Saturday, June 15, 2024
Jurnalism corect


Reprezentanți ai conducerii de la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj, primele persoane vaccinate în județ

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 26 decembrie 2020

Campania de vaccinare în România debutează duminică, 27 decembrie, urmând ca personalul medical din spitalele de boli infecțioase din țară să primească cele 10.000 de doze din vaccinul dezvoltat de Pfizer și BioNTech. La Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj, primele persoane vaccinate vor fi cele din conducerea unității medicale, transmite Agerpres

Mâine, 27 decembrie, în jurul orei 9,00, va debuta campania de vaccinare pentru aproximativ 90 dintre cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infecţioase, care au fost programate să se imunizeze în perioada 27 – 31 decembrie, din lotul de 375 de doze anti-COVID-19. Vor fi 2 puncte de vaccinare situate la parter, în compartimentul de spitalizare de zi, având la dispoziţie spaţii de aşteptare ante şi post-vaccinare, 2 săli de triaj şi un salon pentru urgenţe (preterapie intensivă)”‘, potrivit unui comunicat transmis de prefectul Mircea Abrudean.

CITEȘTE ȘI: Precizările medicului Valeriu Gheorghiță în legătură cu vaccinul împotriva COVID-19: Reacții adverse, durata imunizării, ce sfaturi are pentru persoanele care refuză să se vaccineze

Primele persoane vaccinate sunt dr. Violeta Briciu, director medical; dr. Vasile Morar, medic şef radiologie; dr. Mirela Flonta, medic şef Laborator analize medicale; dr. Iulia Trifu, medic specialist radiologie; Ioan Mureşan, manager SCBI.

CITEȘTE ȘI: Primele 10.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19, la Institutul Cantacuzino. Premierul: România va avea 10 milioane de doze

În județul Cluj vor fi mai multe centre de vaccinare, iar personalul medical va fi planificat în perioada 27-30 decembrie.

Se vor vaccina 6 persoane/oră/punct de vaccinare, la interval de 10 minute. Programul de funcţionare va fi de 12 ore pe zi. Personalul care a optat pentru vaccinare va fi planificat în perioada 27 – 30 decembrie, 31 decembrie – a 5-a zi de valabilitate a vaccinului va fi doar de rezervă”, a precizat sursa citată.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW