Stirile zilei

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași: În valul șase, pacientul COVID admis la ATI are un alt profil

Cei mai mulți pacienți internați în stare gravă cu COVID-19 la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași sunt persoane cu vârsta de peste 75 de ani, a declarat miercuri, 24 august, doctorul Florin Roșu, managerul unității sanitare.

Medicul susține că profilul pacientului internat cu COVID-19 la ATI s-a schimbat în valul 6, față de perioadele precedente ale pandemiei. Florin Roșu a precizat că în valul 5 erau internați pacienți cu vârsta cuprinsă între 50 și 70 de ani, dar și mulți tineri.

„În valul şase, pacientul COVID admis în Terapie Intensivă are un alt profil. Cei mai mulţi sunt pacienţi cu vârste de peste 75 de ani. Sunt bolnavi cu necesar de oxigen de 10 până la 15 litri, iar cu suportul de oxigen ajung la saturaţii de peste 94 la sută. Afectarea pulmonară este minimă spre medie, cu leziuni pulmonare minore sau chiar fără acestea”, a declarat Florin Roșu, citat de News.ro.

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași arată că persoanele internate la ATI au nevoie de monitorizare și îngrijire din cauza comorbidităților.

„Dacă în valul precedent motivul principal de admisie în Terapie Intensivă era decompensarea pulmonară, în acest val ne confruntăm cu decompensarea cardiacă. Majoritatea pacienţilor sunt în vârstă şi prezintă comorbidităţi precum hipertensiune, fibrilaţii atriale, infarcte vechi, diabet, obezitate şi disfuncţii renale”, a adăugat managerul unității sanitare.

În prezent, Unitatea Mobilă de ATI din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași găzduiește 8 pacienți. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătății, numărul total al pacienților CVODI internați miercuri, 24 august, la ATI se ridică la 248.

În județul Iași, în ultimele 24 de ore, au fost confirmate 153 de noi îmbolnăviri.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button