Dosarul morții judecătorului iranian, clasat / Procurori: Magistratul s-a sinucis
Judecătorul iranian Mansouri Gholam Reza s-a sinucis aruncându-se în gol de la etajul 5 al unui hotel din București este concluzia procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, care au clasat dosarul penal deschis în acest caz.
„Pentru a dispune astfel, procurorii au stabilit că Mansouri Gholam Reza s-a precipitat de la etajul 5 al hotelului prin iluminatorul interior, de la o înălțime de 20 de metri, lovindu-se de podeaua de la parterul hotelului, decedând pe loc, la ora 14:27:56, ca urmare a leziunilor incompatibile cu viața, acțiunile sale constituind un act suicidar. Cetățeanul iranian eliberase camera ocupată de la etajul 6 al hotelului și îndeplinise formalitățile de plecare, după care a urcat cu liftul de la parter până la etajul 5, de unde s-a precipitat. S-a mai stabilit că din momentul urcării în liftul de la parter și până în momentul decesului au trecut 57 de secunde, cetățeanul iranian fiind singurul client din hotel. Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că nicio altă persoană nu a fost implicată în precipitarea cetățeanului iranian”, se arată în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Anchetatorii precizează că la data producerii evenimentului, judecătorul iranian era implicat într-o procedură de extrădare aflată pe rolul Curții de Apel București, fiind supus măsurii preventive a controlului judiciar, având interdicția de a părăsi țara și obligația de a se prezenta la poliție conform unui program de supraveghere.
Inițial s-a speculat că Mansouri Gholam Reza ar fi fost victima unui asasinat comandat de regimul de la Teheran, însă oamenii legii au concluzionat, în urma analizării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, a datele extrase din telefoanele mobile și datelor obținute de la operatorii de telefonie mobilă, că acesta s-a sinucis.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/dosarul-mortii-judecatorului-iranian-clasat/ […]