Zeci de foști parlamentari, printre care și Adrian Năstase, și-au recâștigat pensiile speciale
Tribunalul București a admis săptămâna trecute cererile depuse de 95 de foști parlamentari pentru recuperarea pensiilor speciale. Hotărârea nu este definitivă.
Printre foștii aleși care au avut câștig de cauză în instanță se numără foștii premieri ai României, Adrian Năstase și Nicolae Văcăroiu, socrul lui Victor Ponta, Ilie Sârbu, și afaceristul Silviu Prigoană și fostul deputat PSD, Mădălin Voicu.
„Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Secretarul General al Senatului României că neîntemeiata. Admite în parte cererea Obligă pârâții Senatul României și Secretarul General al Senatului României să repună pe reclamanții în plată cu indemnizația pentru limita de vârstă prevăzută de art. 49 din Legea nr.96/2006 și pârâtă Parlamentul României – Senatul României să plătească reclamanților această indemnizație, începând cu dată de 01.07.2023. Respinge în rest cererea că neîntemeiată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul București – Secția a VIII-a. Pronunțată azi, 01.03.2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței”, arată instanța.
Desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, parțial neconstituțională
Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, pe 26 iunie 2023, proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. Cu toate acestea, pe 28 noiembrie 2023, Curtea Constituţională că abrogarea pensiilor foştilor foştilor aleși este neconstituţională. Practic, o astfel de decizie se poate aplica doar pe viitor.
„În şedinţa din data de 28 noiembrie 2023, Curtea Constituţională, în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori, a decis cu unanimitate de voturi în privinţa pct.1 şi 3, şi cu majoritate de voturi în privinţa pct.2, CCR a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.I din Legea nr.192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deputaţilor/senatorilor care au exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet anterior intrării în vigoare a Legii nr.192/2023”, a transmis CCR.
60 milioane de lei pentru pensiile speciale ale foștilor parlamentari
Statul român va plăti în 2024 peste 60 de milioane de lei pentru pensiile speciale ale foștilor parlamentari, sumă la care se adaugă încă aproximativ 30 de milioane de lei, pentru perioada în care acestea au fost „eliminate” în 2023, aratăziarul Adevărul.
„Bugetul estimat pentru plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006, privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, aferent anului 2024 este în sumă de 41.400.000 de lei (n.r. – 41,4 milioane de lei)”, arată Camera Deputaților, într-un răspuns pentru ziarul Adevărul.
Pe de altă parte, la Senat suma necesară pentru plata pensiilor speciale este 22,8 milioane lei. În total e vorba de 64,2 milioanei de lei pe care cele două foruri le vor cheltui pentru a plăti veniturile pe care nu au fost în stare să le elimine.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii