Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ziua 31 de război în Ucraina: Trupele ruse au ocupat un oraș situat în nordul țării / Joseph Biden s-a întâlnit cu miniștrii miniştrii apărării şi de externe ai Ucrainei

By Vîrban Robert , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 26 martie 2022

A fost a 31-a zi a războiului din Ucraina. Trupele ruse au invadat orașul Slavutîci, situat în nordul țării, l-au răpit pe primar, însă l-au eliberat în urma unor proteste de stradă. Au fost bombardamente în regiunea Kiev și în Liov, unde cinci persoane au fost rănite. Președintele SUA, Joseph Biden s-a aflat în Polonia, unde a purtat discuții cu omologul Andrzej Duda, dar și cu miniștrii apărării şi de externe ai Ucrainei. Oleksii Reznikov şi Dmitro Kuleba.

Main News a transmis LIVE cele mai importante momente din a 31-a zi de război în Ucraina:

19:56 – Osetia de Sud, o republică autoproclamată în urma unei secesiuni în Georgia în 2008, a anunțat că a trimis militari în Ucraina, „să ajute la apărarea Rusiei” şi la „zdrobirea fascismului” în această ţară, relatează AFP.

19:53 – Cel puţin cinci persoane au fost rănite la Liov, un oraş situat în vestul Ucrainei, cruţat de confrunătri armate, unde au avut loc sâmbătă două atacuri aeriene ruse, anunţă într-o postare pe Telegram guvernatorul regiunii, Maxim Kozîţki, relatează AFP.

15:49 – Armata Rusă a bombardat câteva așezări din regiunea Kiev. Potrivit autorităților ucrainene, există victime civile, printre care și un copil, iar cinci locuințe au fost distruse.

15:21 – Forţele ucrainene au anunțat o contra-ofensivă în zona oraşului Harkiv, al doilea cel mai important oraş ucranean, anunţă sâmbătă ofciali locali, relatează CNN. Postul american precizează că nu a putut deocamdată verifica veridicitatea acestui anunț.

15:18 – Primarul din Slavutîci, răpit de trupele ruse care au invadat orașul, a fost eliberat.

14:07 – Joseph Biden s-a întâlnit, în Polonia, cu miniștrii miniştrii apărării şi de externe ai Ucrainei. Oleksii Reznikov şi Dmitro Kuleba. Cei doi au discutat și cu omologii lor americani, Lloyd Austin şi Antony Blinken.


Sursa foto: Marienko Andrii / UNIAN

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW