Incendii cu victime în spitalele din România, în timpul pandemiei de coronavirus
Pandemia de coronavirus și starea precară a spitalelor din țară au dus, în ultimul an, la o suprasolicitare a secțiilor de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) și a pavilioanelor în care ar fi trebuit tratați pacienții bolnavi de COVID-19. Incendiile izbucnite în spitale au provocat moartea a peste 40 de persoane.
Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț, Institutul „Matei Balș” din Capitală și Spitalul de Boli Infecțioase de la Constanța sunt cele trei spitale în care pacienții internați cu COVID-19 și-au pierdut viața, în urma incendiilor.
„Pentru situaţia de peste 30 de ani şi pentru autorităţile locale şi neimplicare cred că suntem vinovaţi toţi din această ţară, nu numai sistemul medical, fiindcă am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală”, a declarat Nelu Tătaru pe 15 noiembrie 2020, ministru al Sănătății la acea vreme, întrebat dacă se simte vinovat pentru incendiul de la Neamț.
14 noiembrie 2020, 15 persoane și-au pierdut viața
Un incendiu a izbucnit pe 14 noiembrie, la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Piatra Neamț, unde erau internați pacienți bolnavi de COVID. Printre răniți era și medicul Cătălin Denciu, care a încercat să salveze pacienții din salonul cuprins de flăcări.
Cătălin Denciu a fost internat la scurt timp după incendiu la Spitalul Militar Regina Astrid din Bruxelles, cu arsuri de gradul trei pe 40% din suprafața corpului.
După incendiul de la Neamț, au fost trimise în control echipe mixte de specialiști din cadrul IGSU, DSP și/sau ISCIR în secțiile ATI din toată țara. Au fost descoperite 1.921 deficiențe în domeniul apărării împotriva incendiilor.
La data de 16 noiembrie 2020, la nivel naţional, din 1.392 de clădiri ale spitalelor de stat şi private, cu paturi, 310 deţineau autorizaţie de securitate la incendiu, iar 52 erau autorizate parţial. Alte 728 nu necesitau obţinerea acestui aviz.
25 decembrie 2020, o persoană a decedat
Pe 25 decembrie, un incendiu a izbucnit la Spitalul Socola din Iași, în urma căruia un pacient de 33 de ani și-a pierdut viața.
29 ianuarie 2021, 20 de persoane au murit
Flăcările au cuprins un pavilion din cadrul Institutului „Matei Balș” din Capitală. Patru persoane au murit pe loc, iar restul pacienților pavilionului afectat au fost mutați în alte secții și la alte spitale.
Incendiul a pornit la parterul unui corp de clădire ce aparține de Institutul „Matei Balș” din București, iar în spital se aflau aproximativ 100 de persoane.
42 de pacienți au fost transportați către alte spitale din Capitală, în timp ce 60 de persoane au fost transferate în alte pavilioane ale Institutului „Matei Balș”. În total, 20 de persoane și-au pierdut viața în urma incendiului.
1 octombrie 2021, 7 persoane decedate
Șapte persoane au murit, vineri, 1 octombrie, într-un incendiu izbucnit la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța.
Potrivit informațiilor oferite de autorități, 110 pacienți, unii dintre ei aflați în stare deosebit de gravă, au fost evacuați și transferați către alte unități medicale.
IGSU transmite că spitalul nu obținuse autorizația de securitate la incendiu, iar un raport al Ministerului Sănătății scotea în evidență, în decembrie 2020, următoarele probleme:
- Nu functionează instalatiile de detectie, semnalizare si avertizare a incendiilor:
- Instalatiile electrice se exploatează cu defectiuni, improvizaţii sau în condiţii în care se generează supracurenţi sau suprasolicitări din cauza racordării unor consumatori care depăşesc puterea nominală a circuitelor:
- Instalatiilc electrice nu sunt verificate periodic cu personal atestat.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/trei-incendii-cu-victime-in-spitalele-din-romania-in-ultimul-an/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here on that Topic: mainnews.ro/trei-incendii-cu-victime-in-spitalele-din-romania-in-ultimul-an/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/trei-incendii-cu-victime-in-spitalele-din-romania-in-ultimul-an/ […]
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/trei-incendii-cu-victime-in-spitalele-din-romania-in-ultimul-an/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/trei-incendii-cu-victime-in-spitalele-din-romania-in-ultimul-an/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/trei-incendii-cu-victime-in-spitalele-din-romania-in-ultimul-an/ […]