BREAKING Serghei Lavrov susține că România pretinde teritorii ale Ucrainei pe baza declarațiilor lui Călin Georgescu

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat marți la Riad că mai multe state membre ale Uniunii Europene, în special România, au început să aibă pretenții asupra teritoriului ucrainean.
„Există astfel de discuții. politicienii români au vorbit despre asta nu cu mult timp în urmă.”, a afirmat Lavrov într-o conferință de presă susținută în urma discuțiilor cu oficiali americani de rang înalt la Riad, răspunzând la o întrebare pusă de agenția rusă TASS.
Ministrul rus de externe se referă la declarația recentă făcută de Călin Georgescu, care a susținut că România ar trebui să preia părți din Ucraina.
„Se vor schimba frontiere. Mai mult de atât, dacă se schimbă frontiere, unde suntem noi? Avem Bucovina de Nord – interes. Avem Bugeacul, avem Maramureșul de Nord. Corect? Din fosta Transcarpatia mai rămâne și pe la unguri, Lvovul care o să rămână la polonezi, și Malorusia. Ucraina e un stat inventat, nu există.”, a declarat Călin Georgescu, în interviu acordat lui Ion Cristoiu.
O teză similară a fost promovată și de către Diana Șoșoacă. În vremea în care era membră a Parlamentului, Șoșoacă a depus un proiect de lege prin care România ar fi anexat teritorii din Ucraina și alipea cu forța Republica Moldova. Inițiativa a fost respinsă de Parlament.
Narațiunea falsă în care teritoriul Ucrainei este dezmembrat și împărțit de statele vecine a fost promovată și de Kremlin pentru a submina sprijinul pentru țara vecină. În iulie 2022, vicepreședintele Consiliului rus de Securitate, Dmitri Medvedev, a publicat pe contul său de Telegram o hartă care arată Ucraina dezmembrată, teritoriile fiind împărțite de Federația Rusă, Polonia, Ungaria și România.
În 1997, România și Ucraina au semnat Tratatul privind relațiile de bună vecinătate și cooperare, prin care România a recunoscut frontierele stabilite după cel de-al Doilea Război Mondial, inclusiv în ceea ce privește Bucovina de Nord, Ținutul Herța și Bugeacul. Tratatul a fost esențial pentru normalizarea relațiilor dintre cele două state și a reprezentat o condiție pentru integrarea României în NATO și Uniunea Europeană.
Sursa foto: Reuters