Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Peste 100 de persoane, arestate în raiduri anti-mafie în mai multe țări europene, inclusiv România

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 3 mai 2023

O operațiune de amploare a poliției europene, care a vizat gruparea criminală ‘Ndrangheta din regiunea Calabria, Italia, a condus miercuri, 3 mai, la arestarea a 132 de persoane din mai multe țări europene, între care și România, relatează cotidianul Deutsche Welle.

În Italia, carabinierii au arestat 108 persoane suspectate că ar fi implicate în grupare, iar în Germania, peste 1.000 de ofițeri au percheziționat zeci de case, birouri și magazine în mai multe state, ducând la peste 30 de arestări.

Suspecții sunt acuzați de spălare de bani, evaziune fiscală penală, fraudă și contrabandă cu droguri, asociere criminală de tip mafiot, precum și deținere și trafic de arme.

Raidurile de miercuri au avut loc după aproape patru ani de investigații.

Gruparea are sediul în Calabria, în sudul Italiei și este văzută ca una dintre cele mai mari și mai puternice organizații criminale din Europa. Sursa citată notează că „a eclipsat” mafia siciliană prin transportul de cocaină în valoare de zeci de miliarde de euro din America de Sud în Europa în ultimele decenii.

Cum au destructurat autoritățile rețeaua ‘Ndrangheta

Potrivit unor rapoarte, investigațiile au început parțial după ce autoritățile belgiene au descoperit o legătură între o pizzerie din orașul Genk și mafia ‘Ndrangheta în 2019. Proprietarii restaurantului ar fi fost în contact cu diverși dealeri de cocaină.

Poliția a început apoi să îl cerceteze pe verișorul a doi dintre suspecți, care locuia în Munchen.

Ulterior, poliția a reușit să spargă serviciile cripto EncroChat și SkyEcc, oferindu-le o privire asupra funcționării interioare a organizației mafiote.

Gruparea ‘Ndrangheta evitase anterior să poarte convorbiri telefonice, preferând să conducă sute de mile pentru o întâlnire, dar pandemia de coronavirus și restricțiile de călătorie i-au forțat să-și schimbe tacticile. 

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii