Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ordonanța de Urgență pentru „speculă”, pregătită de Guvern / Ce amenzi vor fi aplicate

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 11 mai 2022

Guvernul urmează să discute în primă lectură, în cadrul ședinței de miercuri, 11 mai, un proiect de Ordonanță de Urgență prin care își propune să amendeze speculanții și comercianții care practică concurență neloială în situații excepționale, precum starea de alertă sau starea de asediu.

Guvernul invocă pandemia de COVID-19, în timpul căreia activitatea economică a unor domenii, precum cel alimentar sau farmaceutic, „a cunoscut o serie de transformări și oscilații”, ceea ce a dat naștere „necesității reglementării în regim de urgență” a situațiilor în care apare specula.

Proiectul de OUG își propune să asigure „buna funcționalitate a pieței produselor și serviciilor și a unui nivel adecvat de protecție a consumatorilor” în situații excepționale, precum starea de urgență, starea de alertă, starea de război, starea de asediu sau alte situații de criză reglementate.

Ce prevede Ordonanța de Urgență

Concret, în situațiile excepționale menționate, Guvernul va stabili, pentru o perioadă de timp, o listă cu produse, categorii de produse sau servicii considerate „în situație de risc speculativ”.

Ulterior, în cazul listei întocmite de Executiv, comercianții nu vor putea să practice prețuri nejustificat de mari, să limiteze producția sau vânzarea lor și nici să depoziteze mărfurile pentru a crea un deficit pe piața internă, cu scopul de a le vinde la prețuri mai mari.

Pentru perioada stabilită(…), sunt avute în vedere criterii precum: marjele intermediare de profit pentru produsul și/sau serviciul respectiv, pentru a analiza o majorare disproporționată a prețurilor față de cheltuieli; distribuția produselor printr-un lanț care cuprinde mai mulți intermediari decât în mod uzual, fără ca acesta să sufere vreo transformare, cu scopul de majorare a prețului; limitarea nejustificată a producției și/sau a vânzărilor, care a avut ca efect stoparea/diminuarea semnificativă a aprovizionării pieței interne în lipsa unor factori economici sau de altă natură care să justifice o astfel de limitare/stopare”, se mai arată în proiectul discutat de Guvern.

Amenzile în cazul companiilor vor fi în cuantum de 0,1%-1% din cifra totală de afaceri din anul financiar anterior, dar nu mai puțin de 10.000 de lei, iar în cazul persoanelor fizice vor fi între 5.500 de lei și 11.000 de lei.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More Info here on that Topic: mainnews.ro/ordonanta-de-urgenta-pentru-specula-pregatita-de-guvern-ce-amenzi-vor-fi-aplicate/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More to that Topic: mainnews.ro/ordonanta-de-urgenta-pentru-specula-pregatita-de-guvern-ce-amenzi-vor-fi-aplicate/ […]

  • … [Trackback]

    […] Here you can find 14517 additional Info to that Topic: mainnews.ro/ordonanta-de-urgenta-pentru-specula-pregatita-de-guvern-ce-amenzi-vor-fi-aplicate/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW