Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Dezbateri privind schimbările climatice în cadrul „Climate Change Summit”/Iohannis: Sunt implicat în abordarea acestei provocări

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 19 octombrie 2023 Etichete: ,

Primul eveniment  regional pe tema schimbărilor climatice, Climate Change Summit, începe astăzi, la Bucureşti. Acesta reunește oficiali guvernamentali, ai administraţiei locale şi ai societăţii civile din România, care vor dezbate metode de a preveni efectele negative ale schimbărilor climatice. Evenimentul se desfășoară în perioada 19-20 octombrie, la Opera Națională și se află la a doua ediție, potrivit organizatorilor(n.r. Social Innovation Solutions ).

Subiectele din cadrul Summit-ului vor viza  abordări legislative ale schimbărilor climatice, cercetarea şi dezvoltarea în tehnologiile energetice şi rolul autorităţilor locale şi centrale în atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Aceste mese rotunde promovează colaborarea între instituţiile guvernamentale şi părţile interesate în configurarea politicilor climatice.

Președintele Iohannis a transmis un mesaj cu privire la impactul schimbărilor climatice, fenomen cu care se confruntă toate statele lumii și a dat asigurări că este implicat, în calitate de șef al statului, în strategii naționale și internaționale de combaterea a efectelor schimbărilor climatice.

„Impactul schimbărilor climatice este global deoarece nicio țară sau națiune nu este scutită de efectele lor. În calitate de Președinte al României, sunt implicat la nivel național și la nivel internațional în abordarea acestei provocări fără precedent pentru țara mea și pentru întreaga lume. Pentru a aborda în mod eficient schimbările climatice, trebuie să lucrăm împreună, dincolo de granițele naționale și cele sectoriale, pentru a accelera procesul decarbonizării globale”, a transmis președintele Iohannis, potrivit Administrației Prezidențiale.

Comentarii