Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ziua Z pentru Darius Vâlcov | Fostul strateg al Guvernului PSD află sentința Tribunalului Gorj într-un dosar de corupție, în timp ce magistrații din Capitală decid dacă-l scapă de ancheta protocolului secret

By Robert Madaianu , in Stirile zilei , at 13 iulie 2020 Etichete: , , , ,

Tribunalul Gorj este așteptat să dicteze verdictul într-un dosar în care Darius Vâlcov a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție. Fostul ministru de Finanțe este acuzat de instigare la dare și luare de mită.

UPDATE. Instanța a amânat pronunțarea până pe 24 iulie.

Vâlcov a fost trimis în judecată de procurorii din Olt în 2017. El le-ar fi determinat pe două angajate ale unor firme pe care le-ar fi controlat să dea mită unui alt angajat, de la Cadastru, cu care colabora.

Este vorba, acuză anchetatorii, de o mie de lei lunar, vreme de trei ani. Totul pentru ca respectivul funcţionar să dea o mână de ajutor, întrucât firmele aveau probleme pe plan financiar.

Luna sentințelor

De curând, judecătorii au amânat verdictul într-un alt dosar în care protagonist este fostul consilier guvernamental.
Tribunalul Dolj a amânat pe 21 iulie pronunțarea sentinței în dosarul în care Darius Vâlcov este acuzat de DNA că ar fi primit peste 4 milioane de lei sub formă de mită.

Fostul primar al Slatinei ar fi luat banii de la trei oameni de afaceri care aveau contracte cu municipalitatea, pentru a debloca anumite plăți.

Contractele la care fac referire acuzatorii urmăreau izolarea termică a 131 de blocuri din Slatina, reabilitarea centrului istoric al oraşului și continuarea lucrărilor de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă.

Condamnat la opt ani cu semnul întrebării

Fără doar și poate, cel mai cunoscut dosar în care este vizat Darius Vâlcov este cel în care a fost condamnat, în primă fază, la 8 ani de închisoare de Curtea Supremă.

Apelul în acest proces a fost, însă, suspendat, după ce ÎCCJ a decis sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, ca urmare a unei decizii a CCR, pe tema completurilor specializate.

Scandalul protocolului

Luni, 13 iulie, Darius Vâlcov are termen de judecată și într-un alt caz celebru.

Curtea de Apel București trebuie să decidă dacă dă undă verde deciziei procurorilor DIICOT, de a renunța la urmărirea penală pe numele lui.

Este vorba despre celebrul dosar al publicării, de către Vâlcov, a unui protocol încheiat între SRI și Parchetul General.

CITEȘTE ȘI: Darius Vâlcov a scăpat de dosarul protocolului secret, după ce DIICOT a renunțat să-l mai ancheteze

Inquam photos/ Octav Ganea

Comentarii


  • Fantastic blog you have here but I was wanting to know if you knew
    of any community forums that cover the same topics discussed in this article?

    I’d really like to be a part of community where I can get suggestions from other knowledgeable people
    that share the same interest. If you have any recommendations, please let me know.
    Many thanks!

    Feel free to visit my page – Stahlwandpools

  • … [Trackback]

    […] Read More here on that Topic: mainnews.ro/ziua-z-pentru-darius-valcov-fostul-strateg-al-guvernului-psd-afla-sentinta-tribunalului-gorj-intr-un-dosar-de-coruptie-in-timp-ce-magistratii-din-capitala-decid-daca-l-scapa-de-ancheta-protocolului/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More on that Topic: mainnews.ro/ziua-z-pentru-darius-valcov-fostul-strateg-al-guvernului-psd-afla-sentinta-tribunalului-gorj-intr-un-dosar-de-coruptie-in-timp-ce-magistratii-din-capitala-decid-daca-l-scapa-de-ancheta-protocolului/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More on on that Topic: mainnews.ro/ziua-z-pentru-darius-valcov-fostul-strateg-al-guvernului-psd-afla-sentinta-tribunalului-gorj-intr-un-dosar-de-coruptie-in-timp-ce-magistratii-din-capitala-decid-daca-l-scapa-de-ancheta-protocolului/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More here on that Topic: mainnews.ro/ziua-z-pentru-darius-valcov-fostul-strateg-al-guvernului-psd-afla-sentinta-tribunalului-gorj-intr-un-dosar-de-coruptie-in-timp-ce-magistratii-din-capitala-decid-daca-l-scapa-de-ancheta-protocolului/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW