Băsescu: Dana Gîrbovan este o soluție de echilibru la portofoliul Justiției, dar decizia îi aparține lui Klaus Iohannis
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, europarlamentar PMP, a declarat că Dana Gîrbovan este o soluție de echilibru la portofoliul Justiției, însă decizia numirii sale pentru a ocupa funcția din vârful Ministerului Justiției îi rămâne lui Klaus Iohannis.
„În ultimii 30 de ani, profesori universitari, avocaţi, procurori şi foarte rar judecători au deţinut funcţii de conducere în Ministerul Justiţiei, adică miniştri, secretari de stat sau directori generali. Principala misiune a Ministerului a fost pregătirea şi implementarea legislaţiei. Din «experienţa» dascălilor, a procurorilor şi a avocaţilor, a ieşit o legislaţie cu multe ambiguităţi aplicată neunitar, mai ales dacă ne referim la legislaţia penală. De regulă, legislaţia a reflectat gândirea procurorilor, iar din acest punct de vedere Noul Cod Penal şi Noul Cod de Procedură Penală sunt «capodopere» ale lipsei de respect pentru drepturile fundamentale. Cele peste 100 de articole declarate a fi neconstituţionale de către CCR sunt oglinda gândirii procurorilor care au răspuns de forma finală a codurilor. După atâtea rateuri legislative, parte din ele promulgate şi de mine, premierul Dăncilă are ideea numirii unui judecător experimentat şi echilibrat în funcţia de ministru al justiţiei” a explicat Băsescu.
Băsescu: Un judecător ajuns ministru le va explica multor procurori cine face justiție și cine face anchete
De asemenea, fostul șef de stat mai precizează că cei care contestă numirea Danei Gîrbovan la Ministerul Justiției se tem de fapt de desemnarea unui judecător „experimentat și echilibrat în funcția de ministru al Justiției”.
„Un cor de procurori, altul de judecători şi încă unul de politicieni au sărit să conteste nominalizarea Danei Gârbovan pentru funcţia de Ministru al Justiţiei. Cu certitudine, parte din procurori, parte din judecători şi parte din politicieni nu-şi doresc desemnarea unui judecător experimentat şi echilibrat în funcţia de Ministrul al Justiţiei. Toţi intuiesc riscul ca în fruntea ministerului să vină un judecător cu respect pentru lege şi pentru drepturile fundamentale. Dana Gârbovan vine din mijlocul sistemului, ceea ce înseamnă că îi ştie hibele dar şi oamenii, cu bunele şi relele lor, fie că sunt judecători, fie că sunt procurori. Un judecător ajuns ministru le va explica multor procurori cine face justiţie şi cine face anchete, cine propune mandate de ascultare şi supraveghere şi cine le aprobă”, mai notează Băsescu.
Băsescu: Gîrbovan este un magistrat echilibrat
Fostul lider al PMP a mai menționat că anumiți judecători vor trebui să învețe că susținerea publică a abuzurilor sau a legilor prost făcute dar agreate de înalți demnitari, nu este soluția unei cariere temeinice.
„Altă problemă este că şi unii judecători, altfel foarte vocali, vor trebui să înveţe că nu susţinerea publică a abuzurilor sau a legilor prost făcute dar agreate de înalţi demnitari, este soluţia unei cariere temeinice. Politicienii ar putea afla că trebuie să înceteze demagogia susţinerii fără rezerve a unor infractori din parchete şi instanţe care s-au pretat la falsificarea probelor din unele dosare, sau care au dictat arestări preventive în dosare în care nu existau probe. Eu cred că numirea unui judecător la Justiţie este un lucru bun, iar dacă judecătorul este Dana Gârbovan, un magistrat echilibrat, cu atât mai bine. Până la urmă, decizia îi aparţine preşedintelui Iohannis.”, mai scrie Băsescu.
Dana Gîrbovan a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că și-a depus demisia din magistratură. Judecătoarea a fost propusă de PSD în funcţia de ministru al Justiţiei, funcție pe care nu ar fi putut să o ocupe fără a-și da demisia.
Foto: Inquam photo/ Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/basescu-dana-girbovan-este-o-solutie-de-echilibru-la-portofoliul-justitiei/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/basescu-dana-girbovan-este-o-solutie-de-echilibru-la-portofoliul-justitiei/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/basescu-dana-girbovan-este-o-solutie-de-echilibru-la-portofoliul-justitiei/ […]
… [Trackback]
[…] There you can find 16521 additional Information on that Topic: mainnews.ro/basescu-dana-girbovan-este-o-solutie-de-echilibru-la-portofoliul-justitiei/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/basescu-dana-girbovan-este-o-solutie-de-echilibru-la-portofoliul-justitiei/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on on that Topic: mainnews.ro/basescu-dana-girbovan-este-o-solutie-de-echilibru-la-portofoliul-justitiei/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here on that Topic: mainnews.ro/basescu-dana-girbovan-este-o-solutie-de-echilibru-la-portofoliul-justitiei/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/basescu-dana-girbovan-este-o-solutie-de-echilibru-la-portofoliul-justitiei/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/basescu-dana-girbovan-este-o-solutie-de-echilibru-la-portofoliul-justitiei/ […]
… [Trackback]
[…] Read More here on that Topic: mainnews.ro/basescu-dana-girbovan-este-o-solutie-de-echilibru-la-portofoliul-justitiei/ […]