Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

UPDATE Încă patru liberali l-au urmat pe Ludovic Orban și au demisionat din grupul parlamentar PNL

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 28 octombrie 2021

UPDATE: Și deputatul Luminiţa Barcari şi-a anunţat joi, 28 octombrie, retragerea din grupul parlamentar PNL începând de la 1 noiembrie, astfel că numărul parlamentarilor care în ultimele zile au luat astfel de decizii se ridică la opt.

Știrea inițială

Încă trei liberali și-au anunțat retragerea din grupul parlamentar al PNL joi, 28 octombrie. Deciziile vin după ce alți trei parlamentari au luat aceeași decizie, urmându-l pe Ludovic Orban, fostul șef al liberalilor, care și-a anunțat dezafilierea în plenul Camerei Deputaților de marți, 26 octombrie. Este vorba despre deputații Constantin Şovăială, George Ionescu și Ionel Dancă.

„Am luat decizia de a mă retrage din Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaților. Mă simt stânjenit de ceea ce se întâmplă în politica românească și mi-e greu să identific valori liberale în tot acest peisaj. În plus, nici între colegii care acceptă actuala situație nu mă regăsesc. Nu pot să girez politici și nici să fac politică atât de departe de români! (…)

Oamenii cred că PNL și-a pierdut direcția. Uneori simt același lucru. Cu toate acestea, încă nu demisionez din PNL. Rămân în Parlament, neafiliat la un grup parlamentar. (…) Sper că PNL se va trezi din acest „vis urât” și ca la un moment dat toți liberalii se vor regăsi în partid pentru a continua dezvoltarea României. Toți! Inclusiv colegii care pleacă zilele acestea și mai ales Ludovic Orban! (…)

Gestul meu și al altor colegi de a pleca din Grupul parlamentar al PNL trebuie sa fie un semnal puternic pentru conducerea partidului!”, a scris, între altele, pe Facebook, Constantin Şovăială joi, 28 octombrie.

La rândul său, Ionel Dancă a anunțat în Parlament că și-a dat demisia și va activa ca deputat neafiliat.

„Mi-am înscris demisia din grupul parlamentar al PNL. Începând de astăzi, sunt un parlamentar liber al PNL, voi activa în calitate de deputat neafiliat. (…) Ceea ce se întâmplă în aceste zile nu are nicio legătură cu votul oamenilor. Prin urmare, ca un gest de protest faţă de actuala conducere a PNL, care în parteneriat cu preşedintele Klaus Iohannis, au aruncat ţara în haos și au distrus coaliția de guvernare, au abandonat programul de guvernare şi măsurile incluse în acest program, mi-am depus astăzi demisia din grupul parlamentar al PNL. Nu pentru ce se întâmplă astăzi ne-au votat românii”, a declarat Dancă, între altele, în Parlament joi, 28 octombrie.

Și deputatul George Ionescu, ales pe lista PNL Prahova, s-a dezafiliat de grupul PNL, fără a demisiona însă din partid. El a declarat pentru News.ro: „sunt alături de Ludovic Orban şi am mare încredere în acesta că poate construi un proiect pentru români”.

Context

Trei liberali și-au anunțat retragerea din grupul parlamentar al PNL miercuri, 27 octombrie, după ce Ludovic Orban, fostul șef al liberalilor, a luat aceeași decizie cu doar o zi în urmă, marți, 26 octombrie, când și-a anunțat dezafilierea în plenul Camerei Deputaților.

Senatorul liberal Ovidiu Florean a anunțat miercuri, 27 octombrie, la începutul plenului de la Senat, decizia de dezafiliere. Același este cazul și pentru deputații PNL Alexandru Kocsis și Ion Ştefan, care și-a anunțat retragerea din grupul parlamentar al PNL.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW