Primul soldat rus trimis în judecată pentru crime de război, condamnat la închisoare pe viață / Reacția Kremlinului
Un soldat rus a fost găsit vinovat și condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea unui civil neînarmat, în primul proces pentru crime de război desfășurat în Ucraina de la începutul invaziei Federației Ruse. Sentința a fost dată luni, 23 mai.
Vadim Shishimarin, un sergent în vârstă de 21 de ani, a fost găsit vinovat de uciderea lui Oleksandr Shelipov, în vârstă de 62 de ani, în regiunea Sumî, în primele zile ale invaziei (28 februarie), relatează CNN.
Verdictul a fost pronunțat luni de către judecătorul Serhii Ahafonov, într-o sală de judecată plină, cu zeci de camere de televiziune ucrainene și străine înghesuite în sala mică.
Judecătorul a declarat că, deși Shishimarin a cooperat cu ancheta și și-a exprimat remușcările, instanța nu a putut accepta afirmația sa că nu a vrut să îl ucidă pe Shelipov atunci când a tras în el.
Tânărul, care purta un hanorac gri cu albastru, a ascultat cu capul plecat cum judecătorul dădea verdictul, din interiorul boxei de sticlă pentru inculpați. Un traducător desemnat de instanță i-a tradus cuvintele judecătorului din ucraineană în rusă.
Acesta este primul dintr-o serie de cazuri de crime de război pe care procurorii ucraineni doresc să le judece cât mai repede posibil. Procurorul general al Ucrainei, Iryna Venediktova, a declarat că pregătește peste 40 de cazuri legate de crime de război care ar putea fi judecate în curând, iar autoritățile ucrainene spun că au înregistrat peste 10.000 de crime de război în întreaga țară.
Judecarea cazurilor atât de rapid, în timp ce conflictul este încă în desfășurare, este extrem de neobișnuită și ar putea încălca elemente ale convențiilor de la Geneva, spun experții juridici. Cu toate acestea, Ucraina a făcut din justiția rapidă o prioritate, în parte ca un avertisment pentru trupele rusești -care ocupă încă părți ale țării- că pot fi judecate pentru orice crime pe care le comit.
Reacția Kremlinului
În acest caz, Kremlinul a transmis că este „îngrijorat” de soarta soldatului rus și va căuta modalități de a-i oferi asistență, a declarat luni, 23 mai, purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov.
„Bineînțeles, suntem îngrijorați de soarta cetățeanului nostru. Nu avem multe posibilități de a-i proteja interesele pe teren, deoarece instituțiile străine nu au de fapt nicio activitate [în Kiev].
Dar acest lucru nu înseamnă că nu vom lua în considerare posibilitatea de a face încercări prin alte canale”, a declarat Peskov, fără a preciza însă la ce canale se referea.
Context
Operator de tancuri în cadrul diviziei Kantemirovskaya, din regiunea Moscova, Shishimarin a ucis un civil pe 28 februarie, în timp ce forțele ruse se luptau în regiunea Sumî, din Nord-Estul Ucrainei, susțin autoritățile.
În momentul în care armata ucraineană se apropia de locul unde se afla Vadim Shishimarin, soldatul ar fi primit un ordin de la unul dintre superiori, care i-ar fi spus să „omoare civili pentru a nu le furniza informații apărătorilor ucraineni”, înainte de retragere.
Victima lui Shishimarin, un bărbat în vârstă de 62 de ani, se afla în apropierea locuinței când ar fi fost împușcată cu arma soldatului rus, un AK-47.
„Procurorii și anchetatorii din cadrul SBU (n.r. serviciile secrete ucrainene) au strâns suficiente dovezi pentru a-l acuza de încălcări ale legilor și normelor războiului, combinat cu crimă cu premeditare”, a precizat un purtător de cuvânt al parchetului, înainte ca procesul să înceapă.
Parchetul General din Ucraina a primit peste 11.000 de plângeri în legătură cu crimele de război comise de soldații ruși pe parcursul invaziei țara vecină.
Foto: Captură YouTube/ CNN
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: mainnews.ro/primul-soldat-rus-trimis-in-judecata-pentru-crime-de-razboi-condamnat-la-inchisoare-pe-viata-reactia-kremlinului/ […]