Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Predoiu, la predarea mandatului de la Justiție: Problema extrădărilor depășește cadrul ministerial

By Dragomir Georgiana , in Justitie , at 16 iunie 2023 Etichete: , , , ,

Fostul ministru al Justiției, actual reprezentant al Ministerului Afacerilori Interne(MAI), Cătălin Predoiu, a subliniat la predarea mandatului, că problema extrădărilor depășește cadrul ministerial. Cu toate acestea, Predoiu consideră că Alina Gorghiu, cea care va conduce Ministerul Justiției, de astăzi, 16 iunie, va continua „demersurile diplomatice”, pentru ca românii condamnați definitiv să-și execute pedeapsa în țară.

„E o procedură în afara cadrului ministerial. E o procedură care se desfăşoară de la instanţă la instanţă, dar asta nu înseamnă că pe canale diplomatice, ministeriale, Ministerul Justiţiei nu a făcut tot ce ţine de el ca să vadă legea română aplicată oriunde pe teritoriu. Voi discuta cu doamna ministru(n.r. Alina Gorghiu) acest lucru Problema este în agenda şi a comisarului pe Justiţie şi a vicepreşedintei Jourova, le-am scris, am discutat cu dânşii, am scris şi am contact cu ministrul italian pe care doresc să îl dezvolt. Îl va dezvolta de acum înainte doamna ministru”, a declarat  Predoiu, vineri, 16 iunie, la predarea mandatului de la Justiție.

Fostul oficial de la Justiție susține că Italia trebuie să „reconfigureze” legea penală, astfel încât să existe unitate în materia mandatelor de arestare internațională. Așa cum Main News a mai relatat, mai mulți români, „nume grele” din sistemul public, oameni de afaceri, condamnați definitiv pentru fapte de corupție, ajung în Italia, în condiții „blânde” de arest la domiciliu sau chiar control judiciar. În unele cazuri, nu sunt localizați, așa cum se întâmplă în dosarul lui Darius Vâlcov, fost ministru al Finanțelor, care este în continuare dat în urmărire internațională. Detalii puteți citi aici.

Alina Gorghiu „îl contrazice”, însă, pe Cătălin Predoiu: Ea susține că românii din penitenciare nu sunt extrădați din cauza condițiilor inumane din penitenciare

Fostul ministru al Justiției susținea, recent, într-o conferință de presă, că românii „fugari” se plâng degeaba altor state din cauza condițiilor inumane din penitenciare. El preciza că penitenciarele s-au mai modernizat și nu mai sunt cele de la începutul anilor ’90. În schimb, vineri, 16 iunie, Alina Gorghiu, noul ministru al Justiției declară că „românii din penitenciare nu sunt extrădați din cauza condițiilor deplorabile din închisori.

“Mă voi strădui să ies din minister cât de mult se poate pentru a vedea la faţa locului cum funcţionează instanţele, care sunt condiţiile care trebuie îmbunătăţite cu siguranţă, ce se întâmplă în penitenciarele din România, pentru că, din păcate, niciun stat nu va extrăda cetăţenii români care sunt condamnaţi în România dacă nu vom reuşi să îmbunătăţim condiţiile din penitenciare. Ştiţi foarte bine deciziile CEDO. Ca atare, voi încerca să ies din minister şi să văd la faţa locului toate aceste lucruri. E nevoie de investiţii, e nevoie de recrutare de resursă umană cât se poate de profesionistă şi va fi nevoie de foarte mult dialog cu asociaţiile profesionale, cu cei din sistem. Mă bazez aici pe suportul permanent pe care domnul vicepremier ni-l va acorda şi pe suportul colegilor din Parlament, cu care sper că voi avea în continuare o colaborare”, a subliniat noul ministru al  Justiţiei, Alina Gorghiu. 

CITEȘTE ȘI: Cine sunt românii care se ascund de Justiție în alte state. Darius Vâlcov, localizat la Milano

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii