Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Voucherele de 50 de euro vor fi distribuite prin Poşta Română, anunță ministrul Muncii

By news.ro , in Politic Stirile zilei , at 14 aprilie 2022

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat joi, 14 aprilie, la Timişoara, că voucherele de 50 de euro care fac parte din pachetul de sprijin anunţat de coaliţia de guvernare vor fi acordate de la 1 iunie, iar cu ele se vor putea achiziţiona şase produse de bază. Budăi a precizat că primele tichete vor fi finanţate de la bugetul de stat.

Marius Budăi a declarat că procedura de distribuire a tichetelor valorice va fi similară cu cea a tichetelor de masă.

„Procedura de distribuire va fi similară cu ceea ce se întâmplă cu tichetele de masă, iar procedura de decontare va fi la fel. Se vor putea achiziţiona 6 alimente de bază pe aceste vochere. În primele discuţii avem pâine, cartofi, ulei, orez, carne de pui şi ouă. Acestea sunt în prima discuţie, pe primul pachet. Până luni ne-am propus să mai discutăm o dată cu ministrul Agriculturii”, a declarat Marius Budăi.

Tichetele vor fi distribuite prin Poşta Română.

„Vor ajunge prin Poşta Română. Cei care au pensia pe card primesc cuponul acasă prin Poşta Română şi vor primi şi tichetul. Mai avem persoanele cu dizabilităţi, acolo probabil ne vom îndrepta către DGASPC şi evident, tot prin Poşta Română pentru ceilalţi. Elevii exact cum primesc bursa socială vor primi şi tichetele”, a afirmat Budăi.

Întrebat când va începe distribuirea tichetelor, Budăi a explicat că la 1 iunie, cel mai probabil.

„Nu cred că vom putea avea avizarea interministerială ca să începem cu 1 mai, dar cu siguranţă cu 1 iunie vom începe. (…) Nu există un acord pentru finanţare, dar există un acord verbal prealabil. Prima tură probabil o vom finanţa de la bugetul de stat”, a declarat Budăi.

Foto: Pixabay

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW