Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Rocada guvernamentală se amână până la încheierea grevei profesorilor

By Dragomir Georgiana , in Politic , at 26 mai 2023 Etichete: , , , , ,

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, vineri, 26 mai, că rocada guvernamentală se amână până când greva profesorilor se va încheia. El a transmis că vor continua negocierile cu sindicatele din Educație, pentru a găsi soluții concrete, aplicabile, la cerințele profesorilor. Decizia amânării rocadei guvernamentale a fost agreată de vicepreședinții coaliției de guvernare, Marcel Ciolacu(PSD) și Kelemen Hunor(UDMR).

„Am avut discuții, ne-am revăzut în această dimineață și am convenit ca până la soluționarea problemelor (din Educație – n.r.) să nu îmi depun mandatu și să-mi asum responsabuilitatea funcției de premier”, a declarat Nicolae Ciucă.

Liderul PSD, Marcel  Ciolacu, cel care ar fi urmat să preia atribuțiile de premier, a menționat că „guvernarea este despre asumare”. Astfel, reprezentanții coaliției de guvernare sunt deciși să negocieze cu sindicatele în formula actuală, până la învestirea noului Guvern.

Nicolae Ciucă face apel la „rațiunea profesorilor”: Nu ne putem asuma să dezechilibrăm tot bugetul de stat

Actualul premier al României spune că Educația este o prioritate în planul de guvernare, inclusiv grila de salarizare a profesorilor, însă, la acest moment nu este posibilă creșterea salariilor cu 25%, așa cum au cerut sindicaliștii. Detalii puteți citi aici. Oficialul României a făcut apel la „rațiunea profesorilor” pentru a stopa greva.

„Suntem conștienți de ridicarea nivelului de salarizare a profesorilor. E clar că ne dorim cu toții ca viitorul țării să aibă predictibilitateToate acestea se fac prin asigurarea unui cadru cât mai bine așezat și mai complexÎn acest moment, făcând apel la rațiunea tuturor cadrelor didactice nu ne putem asuma să dezechilibrăm tot bugetul de stat”, a declarat premierul Ciucă.

Reamintim, conform protocolului de guvernare dintre PNL și PSD, din iunie ac, ar fi trebuit ca funcția de premier să revină PSD până la alegerile din 2024.

CITEȘTE ȘI: Greva profesorilor continuă și vineri, 26 mai. Ce au cerut sindicatele din Educație și ce le-a oferit Guvernul 

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW