Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ziua 77 a războiului din Ucraina | Forțele ucrainene câștigă teren într-o contraofensivă puternică la nord de Harkiv / ONU: 4,8 milioane de ucraineni și-au pierdut slujbele

By Redactia , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 11 mai 2022

Forțele armate ale Ucrainei continuă să câștige teren în contraofensiva în nordul orașului Harkiv, apropiindu-se până la 10 kilometri de frontiera cu Federația Rusă, potrivit surselor ucrainene, confirmate de ISW. Pe de altă parte, Bielorusia a desfășurat trupe în trei zone din apropierea graniței cu Ucraina, sub pretextul unei „amenințări tot mai mari din partea SUA”, însă, potrivit ISW, șansele ca acestea să se alăture invaziei sunt relativ reduse.  

Main News a transmis LIVE cele mai importante evenimente din a 77-a zi de război în Ucraina:

20:55 – Armata Ucrainei susține că a recucerit o altă localitate din Harkiv, Pytomnyk, situată în nordul orașului.

20:46 – Președintele Ucrainei a avut o nouă convorbire telefonică cu cancelarul german Olaf Scholz, potrivit unei postări pe Twitter.

„Am vorbit despre ajutoarele defensive, cooperarea în sectorul energetic și sancțiunile aplicate agresorului rus. Apreciem dialogul la nivel înalt cu Germania și ajutorul acordat”, se arată în postarea pe Twitter a președintelui Ucrainei.

20:41 – După vizita din Suedia, Boris Johnson a semnat un pact de apărare reciprocă între Marea Britanie și Finlanda.

DETALII AICI.

19:50 – Deși Ucraina nu a publicat cifre legate de pierderile suferite în timpul războiului, Volodymyr Zelenskiy susține că „până la 3.000 de soldați au murit și până la 10.000 au fost răniți” până la mijlocul lunii aprilie.

19:43 – Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene susține că Ucraina are nevoie de 600 de miliarde de euro pentru reconstrucție în urma războiului.

19:20 – Un înalt oficial din cadrul Pentagonului, Lt Gen Scott Berrier, este de părere că niciuna dintre țări nu poate câștiga războiul, ținând cont de actualele circumstanțe, notează The Guardian.

18:14 – Ministerul ucrainean al Apărării a precizat că forțele ucrainene nu pot sparge, în acest moment, ofensiva rusă asupra orașului-port Mariupol.

18:10 – Autoritățile ucrainene din Donetsk și Lugansk acuză separatiștii pro-ruși că au oprit alimentarea cu gaze a celor două regiuni, notează Kyiv Independent.

18:00 – „Cu fiecare nou caz Bucha, cu fiecare nou Mariupol, cu fiecare oraș unde sunt raportate zeci de decese, cazuri de viol, cu fiecare nouă atrocitate, dorința și posibilitatea de a negocia dispare, la fel cum dispare posibilitatea de a rezolva această problemă într-o manieră diplomatică”, a declarat Volodymyr Zelenskiy, citat de The Guardian.

17:45 – Pierderile suferite de Armata Federației Ruse, potrivit oficialilor ucraineni:

17:30 – ONU susține că 4,8 milioane de cetățeni ucraineni și-au pierdut slujbele de la începutul invaziei ruse în Ucraina. Dacă războiul continuă, acest număr ar putea ajunge la 7 milioane, potrivit Kyiv Independent.

15:50 – Premierul britanic Boris Johnson şi omoloaga sa suedeză Magdalena Andersson anunţă miercuri un acord de apărare reciprocă în cazul unei agresiuni, înaintea unei decizii a Suediei cu privire la o aderare la NATO.

DETALII AICI.

14:15 – Diplomații ruși din capitalele europene încep să resimtă efectele războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina și se confruntă cu expulzări, proteste ale cetățenilor sau refuzuri ale companiilor de a le oferi serviciile, pe lângă problemele financiare generate de sancțiuni, relatează Reuters.

DETALII AICI

12:41 – Liderul autoproclamatei Republici Populare Doneţk, Denis Puşilin, a formulat solicitări suplimentare cu privire la eliberarea teritoriului separatist potrivit „frontierelor sale consacrate prin Constituţie” în cadrul discursului susţinut cu ocazia aniversării independenţei regiunii, miercuri, relatează CNN.

11:54 – Bulgaria va primi din luna iunie gaze naturale lichefiate (GNL) din Statele Unite, a anunţat Guvernul de la Sofia, transmite agenția Reuters.

11:46 – Armata rusă susține că a vizat, în cursul nopţii, 93 de ţinte, a ucis 280 de soldaţi ucraineni şi au distrus 59 de unităţi de echipament militar, potrivit The Guardian.

11:42 – Ungaria nu va bloca aderarea Ucrainei la NATO şi Uniunea Europeană, a declarat ambasadorul Ungariei în Ucraina, Istvan Ijgyarta, într-un interviu acordat canalului ucrainean de televiziune Espreso, citat de Ukrinform.

11:26 – Forţele ruse au ucis cel puţin 226 de copii şi au rănit alţi 417 de la începutul invaziei ruse în Ucraina pe 24 februarie, a anunţat, miercuri, Procuratura Generală a Ucrainei, relatează The Kiev Independent.

11:07 – Ucraina a blocat tranzitul gazelor ruseşti către Europa Occidentală în regiunea Lugansk, susținând că ocuparea teritoriului estic de către forţele ruse face imposibilă supravegherea fluxurilor, transmite dpa, citată de Agerpres.

Informații transmise din timpul invaziei ruse în Ucraina: 

Sursa foto: Marienko Andrii / UNIAN

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *