Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

VIDEO Modernizarea căii ferate Cluj – Oradea, proiect finanțat prin PNRR, în mare întârziere

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 18 iunie 2024

Lucrările de modernizare pe primele două loturi ale căii ferate Cluj Napoca – Oradea, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, sunt în mare întârziere, în condițiile în care România poate deconta bani europeni prin acest program până în august 2026. Concluzia aparține Asociației Pro Infrastructură, cea care a realizat recent o inspecție pe aceste șantiere. 

Pe primul lot, calea ferată Cluj-Aghireșu, avansul lucrărilor este de aproximativ 5%, arată reprezentanții API, în condițiile în care contractul de 1,6 miliarde lei, fără TVA, a fost semnat în decembrie 2022 și prevede 6 luni de proiectare și 3 ani de execuție.

„Pe aici trenurile ardelenești „high speed” vor circula cu maxim 100 km/h față de 80 km/h înainte, pe același traseu sinuos austro-ungar, fiindcă doar două curbe au fost reproiectate, la nord-vest de Gârbău. Îmbunătățirile notabile sunt electrificarea liniei și introducerea semnalizării moderne ETCS. Într-un viitor incert va exista și un serviciu de tren metropolitan. În plin sezon de construcții și într-o zi de lucru, joi, am sperat să vedem o mobilizare mai bună a Asocierii RailWorks formată din Arcada și Alstom. Progresul fizic este aproximativ 5% cu avans financiar 11%. Lucrările de până acum constau în demontarea firului 1, execuția organizării de șantier și amenajarea albiei râului Nadăș. Încă se circulă pe firul vechi până la Aghireș”, arată API.

Situația este aproape similară și pe lotul vecin, Aghireșu – Poieni, construit tot de Asocierea RailWorks. Potrivit API, progresul fizic este de 6-7%.

„După Huedin este un intermezzo pe linie relativ dreaptă în lunca Crișului Repede, unde viteza va crește la 120 km/h, până în zona gării Brăișoru. De aici pătrundem într-un relief dificil spre Defileul Crișului, iar viteza scade la 85 km/h. Înainte de reconstrucție, am avut 80 km/h pe întreg tronsonul. Atât s-a putut din cauză că traseul reconstruit este identic anno 1870. Electrificarea, semnalizarea modernă ETCS și linia sudată, confortabilă, vor fi plusurile acestui proiect. Activitatea din teren este o idee mai intensă în câteva puncte. Antreprenorul este mobilizat în special între Brăișoru (minutul 10) și Poieni, cu oarece energie și la Huedin (min 6). Se lucrează mai ales la structuri (poduri și podețe)”, arată Pro Infrastructură.

Modernizare din temelii

Proiectul cuprinde și modernizate stațiilor, haltelor de mișcare, modernizarea clădirilor stațiilor de călători, inclusiv construirea de pasarele şi tuneluri pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, modernizarea podețelor, repararea sistemului de drenaj, îmbunătățirea terasamentelor, modernizarea instalațiilor de electrificarea.

În același timp, vor fi montate instalații de centralizare electronică noi și va fi introdus sistemul de siguranță ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R).

Cel mai rapid tren de călători parcurge cei 152 km ai căii ferate Cluj Napoca – Oradea în 2 ore și 32 minute. După finalizarea acestei investiții, durata parcursului ar putea fi sub o oră și 30 minute.

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW