Republica Moldova intră într-o epocă nouă, după cucerirea deplinei puteri politice de către partidul pro-prezidențial pro-european. Dar provocările cele mari abia încep după alegerile din 11 iulie. În afara preluării puterii depline la nivelul tuturor resorturilor statului – proces care va dura și va întâmpina numeroase probleme în timp – principala provocare va fi asumarea realistă a responsabilităților prezidențiale în domeniile securitate, politică externă și apărare de către Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Iar aici provocările sunt multiple.

Lipsuri și nepotriviri în sistemul normativ instituțional de securitate de la Chișinău

Mai întâi pentru că baza constituțională, dar și cea normativ instituțională, sunt fragile și incoerente, existând atribuții executive, dar lipsind pârghiile aferente. Până acum am fost foarte fericiți că președintele ostentativ pro-rus Igor Dodon nu beneficia de prerogative în materie, pentru a strica și mai mult relațiile și a deturna Republica Moldova de la drumul său către Occident. Totuși, acum realizăm cât de multe îi lipsesc Maiei Sandu în materie. Și cât de greu va ajunge să le dobândească, chiar și cu un Parlament favorabil. Iar piedicile vin din lipsa de personal calificat și de profesioniști reali în domeniu.

Iar aici, primul pas trebuie să fie cel al analizei a ceea ce deține, la această oră. Un audit nu numai financiar, dar profesional, de personal, capabilități și eficiență a instituțiilor sectorului de securitate, apărare și politică externă e o întreprindere complicată în Republica Moldova, pentru că ea dezvăluie, în linii mari, faptul că Regele e gol și că instituțiile sunt complet deprofesionalizate, penetrate și controlate de grupări și persoane din zona infracțională, de afaceri sau care răspund la ordinele altor state. În mod normal, această curățire a grajdurilor lui Augias ar reclama o persoană de altă factură și cu altă postură decât aparent fragila Maia Sandu.

Apoi această evaluare trebuie dublată cu estimarea resurselor financiare și stabilirea unui nivel de ambiție adecvat, care să răspundă celor mai stringente nevoi de securitate ale Republicii Moldova. Nu se poate face totul, noianul de amenințări, riscuri și vulnerabilități este mult prea mare, dar printr-o mobilizare exemplară, câteva lucruri pot fi făcute și bine, pe nișe de capabilități, pentru ca restul problemelor să fie rezolvate alături de aliați, de parteneri, cu sprijinul unor instituții mai capabile, mai potente și deschise să asiste perspectivele de securitizare a spațiului, teritoriului, cetățenilor și valorilor Republicii Moldova.

Cetățeanul în centrul politicilor de securitate și apărare ale Republicii Moldova

Pentru că resursele sunt relativ reduse, oricum departe de necesar, e obligatorie abordarea integrată a politicii externe, de securitate și apărare, pe model european, după principiul obiectivelor atinse cu o panoplie largă de instrumente la dispoziție. Inter-instituționalismul trebuie să se manifeste și la nivel intern, de factură inter-guvernamentală, dar implicând și sectorul privat, și societatea civilă, și simplii cetățeni. Cu cetățeanul în centrul preocupărilor, obiectivul major al politicilor de securitate și apărare, care trebuie securitizat, apărat, ocrotit. Pe o asemenea bază, profund liberală, trebuie construită viitoarea Strategie Națională de Apărare.

Armata rămâne un instrument absolut obligatoriu, pe care mulți au încercat să-l diminueze, să-l desconsidere, ba chiar să o deființeze pe deplin, așa cum a încercat Voronin. Or instrumentul militar și-a dovedit rolul major inclusiv în pandemie, iar rolurile alternative pe care trebuie să le acopere și misiunile pe care trebuie să le îndeplinească sunt din spațiul unui spectru larg, începând de la apărarea teritoriului – cu valențe convenționale și hibride, la sprijin în domeniul urgențelor civile, continuând cu apărare cibernetică, cu elemente de contracarare a războiului informațional și a operațiunilor psihologice.

Sigur, trebuie privită cu atenție evoluția mai ales pe zona de nișă. Centrul euro-atlantic de reziliență de la București, alături de centrul european de apărare cibernetică, tot de la București, creează premizele de cooperare internațională, iar Republica Moldova este obligată să profite de tot sprijinul pe care-l poate obține de la UE, NATO, de la vecinii săi, Ucraina și mai ales România, și de la orice cooperare bilaterală utilă. Securitatea tehnologică devine o preocupare relevantă pentru azi și viitor, ca și instrumentarul necesar bătăliei de idei, dar și combaterea tehnologiilor disruptive, toate deschizând perspectiva dezvoltării agendei de securitate și încadrării în preocupările momentului.

Obiective adecvate nivelului de ambiție realist, pentru fiecare armă

Ca obiective majore, fezabile, obligatorii pentru Republica Moldova, pentru care poate găsi sprijin, fonduri, know how, am putea nota:

• întărirea rezilienței, cu accent pe reziliența societală;
• apărarea în fața amenințărilor hard, de natură militară convențională și hibridă, ce provin Transnistria precum și a celor interne, de natură militară;
• apărarea teritoriului în cooperare cu celelalte instituții de forță ale statului pentru o perioadă dată de timp, până la mobilizarea aliaților și partenerilor care pot sprijini acest efort;
• apărarea teritorială pe termen lung, în contextul unui conflict convențional de durată, prin cooperare cu terțe state aliate(de unde nevoia sistemului de alianțe, dar și a cooperării cu NATO);
• și mai ales participare la misiuni externe, având drept obiective pregătirea, interoperabilitatea cu potențialii parteneri, vecini și aliați, construcția unor elemente de prestigiu – ca și a elementului de descurajare, odată ce un număr relevant din ostașii armatei naționale, din poliție, servicii de informații, personal al Ministerului de Interne, a participat la operațiuni internaționale reale, în condiții complexe și variate, pe terțe meridiane. Participarea în misiuni externe ajută și la mobilizarea aliaților necesari pentru propria apărare convențională a Republicii Moldova.

Reforma reală, reluată, a sectorului de securitate și creșterea capacității de luptă a diferitelor componente, inclusiv prin prezență în misiuni externe, în teatre de operațiuni, aș include-o aici ca necesitate imediată, obligatorie și urgentă.

Nu în ultimul rând, atât armata națională, cât și serviciile de informații, formațiunile Ministerului Afacerilor Interne și poliția, respectiv poliția de frontieră, trebuie dotate cu categorii de arme moderne și cu nivele de ambiție adecvate și realiste, dar și cu un număr de obiective de atins – în domeniul aerian, terestru și fluvial, respectiv pe dimensiunea apărării cibernetice, cea de-a patra armă. Se poate relua, astfel, discuția privind flotila fluvială cu vedete rapide înarmate, cu dispersare rapidă pe Nistru, pe Prut și prin Giurgiulești pe Dunăre.

Sunt obligatorii, desigur, componentele de apărare antiaeriană, radare, drone și dispozitive anti-dronă, cu război electronic, arme anti-tanc, în general tot arsenalul defensiv. Formulele de cooperare ale Armatei cu grănicerii, carabinierii și Poliția de Frontieră sunt elemente programatice, care trebuie exersate în exerciții masive și formule de comandă și control active și eficiente. Desigur, trebuie abordate capabilități pe componenta de război informațional, dezinformare și operațiuni psihologice. Cooperarea integrată a autorității specializate cu Armata națională, SIS și cu alte instituții cu capabilități proprii pe dimensiunea cibernetică este obligatorie.

Share this...

Facebook

Twitter

Linkedin

Whatsapp