Stirile zilei

VIDEO Directorul Institutului pentru Tehnologii Avansate al SRI: Suntem cea mai tehnologizată  instituție din România

Serviciul Român de Informații este cea mai tehnologizată instituție din România, în condițiile în care aproape toate procesele interne se realizează digital, susține directorul Institutului pentru Tehnologii Avansate al SRI, Andrei Oprina.

SRI a publicat marți, 8 feburarie, un nou podcast pe canalul său oficial de YouTube. De această dată, invitatul purtătorului de cuvânt, Ovidiu Marincea, a fost Andrei Oprina, directorul Institutului pentru Tehnologii Avansate al SRI.

„Suntem foarte tehnologizaţi şi, de pe poziţia pe care o ocup, pot să spun că am văzut, pe de o parte, atât spectrul intern, românesc, cât şi servicii secrete partenere. Din perspectiva interiorului României, cu siguranţă, Serviciul Român de Informaţii este cea mai tehnologizată instituţie. Avem tehnologii în Serviciul Român de Informaţii după care râvnesc toţi ceilalţi”, a declarat Andrei Oprina.

Directorul ITA a explicat că, instituția pe care o conduce, achiziționează echipamente tehnice, pe care le adaptează în funcție de nevoi, ori le dezvoltă intern.

„ITA ori cumpără tehnologie şi o implementează, dacă este ‘fit’ şi dacă este potrivită locului, ori dezvoltă tehnologie, şi aici vorbim de zonele alea mai sensibile, de tehnică operativă şi aşa mai departe pe care o are orice serviciu secret şi trebuie cumva să şi-o ţină în casă, dar, în cele mai multe situaţii, integrează tehnologie, adică cumpără un produs, îl modifică ca să se adapteze perfect necesităţilor şi îl implementează în interior. Noi, din perspectiva asta, suntem cei mai tehnologizaţi. Şi îţi dau un exemplu, ca să intrăm direct în nişte exemple concrete: au trecut deja 10 ani de zile sau 9 ani de zile de când în Serviciul Român de Informaţii nu se mai foloseşte hârtie. Suntem complet digitalizaţi. Nu ştiu câtă lume ştie chestiunea asta. Adică avem management electronic de documente pe toate fluxurile posibile şi imposibile”, a explicat Andrei Oprina.

Colaborare cu UiPath

Aceasta a menționat colaborarea excelentă pe care SRI o are cu compania UiPath, fondată de Daniel Dines.

„Avem o colaborare foarte bună apropo cu UiPath şi sper chiar cu ajutorul vostru, cu zona de comunicare, la anul, să facem un eveniment împreună cu ei pentru că, apropo, suntem cel mai mare consumator guvernamental de această tehnologie care înseamnă RPA, produsă de ei şi care a făcut furori pe tot globul, care, de fapt, înseamnă automatizare de fluxuri interne”, a evidențiat directorul Institutului pentru Tehnologii Avansate al SRI.

Articole Recomandate

Back to top button