Iohannis: Schimbările climatice mă preocupă ca cetățean, ca specialist în fizică, dar și ca președinte
Președintele Klaus Iohannis a transmis marți, 4 octombrie, un mesaj în cadrul Climate Change Summit, eveniment regional pe tema schimbărilor climatice organizat la București. Șeful statului a vorbit despre implicațiile schimbărilor climatice asupra calității vieții.
Mesajul a fost prezentat de către Alexandra-Maria Bocșe, Consilier de Stat – Departamentul Climă și Sustenabilitate.
„Acumularea dovezilor științifice cu privire la accelerarea acestor schimbări mă preocupă ca cetățean, ca specialist în fizică, precum și ca Președinte. Stimularea efortului național de limitare a schimbărilor climatice și de creștere a calității mediului înconjurător reprezintă pentru mine o prioritate”, a precizat Klaus Iohannis, arată Administrația Prezidențială.
Iohannis a mai precizat că se implică, în calitate de președinte, în cadrul Consiliului European și în diferite structuri internaționale, împreună cu alți șefi de stat, în identificarea unor soluții pentru această provocare majoră cu care ne confruntăm.
Liderul de la Cotroceni a apreciat implicarea românilor în combaterea acestui fenomen, dar a făcut și un apel la implicarea tuturor cetățenilor țării, din varii sectoare și domenii profesionale
„În România, problematica schimbărilor climatice se bucură de un interes crescut, cu un număr considerabil de inițiative din zona instituțională, academică, asociativă, neguvernamentală și de business. Acest eveniment de anvergură regională reprezintă un exemplu elocvent”, a conchis șeful statului.
Sursa foto: Administrația Prezidențială
Comentarii