Friday, July 26, 2024
Jurnalism corect


La ce vor putea fi folosiți banii din PNRR în domeniul Sănătății

By Redactia , in Stirile zilei , at 27 septembrie 2021 Etichete: , , ,

Ioana Mihăilă, fostul ministru USR PLUS al Sănătății, a explicat la ce vor putea fi folosiți banii din PNRR în domeniul Sănătății, după ce Planul a fost aprobat luni, 27 septembrie, de Comisia Europeană.

Mihăilă scrie pe Facebook că în perioada în care a deținut acest portofoliu a lucrat „pentru ca banii din PNRR prin componenta de sănătate să aducă cu adevărat o schimbare reală în sistem, pentru pacienți și pentru personalul medical”.

Ea a enumerat reformele și investițiile care ar urma să fie făcute în sistemul medical, în urma aprobării PNRR.

Investiții în infrastructura medicală prespitalicească

Vor fi finanțate ambulatorii de specialitate publice, centre comunitare aflate în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale, precum și cabinete/clinici de medicină de familie.

Construcția de centre comunitare integrate sau reabilitarea/ modernizarea/extinderea infrastructurii existente și/sau dotarea acestora. 200 de centre comunitare integrate în zonele rurale marginalizate și în zonele urbane marginalizate.

Reabilitarea, modernizarea și dotarea a 3.000 de cabinete de asistență medicală primară (medici de familie) cu facilități de screening, diagnostic precoce și monitorizare a pacienților cronici, prioritizând cabinetele din mediul rural și din urban (inclusiv zone marginalizate/defavorizate).

Dotarea și/sau reabilitarea a 100 de cabinete de planificare familială din cele 117 cabinete de planificare existente. Cabinetele de planificare familială vor suferi intervenții de reabilitare și reamenajare și vor primi dotări de aparatură medicală de laborator și imagistică.

Dezvoltarea de caravane medicale care vor putea derula activități de screening mamar și pentru cancerul cervical în zonele cu acces limitat la servicii de asistență medicală specializată. Caravanele de screening (unitati mobile) se vor aloca centrelor regionale care derulează în acest moment activități de screening cervical și care au deja expertiză în astfel de activități (10 caravane în 8 centre).

Reabilitarea, modernizarea, extinderea, dotarea ambulatoriilor/ unităților medicale publice saua a altor structuri publice care furnizează asistență medicală ambulatorie (proiectele care sunt în lista de rezervă a apelului proiecte din Programul Operațional Regional precum si alte proiecte.).

Investiții în infrastructura spitalicească publică
• Investiții în infrastructură spitalicească publică nouă, în vederea relocării unității medicale din acele spații care pun în pericol pacientul și care nu răspund cerințelor igienico-sanitare.
• Investiții în echipamente medicale și aparatură pentru unitățile sanitare nou construite
• Dotarea secțiilor de terapie intensivă nou-născuți.
• Investiții în dotarea spitalelor publice cu echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții în mediul de spital.

Reforme
• Reforma gestionării fondurilor publice din sănătate
Un Fond pentru calitatea serviciilor medicale
Dezvoltarea unui nou model de Contract-Cadru
Transparentizarea informațiilor cu privire la gestionarea fondurilor publice din sănătate

• Reforma managementului fondurilor destinate investițiilor în sănătate.
Cu scopul creșterii capacității administrative a autorităților centrale și locale și a gestionării strategice și eficiente a proiectelor de infrastructură din sănătate, se va înființa Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate

• Reforma managementului sanitar și a resurselor umane din sănătate

Managementul serviciilor de sănătate
• Formare și dezvoltare profesională
• Dezvoltarea resurselor umane din domeniul sănătății
• Creșterea integrității, reducerea vulnerabilităților și a riscurilor de corupție în sistemul de sănătate

În plus, 400 de milioane de euro vor fi alocați pentru digitalizarea sistemului de sănătate”, a detaliat fostul ministru al Sănătății.

Context

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni, 27 septembrie, că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României a fost aprobat de Comisia Europeană.

„Salut anunțul făcut de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care a primit undă verde de la Comisia Europeană chiar astăzi.

Aprobarea sa reprezintă un moment simbolic de o mare importanță pentru viitorul țării noastre. Acest plan este rezultatul unui dialog intens cu Comisia Europeană din ultimele luni, dar și un efort colectiv instituțional fără precedent. A fost un proces laborios, care a presupus multă muncă. Le mulțumesc celor care au contribuit”, a declarat Klaus Iohannis luni, 27 septembrie.

La rândul său, premierul Florin Cîțu a precizat că PNRR a primit 10 calificative maxime din 11 posibile, fiind printre primele 5 cele mai bine finanțate planuri din Uniunea Europeană.

CITEȘTE ȘI:

Florin Cîțu, după aprobarea PNRR: Vom avea o economie puternică de care vor beneficia toți românii

Cristian Ghinea, despre PNRR: Sunt extrem de îngrijorat de implementare / Ce soluții propune și care sunt țintele asumate de România

Cum arată evaluarea Comisiei Europene pentru PNRR-ul României

Foto: Inquam Photos/Virgil Simionescu

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW