Friday, March 29, 2024
Jurnalism corect


Investițiile imobiliare au depășit 566 milioane de euro în primele 6 luni ale anului / Câte imobile s-au vândut în iunie

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 6 iulie 2022

În luna iunie a anului 2022 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 52.946 de imobile, cu 11.660 mai puţine faţă de luna mai. Cu toate acestea, în primele şase luni ale anului au fost tranzacţionate 341.073 de imobile, cu 21.176 mai multe faţă de perioada similară a anului trecut, a transmis Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) miercuri, 6 iulie. 

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna iunie, în Bucureşti – 10.616, Ilfov – 3.495 şi Braşov – 2.714. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Călăraşi – 292, Covasna – 309 şi Teleorman – 313.

Totodată, numărul ipotecilor, la nivel național, în aceeași lună, a fost de 21.397, cu 2.812 mai mic față de iunie 2021. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București – 6.454, Ilfov – 1.909 și Timiș – 1.654. La polul opus se află județele Covasna – 63, Harghita – 64 și Sălaj – 65.

Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în a șasea lună a anului sunt Dolj – 1.005, Buzău – 713 și Brăila – 555.

În primele 6 luni ale anului, cele mai multe vânzări au fost înregistrate în luna martie – 72.123, iar cele mai puține, în ianuarie – 39.510.

Investițiile imobiliare au depășit 566 milioane de euro în primele 6 luni

Investiţiile imobiliare au depăşit în primele şase luni 566,9 milioane de euro, de peste două ori mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2021, potrivit unui studiu realizat de compania Fortim Trusted Advisors, membră a Alianţei BNP Paribas Real Estate, citat de Agerpres.

Anul trecut, în primele două trimestre s-au tranzacţionat în total active imobiliare de 194 milioane de euro.

Domeniul de retail a atras cele mai multe investiţii în 2022, un total de 249,7 milioane de euro. Printre activele tranzacţionate se numără centrul comercial Cora, din Cluj-Napoca, şi întregul portofoliu Value Center.

Pe locul doi, în topul domeniilor în care s-a investit, se află segmentul de birouri, cu tranzacţii care au totalizat 220,3 milioane de euro.

Pe locul trei ca valoare a investiţiilor se află domeniul industrial, cu un total de 54,5 milioane de euro, în două tranzacţii.

Domeniul hotelier, aflat pe locul patru, este în creştere, în ultimele trei luni realizându-se cinci mari tranzacţii, care au totalizat 38,9 milioane de euro, conform sursei citate.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW