Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Caz inedit de îmbolnăvire: Un român are infecție mixtă de HIV cu Covid-19 / Cum poate fi tratat

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 18 aprilie 2020 Etichete: , , , , ,

La Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi este internat un pacient român care suferă și de infecție cu HIV și de Covid-19. Medicii unității medicale încearcă să găsească tratamentul potrivit pentru acesta.

Dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi, spune că acesta este primul astfel de caz cu care se confruntă de la izbucnirea pandemiei.

Conform managerului spitalului, starea de sănătate a pacientului este bună.

„Este vorba de o coinfecţie fără probleme deosebite. Are o stare generală bună şi nu pune probleme deosebite. El va continua tratamentul pentru HIV şi, bineînţeles, îi vom da şi terapia antimalarică pentru coronavirus. Nu pune probleme deosebite până în momentul de faţă. Nu sunt medicul lui curant, dar în momentul de faţă pentru cei infectaţi cu coronavirus folosim un tratament bazat pe antiviral din anti HIV şi antimalaric”, a afirmat managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi, dr. Carmen Dorobăţ, citată de Agerpres.

În ceea ce privește șansele de supraviețuire ale acestui pacient, doctorul a spus că nu știe înturcât până în prezent nu s-au făcut studii pertinente despre acest tip de coinfecție.

Întotdeauna la pacienţii cu HIV nu folosim niciodată un singur medicament. Întotdeauna se folosesc asocieri medicamentoase. Noi ştim să le aranjăm astfel încât să fie o terapie care să fie pentru HIV corectă şi în cazul acesta vom căuta să acopere şi SARS-COV-2. Nu ştiu care sunt şansele de supravieţuire ale unui astfel de pacient, pentru că nu avem experienţa necesară. În lume, până la ora asta, nu s-au făcut studii pertinente în ceea ce priveşte evoluţia unei confecţii HIV cu SARS-COV-2. Noi la Iaşi nu am mai avut. Nu ştiu să fie în ţară„, a precizat dr. Carmen Dorobăţ.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More Info here to that Topic: mainnews.ro/caz-inedit-de-imbolnavire-un-roman-are-infectie-mixta-de-hiv-cu-covid-19-cum-poate-fi-tratat/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW