Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

SUA va trimite României avioane F-16 suplimentare, după descoperirea dronei căzute în Delta Dunării

By Ana Teșcan , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 9 septembrie 2023 Etichete: , , ,

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a anunțat într-o discuție cu ministrul român de Externe, Luminița Odobescu, că SUA va trimite României avioane de luptă F-16 pentru a consolida misiunea de poliție aeriană a Statelor Unite în țara noastră, în contextul resturilor de dronă găsite în Delta Dunării, conform unui comunicat de presă al Departamentului de Stat. 

„Secretarul Blinken și ministrul de Externe Odobescu au discutat despre ancheta României cu privire la resturile de drone găsite în România, aproape de granița cu Ucraina. Cei doi au discutat despre cooperarea suplimentară pentru păstrarea securității spațiului aerian, inclusiv o viitoare rotație de avioane de luptă F-16 americane suplimentare pentru a consolida misiunea de poliție aeriană a NATO în România. Secretarul Blinken a afirmat sprijinul nostru neclintit față de România, Aliatul nostru NATO”, se arată în comunicatul de presă citat. 

Ministrul apărării, Angel Tîlvăr, a confirmat, miercuri, 6 septembrie, în timpul unei vizite la Plauru, în judeţul Tulcea, că au fost găsite bucăţi „care pot fi dintr-o dronă” rusească, după ce iniţial autorităţile române negaseră vehement o asemenea posibiltate, invocată deja de luni, 4 septembrie, de autorităţile ucrainene, în urma unui atac cu drone care avusese loc în cursul nopţii asupra portului Ismail, din apropierea graniţei cu România.

CITEȘTE ȘI: Ce au de făcut autoritățile de la București după ce bucăți de drone rusești au ajuns pe teritoriul României ANALIZĂ

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii