Tribunalul Timiș suspendă protestul magistraților până la decizia CCR privind pensiile speciale
Judecătorii din cadrul Tribunalului Timiș au decis, joi, să suspende protestul generat de decizia de abrogare a pensiilor de serviciu ale magistraţilor până când Curtea Constituțională a României (CCR) se va pronunța privind această situație.
Pronunţarea CCR privind decizia puterii legislative de abrogare a dispoziţiilor legale care reglementează pensiile de serviciu ale magistraţilor şi îndemnizaţiile pentru limită de vârstă va avea loc în martie.
„Faţă de sesizarea Curţii Constituţionale de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de către Avocatul Poporului, pentru exercitarea controlului constituţionalităţii, înainte de promulgare, a Legii privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu şi îndemnizaţiile pentru limită de vârstă, precum şi reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaţionale, văzând că termenul fixat pentru discutarea sesizării de către Curtea Constituţională este 18 martie 2020 şi considerând că prin continuarea protestului, până la data de 18 martie, este afectată funcţionarea justiţiei, ca serviciu public în interesul cetăţenilor, Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Timiş a decis, joi, cu majoritate de voturi, suspendarea protestului generat de decizia puterii legislative de abrogare a dispoziţiilor legale care reglementează pensiile de serviciu ale magistraţilor şi îndemnizaţiile pentru limită de vârstă, precum şi reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaţionale , până la pronunţarea Curţii Constituţionale”, este decizia Tribunalului Timiş.
Și judecătorii Curții de Apel Alba Iulia au decis astăzi să suspende protestul generat de eliminarea pensiilor speciale ale magistraților.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/tribunalul-timis-suspenda-protestul-magistratilor-pana-la-decizia-ccr-privind-pensiile-speciale/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on to that Topic: mainnews.ro/tribunalul-timis-suspenda-protestul-magistratilor-pana-la-decizia-ccr-privind-pensiile-speciale/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here on that Topic: mainnews.ro/tribunalul-timis-suspenda-protestul-magistratilor-pana-la-decizia-ccr-privind-pensiile-speciale/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here to that Topic: mainnews.ro/tribunalul-timis-suspenda-protestul-magistratilor-pana-la-decizia-ccr-privind-pensiile-speciale/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/tribunalul-timis-suspenda-protestul-magistratilor-pana-la-decizia-ccr-privind-pensiile-speciale/ […]