„Am discutat astăzi despre aspecte esenţiale care să fie în beneficiul securităţii cetăţenilor noştri ca alianţi ai NATO, şi ne-am concentrat pe subiecte de interes legate de agenda de securitate. Bineînţeles că unul dintre subiecte a fost criza din Ucraina şi implicaţiile pe care le are. Ca aliați ai Flancului Estic al NATO, împărtăşim îngrijorarea cu privire la agresiunea ilegală a Rusiei împotriva Ucraine pentru siguranţa din regiune, pentru securitatea europeană şi euro-atlantică ca întreg. Parametrii de securitate au fost foarte afectaţi de către acest război ilegal început de Rusia împotriva Ucrainei şi este datoria noastră, pe de o parte să consolidăm securitatea euro-atlantică şi pe de altă parte să prezervăm regulile internaţionale din domeniul securităţii”, a afirmat Bogdan Aurescu, într-o conferinţă de presă comună
În legătură cu procesul de aderare a Suediei și Finlandei la NATO Aurescu s-a declarat încrezător: „Sperăm să avem în curând veşti bune”.
„Spre deosebire de mulţi, eu sunt oprimist în acest subiect. Sunt convins că acest dezacord va fi soluţionat în cel mai bun mod, în spiritul solidarităţii NATO”, a declarat la rândul său Zbigniew Rau, ministrul polonez al afacerilor externe.
Întâlnire Aurescu – Cavusoglu
Bogdan Aurescu a avut o întrevedere bilaterală cu ministrul turc al afacerilor externe, Mevlüt Çavuşoğlu, în marja Trilateralei. Potrivit diplomației române, pe fondul implicațiilor multidimensionale ale agresiunii militare ruse, cei doi demnitari au abordat în cadrul discuțiilor și teme de interes în domeniul securității energetice, cu accent pe necesitatea reducerii dependenței de gazul rusesc. Au fost abordate aspecte concrete ale cooperării în acest domeniu, inclusiv vizând tranzitul gazelor naturale prin Turcia și diversificarea rutelor și surselor de aprovizionare.
Totodată, ministrul român de externe a subliniat susținerea României pentru politica NATO a „Ușilor Deschise”, arătând că România sprijină aderarea la NATO a Finlandei și Suediei.
Negocierile au început
O primă întâlnire a avut loc miercuri, la Ankara, între autorităţile turce şi delegaţii din Finlanda şi Suedia. Turcia reproşează celor două ţări nordice, mai ales Suediei, faptul că găzduieşte activişti din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), pe care îl consideră o organizaţie teroristă.
„Cererea noastră este cât se poate de legitimă şi clară. Aceste ţări susţin terorismul. Ele trebuie să pună capăt acestei susţineri şi să ridice restricţii impuse unor vânzări ale industriei apărării în ţara noastră”, a reitarat Mevlüt Cavusoglu.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More here to that Topic: mainnews.ro/optimism-in-privinta-aderarii-suediei-si-finlandei-la-nato-aurescu-in-urma-intalnirii-cu-omologii-din-polonia-si-turcia/ […]