Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Drumul Expres Craiova – Pitești: În ce stadiu se află lucrările pe Tronsonul 3

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 21 august 2022

Începute oficial în primul trimestru al anului 2021, după ce UMB a reușit să devanseze termenul pentru proiectare, lucrările la Tronsonul 3 Valea Mare-Colonești al Drumului Expres Craiova -Pitești au ajuns în stadiul de 42%, potrivit informațiilor publicate duminică, 21 august, de directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

Potrivit oficialului, în teren sunt mobilizate 250 de utilaje și 905 muncitori care execută lucrări la terasamente, montare armătură, cofrare și turnare beton la poduri.

Contractul pentru proiectarea și execuția celor 31 km ai Tronsonului Valea Mare – Colonești a fost încheiat pe 16 septembrie 2020 cu constructorul român UMB Tehnostrade, după ce conducerea CNAIR a luat decizia să nu mai aștepte soluționarea contestațiilor și de către instanța de fond, marcând astfel o premieră.

Deși termenul de proiectare era de 1 an, UMB a reușit să termine mai repede, primind ordinul de începere a lucrărilor în ianuarie 2021. Termenul de execuție, conform înțelegerii, ar trebui să fie 2 ani, însă este posibil ca firma să mai primească extensii de timp.

Tronsonul 3 Slatina – Colonești

Constructor: Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade

Cost: 670,7 milioane lei fără TVA

Finanțare: Fonduri Europene Nerambursabile

Lungime: 31,75 km

Durata: 36 luni, din care 12 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție

Garanția lucrărilor: 10 ani

Drumul Expres Craiova-Pitești

Drumul Expres Craiova – Pitești are o lungime de 121,115 km și este împărțit în patru tronsoane.

Tronsonul 1 Craiova – Robănești: Italienii de la Tirrena Scavi au înregistrat un avans al lucrărilor de 51%. Nu va fi gata în acest an, existând șanse mari de reziliere.

Tronsonul 2 Robănești – Valea Mare: Toți cei 40 km au fost deschiși în acest an.

Tronsonul 3 Valea Mare – Colonești: Avansul lucrărilor a ajuns la 42%. Termenul de finalizare este în cursul anului 2024.

Tronsonul 4 Colonești – Pitești: UMB a primit autorizație de construire în cursul acestei luni. Urmează să fie emis și ordinul de începere. Termenul de finalizare este în cursul anului 2024.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW