Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Judecătorul Marian Budă vrea să candideze la şefia CSM / Numirea lui ca membru al Consiliului, atacată la CCR

By Diochetanu Andreea , in Justitie Stirile zilei , at 8 februarie 2022

Judecătorul Marian Budă, numit în luna ianuarie de Senat în funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a anunţat că vrea să candideze la şefia CSM. Însă candidatura va fi depusă abia după ce Curtea Constituțională a României (CCR) va lua o decizie privind instalarea magistratului la CSM.

Marian Budă a fost numit de Senat în funcţia de membru al CSM, pentru că 7 membri ai Consiliului au boicotat ședința plenului CSM din 11 ianuarie, în care urma să se vacanteze postul eliberat ca urmare a pensionării Marianei Ghena, în locul ei urmând să fie numit Budă.

Astfel, el a fost validat de Senat în ședința din 17 ianuarie, iar USR a depus la CCR, în data de 31 ianuarie, o sesizare de neconstituţionalitate prin care partidul contesta blocajul din CSM.

„În urma pensionării doamnei Mariana Ghena (Preşedintele României a semnat luni, 3 ianuarie 2022, decretul de eliberare din funcţie prin pensionare), membru judecător în Consiliul Superior al Magistraturii, urma ca în şedinţa de plen din data de 11 ianuarie 2022 să se constate vacantarea unui loc de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii. (…)

În şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 11 ianuarie 2022, unica chestiune aflată pe ordinea de zi a Plenului era constatarea vacanţei unui loc de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, însă la acea şedinţă nu a fost asigurat cvorumul de şedinţă.

Ulterior, preşedintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii a trimis către Senatul României, sub semnătura sa şi a vicepreşedintelui CSM, o solicitare de validare a noului membru ales, în ciuda faptului că această solicitare nu fusese supusă discuţiei, dezbaterii şi votului Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

În şedinţa Plenului Senatului din data de 17 ianuarie 2022, s-a adoptat Hotărârea Senatului nr. 1/2022 privind validarea unui membru interimar al Consiliului Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 17 ianuarie 2022, prin care domnul judecător Marian Budă a fost numit membru interimar în Consiliul Superior al Magistraturii, domnul Marian Budă fiind al doilea judecător care, în urmă cu 5 ani, a obţinut cele mai multe voturi, după doamna Mariana Ghena. Atunci, judecătoarea Simona Marcu a obţinut 60 de voturi, Mariana Ghena – 52 şi judecătorul Marian Budă – 38 de voturi”, se arată în actul de sesizare al USR, citat de Mediafax.

Sesizarea va fi dezbătută miercuri

CCR este așteptată să dea o decizie în acest caz miercuri, 9 februarie. Joi, 10 februarie, de la ora 11:00, are loc ședința Secției pentru judecători din CSM.

Pe ordinea de zi a ședinței se află „desemnarea candidatului din cadrul Secţiei pentru judecători pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii”. Astfel, în funcție de decizia CCR de miercuri, joi Secţia pentru Judecători va decide dacă îl desemnează pe judecătorul Marius Buda pentru postul de preşedinte al CSM.

„Scrisoare de intenţie a domnului judecător Marian Budă, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, în funcţie de soluţia adoptată de Curtea Constituţională a României faţă de sesizarea unui grup de senatori aparţinând partidului politic Uniunea Salvaţi România (USR) vizând eventuala neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului României nr. 1/2022 privind validarea unui membru interimar al Consiliului Superior al Magistraturii”, conform agendei ședinței de joi.

Cine este Marian Budă

Marian Budă este judecător la ÎCCJ, Secţia a II-a civilă, din 2010, iar între 2008 și 2010, a activat în cadrul Secţiei civile şi de proprietate intelectulă.

Înainte de a ocupa postul de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, Budă a fost președintele secţiei civile din cadrul Curții de Apel Craiova (2006-2008).

În prezent, el este și conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Ştiinţe Economice şi Ştiinţe Administrative, dar și lector la Facultatea de Drept şi Administraţie Publică, ambele facultăți în cadrul Universității „Spiru Haret” din Craiova.

Citește INTEGRAL CV-ul judecătorului Marian Budă

Amintim că alegerile interne din CSM, care au avut loc în 16 decembrie, au eșuat, după ce singurele candidate pentru șefia Consiliului, Gabriela Baltag și Andrea Chiș, nu au obținut voturile necesare din partea Secției pentru judecători, alegerile interne urmând să fie reluate.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *