie, potrivit News.ro.

15:22 – Comisia Europeană a propus astăzi suspendarea pentru un an a taxelor de import pentru toate exporturile ucrainene către Uniunea Europeană. Propunerea reprezintă un gest de sprijin fără precedent pentru o țară aflată în război, potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri, 27 aprilie, de CE. Propunerea trebuie aprobată de Parlamentul European.

15:01 – Kremlinul a respins acuzațiile de șantaj în ceea ce privește decizia sa de a întrerupe livrările de gaze către Polonia și Bulgaria, după ce acestea au refuzat să plătească în ruble.

„Nu este vorba de șantaj”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferințe.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a acuzat Rusia că folosește gazul pentru a „șantaja” blocul comunitar, după ce Gazprom a declarat că a oprit miercuri livrările către cele două țări.

„Necesitatea condițiilor care au fost documentate în decretul președintelui [Putin], adică noua metodă de plată, a fost cauzată de măsuri neprietenoase fără precedent în economie și în sectorul financiar întreprinse împotriva noastră de țări neprietenoase”, a declarat Peskov.

Potrivit lui Peskov, Rusia a fost forțată să treacă la plata în ruble pentru aprovizionarea cu gaze în Europa din cauza noilor sancțiunilor economice impuse Federației Ruse, ca urmare a invaziei în Ucraina.

„Ne-a fost blocată o cantitate semnificativă din rezervele noastre, sau „furată”, ca să o spunem mai simplu. Toate acestea au necesitat o tranziție la un nou sistem de plată”, a mai spus Peskov.

Peskov a adăugat că toate noile condiții „au fost aduse la cunoștința cumpărătorilor în avans”.

Mai multe detalii, aici.

14:44 – Ministrul britanic de externe Liz Truss va îndemna aliații occidentali să aprovizioneze Ucraina cu avioane de război și alte arme grele, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului britanic de Externe.

„Soarta Ucrainei încă nu este decisă. Haideți să fim clari – dacă Putin reușește, va exista o nenorocire de nedescris în Europa și consecințe teribile în întreaga lume. Nu ne vom mai simți niciodată în siguranță. Așa că trebuie să fim pregătiți pentru un război de lungă durată și să dublăm sprijinul nostru pentru Ucraina”, a transmis oficialul britanic într-un comunicat de presă.

14:23 – Rusia a sancționat 287 de membri ai Parlamentului britanic, inclusiv pe șeful de cabinet al Downing Street, Steve Barclay, și pe președintele Camerei Comunelor, Lindsay Hoyle, a anunțat miercuri Ministerul rus de Externe.

Totodată, acestor politicieni britanici le este interzis să intre în Rusia. Măsura a fost luată ca răspuns la sancționarea de către Marea Britanie a 386 de parlamentari ruși pe 11 martie, conform ministerului rus.

Atât legislatorii Partidului Conservator, cât și cei ai Partidului Laburist se numără printre cei sancționați de Moscova.

14:11 – Premierul polonez Mateusz Morawiecki a acuzat miercuri Rusia de un „atac direct” la adresa țării sale prin oprirea livrărilor de gaze. Luând cuvântul în camera inferioară a parlamentului polonez (Seimul Poloniei, în poloneză Sejm), Morawiecki a încercat să îi liniștească pe legislatori în legătură cu creșterea aprovizionării prin alte conducte și a dat asigurări că, din toamnă, „Polonia nu va avea nevoie de gaz rusesc”.

13:38 – Marea Britanie a importat aproape 2 milioane de barili de petrol rusesc de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, potrivit cifrelor publicate miercuri de Greenpeace.

Transporturi în valoare totală de 1,9 milioane de barili, cu o valoare estimată de 276 de milioane de dolari, au intrat în Marea Britanie în pofida unei serii de sancțiuni internaționale aplicate întreprinderilor rusești menite să „slăbească mașinăria de război” a Kremlinului, a precizat Greenpeace.

13:24 – Exploziile auzite în trei provincii ruseşti la graniţa cu Ucraina au fost evocate, miercuri, drept „karma” şi „răzbunare” pentru războiul din Ucraina, de către consilierul prezidenţial ucrainean, Mihailo Podoliak, relatează Reuters.

11:15 – Institutul american pentru Studierea Războiului (ISW) a transmis în analiza de miercuri că Federația Rusă organizează atacuri sub steag fals în Transnistria și că ar încerca, astfel, să destabilizeze Republica Moldova, punând presiune pe România și NATO.

Mai multe detalii, aici.

10:46 – Focuri de armă s-ar fi auzit miercuri, 27 aprilie, la un depozit de muniție din Transnistria, regiune controlată de separatiștii pro-ruși din Republica Moldova, potrivit informațiilor prezentate în media din stânga Nistrului.

Mai multe detalii, aici. 

10:26 – Gazprom a oprit livrările de gaz în Polonia și Bulgaria, potrivit unor informații obținute de Reuters.

Mai multe detalii, aici.

9:48 – Guvernul polonez a anunțat că a arestat doi cetățeni, din Federația Rusă și Belarus, acuzați de spionaj, relatează The Guardian.

9:20 – Serviciile de informații britanice susțin că Ucraina încă reușește să controleze marea majoritate a spațiului său aerian, în detrimentul forțelor ruse, relatează Kyiv Independent.

Aeronavele de luptă ale Federației Ruse se axează, în aceste zile, pe Estul și Sudul Ucrainei.

9:15 – Regiunea Dnipropetrovsk a fost lovită de mai multe atacuri ale Federației Ruse în timpul nopții, potrivit guvernatorului Valentyn Reznichenko..

9:10 –  Avocatul ucrainean al poporului, Lyudmyla Denisova, susține că, între 1 și 14 aprilie, a primit aproximativ 400 de plângeri în legătură cu cazuri de hărțuire sexuală comisă de soldații ruși.

9:05 – 3 civili au fost uciși și alți 7 răniți, după ce o rachetă a lovit regiunea Harkiv cu o zi înainte, a anunțat guvernatorul Oleh Synegubov.

9:00 – Autoritățile ruse au raportat un incendiu la un depozit de muniție din Belgorod, Rusia, oraș situat la graniță.

8:50 – 1.300 de rachete rusești au fost lansate în Ucraina în timpul invaziei, se arată în datele furnizate de oficialii ucraineni.

Sursă foto: Kyiv Independent / Twitter / Kostyantyn Chernichkin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW