FOTO Stadiul la zi al lucrărilor la „tramvaiul corporatiștilor”. Precizările asociației „Metrou ușor”
Lucrările de modernizare a liniei 5 de tramvai, pe tronsonul cuprins între Șoseaua Ștefan cel Mare și Podul Băneasa avansează într-un ritm acceptabil, în condițiile în care pe șantierul nu a avut iluminat timp de 3 luni din cauza unui accident de circulație. Aceasta este concluzia reprezentanților Asociației Metrou Ușor, cei care au realizat o evaluare în teren a acestui obiectiv.
Cu toate acestea, constructorul mai are mult de lucru. Potrivit ONG-ului, urmează să fie modernizată substația de redresare pentru alimentare electrică din Autobaza Nordului. De asemenea, trebuie finalizată montarea șinelor și încastrarea acestora în beton, așternerea straturilor de asfalt de pe ampriza căii de rulare, montarea iluminatului public respectiv construirea și mobilarea noilor peroane.
„Reabilitarea liniei 5 a început în luna februarie cu dezafectarea infrastructurii vechi de tramvai de pe străzile Barbu Văcărescu și Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu. Proiectul de modernizare este vital pentru mobilitatea urbană din unele dintre cele mai aglomerate cartiere din București. În prezent, se lucrează la instalarea pilonilor centrali de iluminat și susținere a rețelei, dar și la montarea traverselor și a șinelor pe anumite porțiuni. Ce mai rămâne de făcut? Printre cele mai importante operațiuni, se numără modernizarea substației de redresare pentru alimentare electrică din Autobaza Nordului, finalizarea montării șinelor și încastrarea acestora în beton, așternerea straturilor de asfalt de pe ampriza căii de rulare, montarea iluminatului public respectiv construirea și mobilarea noilor peroane. Deși lucrările s-au desfășurat într-un ritm acceptabil (până în prezent), pregătirea acestora și desfășurarea stadiilor incipiente ale proiectului s-au dovedit problematice. Principala problemă a fost lipsa iluminatului public pe o perioadă nepermis de mare, de aproape 3 luni. Aceasta a fost cauzată de înlăturarea stâlpilor centrali de susținere a rețelei, care aveau și rol de iluminat. În data de 14 martie, un accident grav a avut loc la intersecția cu str. Prometeu, când un pieton a fost lovit pe trecerea de pietoni, victima necesitând spitalizare. Ulterior (posibil corelat cu acest accident) au fost montați stâlpi laterali de iluminat public pe anumite porțiuni, însă aceștia nu vor putea susține rețeaua fir-contact a tramvaiului. Situația din teren arată că aceștia sunt probabil o soluție temporară, până la montarea echipamentelor pentru iluminatul stradal pe centrul liniei de tramvai”, a transmis Asociația Metrou Ușor.
Primăria Capitalei a încheiat, la finele anului 2023, cu o asociere condusă de firma Mari-Vila Com contractul pentru modernizarea liniei de tramvai 5, de la Șoseaua Ștefan cel Mare la Podul Băneasa.
Investiția constă în lucrări la calea de rulare, realizarea a 18 peroane noi, lucrări la rețeaua de contact, modernizarea substației electrice de tracțiune Nordului, lucrări la sistemul de iluminat public, relocarea semaforizării de pe B-dul Barbu Văcărescu și Strada Alexandru Șerbănescu și lucrări la rețelele edilitare. Lucrările ar trebui finalizate în 12 luni, inclusiv proiectarea, iar termenul de garanție este de 5 ani. Valoarea investiției este de 170 milioane lei, TVA inclus.
Traseul propus pentru reabilitarea liniei are o lungime de 4,25 kilometri pe bulevardul Barbu Văcărescu și strada Alexandru Șerbănescu. Linia de tramvai 5 este una dintre cele mai eficiente din București, având un număr mediu de 11.731 îmbarcări/zi.
„Tramvaiul corporatiștilor” întoarce în apropierea Aeroportului Băneasa
După ani de zile în care pe linia 5 nu s-a circulat deloc sau cu tramvaie V3A bidirecționale, pe această liniei au fost introduse tramvaie cu o singură cabină, după ce Societatea de Transport București a finalizat lucrările la bucla de pe Bulevardul Aerogării, în apropierea Aeroportului Băneasa.
„Astfel, am realizat calea de rulare și linia aeriană de contact, zona carosabilă și trotuarele, am construit peronul, am executat instalații de canalizare pentru preluarea apelor meteorice, am trasat marcaje, am montat indicatoare rutiere și am instalat semafoare. Lucrările au fost realizate de STB după mai bine de zece ani de tergiversări, cauzate de exproprieri și de intrarea în insolvență a fostului executant.”, transmitea atunci primarul Nicușor Dan.
Comentarii