Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Un nou atac cibernetic vizează clienții Poștei Române

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 5 mai 2023 Etichete: ,

Poșta Română atrage atenția asupra unor acțiuni de phishing în care este folosit numele companiei de stat. „Prin intermediul SMS-urilor ori pe e-mail, infractorii cibernetici atentează la conturile și la datele personale ale utilizatorilor de internet”, se arată într-un comunicat de presă remis vineri, 5 mai. 

Conform sursei citate, hackerii trimit, de pe un număr de telefon de România, un SMS prin care destinatarului i se aduce la cunoștință faptul că trebuie să primească un colet, dar adresa este incorectă.

Apoi, este indicat un link care are în componență cuvintele ”posta”/”post” și/sau ”romana”. După accesarea link-ului respectiv se solicită date personale (adresă poștală, adresă de e-mail, număr de telefon) și se generează o interfață de plată asemănătoare oricărui alt portal, specific plăților pe internet. Prin intermediul acesteia este solicitată o sumă simbolică.

După completarea datelor cerute de interfață (număr card, data expirării, titular card, codul de siguranță), destinatarul primește un cod bancar. Sub această interfață se ascund, de fapt, hackerii, care introduc datele cardului în aplicația specifică, sustrăgând, astfel, banii.

Din acest moment, hoții cibernetici vor putea să facă plăți online la terminale POS sau să scoată bani de la ATM-uri, fără a avea nevoie de PIN-ul destinatarului.

(Sursa foto: News.ro)

România, vizată de amenințarea informatică

În ultimul an, România s-a confruntat cu un val de campanii de înșelătorii menite să fure date bancare, sau să direcționeze victimele către diverse escrocherii.

Serviciul Român de Informații (SRI) a avertizat, în aprilie anul trecut, privind o posibilă campanie în masă de atacuri cibernetice în care atacatorii intenționează să utilizeze adrese de mail aparținând unor instituții din România pentru a încerca să inducă în eroare potențialele victime.

În timpul reducerilor de sezon din vara anului 2022, o campanie de phishing exploata folosirea serviciilor de curierat. Hackerii trimiteau un SMS prin care destinatarului i se aducea la cunoștință faptul că trebuie să ridice un colet aflat în depozit. Apoi, era indicat un link. Mulţi dintre utilizatori se potriveau pe acest scenariu, pentru că trebuiau să primească un colet.

Și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) i-a avertizat anul trecut pe șoferii care au cont creat pe portalul www.erovinieta.ro că au fost identificate atacuri de tip phishing. Utilizatorilor li se cerea să își actualizeze datele contului.

CITEȘTE ȘI: Atacurile cibernetice lansate de hackeri pro-ruși asupra statelor NATO au crescut cu 300% în 2022. Concluziile raportului Google

Foto: Inquam Photos / Melinda Nagy

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW