Scandalul pliantelor USR false, tranșat de judecători: PNL este bun de plată
Liberalii trebuie să plătească daune și să prezinte scuze USR, după ce, în urmă cu cinci ani, membri ai PNL au distribuit pliante false cu însemnele Alianței USR-PLUS. Decizia este definitivă, a anunțat USR luni, 7 octombrie.
„Instanţa obligă în solidar pârâţii la publicarea într-un cotidian de răspândire naţională timp de 1 zi, pe cheltuiala acestora, a prezentei hotărâri la rămânerea definitivă, precum şi a unui comunicat de presă prin intermediul căruia pârâţii să prezinte scuze publice pentru încălcarea drepturilor mai sus indicate”, se arată în soluția instanței, conform sursei citate.
În urmă cu cinci ani, Cristian Ciuta, liderul Tineretului Național Liberal (TNL) Cluj, și un alt membru PNL, Alexandru Piticar, au fost prinși în timp ce distribuiau pliante false cu însemnele Alianței USR-PLUS în timpul orelor de serviciu.
„Liderii PNL Cluj, în frunte cu Daniel Buda, președintele PNL Cluj, au declarat atunci că cei doi au fost sancționați cu excluderea din partid. Cinci ani mai târziu, nu numai că nu au fost excluși, dar Alexandru Piticar e referent în Primăria Cluj-Napoca, iar Cristian Ciuta îşi va prelua curând al doilea mandat de consilier județean PNL. Deja este dincolo de orice îndoială că PNL a încălcat legea ca organizație și, mai mult, de ani buni răsplătește participanții la această ilegalitate cu funcții și cu bani din buzunarul cetățenilor”, se arată în comunicatul USR.
Sursa foto: Uniunea Europeană
Comentarii