Vaccinarea cu a treia doză ar putea debuta în luna septembrie. Cadrele medicale și persoanele vulnerabile, primele vizate

În contextul creșterii numărului de infectări cu varianta Delta, începând din luna septembrie personalul medical și persoanele vulnerabile ar putea primi, o a treia doză de vaccin împotriva COVID-19, a anunțat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.
Valeriu Gheorghiță a explicat că persoanele care au trecut prin boală și s-au vaccinat nu vor avea indicația de a efectua a treia doză.
Pfizer a anunțat că va solicita autorizarea celei de-a treia doze
Pfizer BioNTech intenţionează să solicite în perioada următoare autorizarea pentru o treia doză din vaccinul său împotriva COVID-19, în Statele Unite şi Europa, au transmis reprezentanții companiei în data de 9 iulie. Această doză de rapel este destinată să ofere o protecţie imunitară sporită, rezultatele testelor clinice fiind încurajatoare.
Date preliminare ale studiilor arată că o doză de rapel administrată la 6 luni după a doua doză are un profil de toleranţă coerent, provocând niveluri ridicate de anticorpi neutralizanţi împotriva virusului, inclusiv împotriva variantei Beta, apărută în Africa de Sud.
A treia doză de vaccin Pfizer, administrată deja în Israel
Israel, una dintre primele țări care a lansat o campanie masivă de vaccinare la jumătatea lunii decembrie, a început administrarea celei de-a treia doze de vaccin, pacienților cu un sistem imunitar slab. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii cazurilor de infectare și răspândire a variantei Delta a noului coronavirus, survenite pe fondul scăderii eficacităţii vaccinului Pfizer-BioNTech.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea



