Monday, May 20, 2024
Jurnalism corect


Profesorii nu renunță la grevă. Sindicaliștii au cerut creșterea cu 25% a tuturor salariilor din învățământ, la negocierile de azi

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 25 mai 2023

Profesorii nu renunță la greva generală, au anunțat sindicatele din Educație, joi, 25 mai, după o nouă rundă de negocieri. Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ(FSLI) au menționat, pentru Main News, că așteaptă de la Guvern un act normativ, o decizie clară  cu privire la salariile profesorilor.

Astfel, vineri, 26 mai, va fi o nouă zi în care cadrele didactice nu vor desfășura nicio activitate. Sindicaliștii sunt, însă, deschiși unei noi runde de negocieri cu guvernanții. Profesorii nu au acceptat ultima ofertă a Guvernului Ciucă, aceea de a primi carduri valorice în valoare de 2500 de lei, în două tranșe, până la noua lege a salarizării. Cadrele didactice spun că vor creșterea salariilor cu 25%,

„Le-am înaintat poziţia noastră foarte clară: o creştere a veniturilor cu 25%. Sunt liberi să-şi facă toate calculele necesare şi, bineînţeles, actul normativ prin care să fie stipulat ca şi garanţie că salariul debutantului va fi echivalentul salariului mediu brut pe economie şi va fi luat în calcul pe viitoarea lege unitară de salarizare. Noi am făcut în momentul de faţă o prezentare a poziţiei noastre mai departe. Rămâne să analizeze şi să vină cu un răspuns”, a precizat Nistor, la finalul unei noi runde de dialog iniţiată de Guvern, potrivit Agerpres.

Situație incertă pentru elevii claselor terminale. Sindicalist: „Dacă vor avea cu cine să dea examenele naționale(…)”

Greva generală a profesorilor, ultima din 18 ani, ajunge în a cincea zi. Protestele profesorilor au amânat susținerea evaluării naționale pentru elevii claselor a VI-a, iar rocada guvernamentală se poate decala, până când Guvernul și sindicatele din Educație ajung la un acord pentru a încheia greva generală, după cum a anunțat președintele Iohannis.

În ceea ce privește evaluarea națională pentru elevii claselor a VIII-a, respectiv examenul de Bacalaureat, la acest moment, situația este incertă. „Dacă vor avea cu cine să dea examenele naționale(n.r. profesori). Gândiți-vă că elevii de clasa a XII-a termină anul școlar săptămâna viitoare. Deci, dacă Guvernul nu înțelege cât de gravă e situația Educației, mediile nu se pot încheia”, a declarat Sorin Dragne, președintele FSLI Sector 1 București, pentru Main News.

Sursă foto: FSLI

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW