Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ministrul rus de Externe: Negocierile cu Ucraina nu sunt ușoare, dar există speranța că se va ajunge la un compromis

By Matthew Garvey , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 16 martie 2022

Ministrul rus de Externe, Sergei Lavrov, a declarat miercuri, 16 martie, că negocierile de pace între Federația Rusă și Ucraina pot ajunge la un compromis, menționând că „nu există provocări” în ceea ce privește discuțiile pentru neutralitatea Ucrainei, relatează agenția rusă de presă TASS.

Mă ghidez după evaluările făcute de negociatorii noștri. Aceștia afirmă că negocierile nu sunt ușoare din motive evidente, dar, cu toate acestea, există unele speranțe că se va ajunge la un compromis. Aceeași evaluare este dată și de unii reprezentanți ai delegației ucrainene, inclusiv de angajații biroului președintelui Zelenski (n.r. președintele Ucrainei)”, a declarat Sergei Lavrov, marți, în cadrul unui interviu acordat postului de televiziune RBC.

Lavrov a menționat că există o schimbare în retorica părții ucrainene și că speră că se va ajunge la un acord în ceea ce privește neutralitatea Ucrainei.

În ceea ce privește discutarea garanțiilor neutralității Ucrainei, nu există astfel de încercări provocatoare”, a spus ministrul rus de Externe.

Șeful diplomației ruse a menționat că reacția Alianței Nord-Atlantice la cerința președintelui Zelenski de a închide spațiul aerian al Ucrainei l-a făcut pe președintele ucrainean să fie mai temperat în ceea ce Rusia numește „declarații agresive”.

Totodată, întrebat de ce a fost necesară o „operațiune militară specială” în Ucraina, Lavrov a dat vina pe acțiunile Occidentului.

Vezi cum s-au desfășurat primele zile ale războiului din Ucraina:

Sursă foto: Sergei Lavrov / Facebook

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *