Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Comisia Europeană susține aderarea României la Schengen. Ce obligații a trasat statelor care se opun

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 16 mai 2023 Etichete: , , ,

Oficialii de la Bruxelles vor să desfășoare  un „proces de consultare formală” asupra controalelor la frontierele interne pe care unele dintre statele membre ale Schengen le menţin în interiorul acestui spaţiu de liberă circulaţie şi ameninţă cu acţiuni împotriva acestora în lipsa unui „angajament de schimbare” a acestei politici,  relatează agenţia EFE.

Comisia Europeană vrea să elimine  controalele pe termen lung la frontierele interne şi să le înlocuiască cu  „măsuri alternative de cooperare poliţienească”.

Reprezentanții Comisiei Europene susțin că reintroducerea controalelor în interiorul frontierelor Schengen „trebuie să fie excepţională, limitată în timp şi o măsură de ultimă instanţă”. Din cauza migranţilor ilegali, şase state membre ale UE practică în prezent astfel de controale, respectiv Franţa, Austria, Germania, Danemarca, Slovacia şi Suedia, plus Norvegia şi Islanda, ţări care nu fac parte din UE, dar sunt membre ale spaţiului Schengen.

Ce șanse are România să intre în spațiul Schengen în 2023

Aderarea României în spațiul Schengen rămâne principalul obiectiv al României pentru anul în curs, susținea Klaus Iohannis, recent. Vizita ministrului de Interne al Austriei a schimbat, însă, puțin planurile. El a afirmat în România că „mai e mult” până când statul nostru poate să fie primit în Schengen, din cauza migrației ilegale. Astfel, oficialul austriac a dat de înțeles că România nu ar face față controalelor de la granițe, întrucât Austria le practică pentru siguranță. Pe de altă parte, eurodeputații români susțin că migrația ilegală „nu are legătură cu Schengen.

Comisia cere Consiliului European  să permită aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen şi să consolideze securitatea internă a acestui spaţiu de liberă circulaţie pentru a combate criminalitatea organizată şi traficul de droguri, menționează sursa citată. Următorul Consiliu Schengen  se va desfăşura pe 8 iunie ac.

Austria și Olanda au votat împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen, în decembrie 2022.

CITEȘTE ȘI: Ministrul de Interne austriac, categoric: S-au spus și cuvinte mai grele, dar mai e cale lungă pentru aderarea la Schengen

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW