Stirile zilei

Elon Musk lansează un alt atac la adresa României: „Soros și USAID subminează democrația”

Elon Musk a lansat un nou atac la adresa României, al treilea din ultima săptămână. Într-o postare pe X, în care distribuite un text plin de informații false al propagandistului Mario Nawfal, șeful Comisiei pentru eficienţă guvernamentală din SUA (DOGE) susține că miliardarul George Soros și Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) subminează democrația în România.

Pe scurt, în textul publicat pe X, inspirat de la pseudo-jurnalista Iosefina Pascal, Nawfal susține că așa-numita „rețea Soros” ar fi infleunțat anularea alegerilor prin consiliera prezidențială Sandra Pralong, care ar face parte din același ONG, Repatriot, cu judecătoarea CCR Iulia Scântei.

Afirmațiile respective n-au însă nicio bază factuală. Singura legătură că Pralong și Scâtei apar pe site-ul ONG-ului Repatriot ca invitate la un eveniment organizat în anul 2021.

Acesta este cel de-al treilea atac lansat de Musk la adresa României în ultima săptămână. Marți, Musk a postat pe X un alt mesaj al lui Mario Nawfal, care susținea că judecătoarea Simina Tănăsescu ar face parte din așa-numita rețea „Soros”, iar două zile mai târziu el l-a numit „tiran” pe președintele CCR, Marian Enache.

Articole Recomandate

Back to top button