Friday, June 14, 2024
Jurnalism corect


Un șofer de ambulanță care consumase alcool a lovit un pieton, în București

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 6 iunie 2024

Un pieton care traversa neregulamentar pe Calea Dorobanţi a fost accidentat, joi, de o ambulanţă care se deplasa fără a avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, şoferul fiind depistat cu o alcoolemie de 0,23 mg/l.

„La data de 05 iunie a.c., în jurul orei 22:00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe Calea Dorobanţi. Conducătorul unei ambulanţe SABIF, în vârstă de 50 de ani, care se deplasa pe Calea Dorobanţi, dinspre Şos. Stefan cel Mare către Piaţa Dorobanţi, fără a avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, a surprins şi accidentat un pieton, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure”, relatează Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.

În urma accidentului, pietonul, în vârstă de 47 de ani, a fost rănit, fiind transportat la Spitalul Floreasca.

Şoferul ambulanţei SABIF a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0.23 mg/l alcool pur in aerul expirat. Acesta a fost dus la sediul INML în vederea prelevării mostrelor biologice.

Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW